Ana Blandiana, Aprecieri critice

Jurnalul literar, aprilie 1994

ANA BLANDIANA - Poeme de departe și de demult.  Câteva aprecieri critice ale Anei Blandiana, după ce a citit poeziile  în manuscris, publicate  în Jurnalul literar, aprilie 1994, ulterior pe coperta a IV-a la volumul meu de debut, Vraja orei, editura Jurnalul literar, 1998.

                       Poeme de departe și de demult

      Ceea ce m-a tulburat din prima clipă în versurile Crisulei Ștefănescu a fost ciudata concomitență a neostentației și a capacității de a obseda. O  scriitură simplă și respirând între limite cunoscute reușește din când în când să frapeze și să imprime în memorie câte un vers care refuză să-și mai părăsească cititorul. "Clopotul ascuns în trup", lumina care "se prelinge încet pe fluturi", îngerul "mic albastru" care "începe brusc să ardă", îndrăgostiții pe care "Dumnezeu i-a acordat pe-a lumii magică vioară", "cireșe mari pocnind de sânge", "Ghirlandele de îngeri, plângând acolo, sus", sunt sintagme care, fără să șocheze, au puterea sau știința de a tulbura și de a lăsa urme.

     Psalmodiind nostalgia depărtării în spațiu (prin înstrăinare) sau în timp (prin îmbătrânire), Crisula Ștefănescu reușește să încorporeze sentimentului o asemenea materialitate încât, într-un mod neobișnuit și uimitor, drumul spre moarte face meandre prin ținutul tulburător al simțurilor treze, iar drumul spre dezrădăcinare trece prin exaltanta lume a amintirilor despre părinți.

    Îmi face plăcere să salut întoarcerea acasă a acestor poeme de departe și de demult. Ana Blandiana

Alexandru CIORĂNESCU - CRIS

Publicat în Jurnalul literar, aprilie 1994, ulterior prefața volumului de debut Vraja orei, editura Jurnalul literar 1998.

ALEXANDRU CIORĂNESCU

                                            Cris

   Credeam că o cunosc bine pe Crisula Ștefănescu, buna mea prietenă din München, pentru noi Cris.

    Este adevărat că prietenia noastră a fost și este și acum sever condiționată de distanța la care ne-au aruncat, ca pe atâția alții, împrejurări cunoscute, care au devenit banale în acest sfârșit de veac în care trăim. Am avut totuși prilejul să o văd atât cât credeam că e de ajuns ca să-mi dau seama de calitățile și de meritele ei omenești și profesionale. Nu voi vorbi aici despre aceste merite, între altele pentru că acum îmi dau seama că nu am cunoscut-o atât de bine pe cât îmi închipuisem. Profitând de ignoranța mea și de distanța dintre noi, a știut să tacă, lucu pe care nu-l rabdă toți poeții, în așa fel încât până acum nu am avut de unde să știu că a cultivat și cultivă poezia. Am fost mirat să aflu și am fost și mai mirat după ce am citit versurile despre care nu știam nimic.

     Cris e o femeie deosebit de calmă și, ca să zic așa, de ascunsă. Trece printre probleme ca și când s-ar plimba printr-un parc, fără comentarii, ca și când problemele ar fi făcute să se rezolve singure. E totuși solid ancorată în realitate, dar s-ar spune că plutește deasupra ei. Această caracterizare nu i se potrivește deloc, ba chiar e la antipodul inspirației ei.

     Cunoscând cele două ipostaze, poezia ei mărturisește prezența implicată a două personalități: una reală și alta imaginată. Cea din urmă cultivată în taină, secretă, discretă, cochetă, nu iese în scenă pentru că mocnește în adâncime și nu se manifestă decât în versuri.  Din acest punct de vedere seamănă cu un vulcan sau o pisică, pentru că la fel ca ele face explozie pe neașteptate. Placiditatea nu apare în versurile ei decât ca o mărturie a neliniștii. Poeziile-i sunt mai degrabă izbucniri. Imaginația se desfășoară pe axa unei preocupări constante și transcedente. 

    Omniprezența melancoliei și a dezamăgirii trebuie înțeleasă poate ca un conflict al speranței cu condiția umană, ca durerea unei fericiri uitate pe care trezirea din somn o transformă în scânteie și scrum. Spun poate pentru că totul pare îndoielnic și pentru că toate conflictele cu realitatea sunt numai bănuieli ce rămân fără explicație, precum tot ce e esențial. Se simte un iz sau o fervoare panteistă, care nu e însă credință, ci o pasiune fără satisfacție și fără răspuns. Inspirația e, de cele mai multe ori, o cercetare, o întrebare, o nedumerire. Nu lipsește totuși dragostea de viață și nici chiar dragostea de dragoste, totul implicat într-un văl lânced de suferință care vine de departe. Temele sunt caracteristice: tristețea, frica, furtuna, absența, moartea, suferința, adică ceea ce depune o ceață și un întuneric peste frumusețea luminoasă a vieții.

   Formal, e o lungă levitație ca și imaginația. Versificația e de multe ori stârnită dinadins, ca să răspundă durerii, când cuvintele nu mai sunt de ajuns. În felul acesta, poezia Crisulei nu e construcția frumuseții gingașe, a unei fericiri spulberate. E reconstrucția universului dărâmat, din care amintirea nu a păstrat în adânc decât  spaima furtunii care l-a prefăcut în ruine. Nu este lumea așa, e greutatea unei lespede pe un mormânt și la fel asupra poetului, care nu mai e decât un convalescent. Poetul tânjește după speranță, dar unde e zâmbetul speranței, care e viitorul unei societăți convalescente, într-o lume îmbătrânită ce se caută prin ruine și cenușă fără să se mai recunoască? Fibra poetică a fost cutremurată de memorie, dezordinea nu e produsul minții, ci al trecutului recent, al domniei urii, cu ruina valorilor, cu conștiința că totul nu mai e nici real, nici posibil. Când știu, spune Crisula, că îngerii sunt triști, sfinții bolnavi, că după zi nu vine altă zi, ci totdeauna noapte. O sensibilitate torturată, o viață a cărei frăgezime și bucurie s-a stins, fac din această poezie un glas nou ce trebuie ascultat.

Crisula Ștefănescu și Alexandru Ciorănescu în vizită la familia Chihaia

 

Alexandru Ciorănescu, Crisula Ștefănescu, Crăciun 1990.

Mândria urmașilor

•      Mi-a făcut mare plăcere să descopăr un urmaș al generalului Eremia Grigorescu fotografiat  cu cartea despre Dan Er. Grigorescu Negropontes, Exilul interior, volum cuprinzând o lungă convorbire cu Ariana Negropontes.
       Mulțumiri domnului Florin Andreescu pentru bucuria pe care mi-a făcut-o prin publicarea pe blogul domniei sale a respectivei fotografii.
        Semnalez apariția, tot la editura Vremea, a unei selecții din opera lui Dan, însoțită de fotografii din arhiva familiei: Dan Er. Grigorescu Negropontes, IMAGINI ȘI CUVINTE, Scrieri alese, ediție îngrijită de Crisula Ștefănescu.

         http://florinandreescu.blogspot.de/2017/04/o-seara-cu-andrei.html

O seara cu Andrei

Am petrecut o seara intreaga cu Andrei, cel care a stat patru ani de zile in coasta mea. Da, a fost colegul meu de clasa in timpul liceului si statea in banca din spatele meu. Asta se intampla la liceul Caragiale, cel adevarat, din Ploiesti, pentru ca aici a invatat marele dramaturg. Si Nichita!

Sigur i-a placut lui Andrei sa aiba in fata sa un asemena scut si sa se mai distreze pe la orele plicticoase. La finalul anilor '70, invatamintul suferea grav: se scosesera disciplinele umaniste si fusesera introduse discipline tehnice care nu aveau nicio legatura cu universul adolescentilor. Si colegul meu s-a distrat de minune, fiind astazi un eminent reprezentat al scolii romanesti de medicina, cu activitate dincolo de Atlantic.

L-am fotografiat cu o carte pe care i-am semnalat-o anul trecut si a dorit neaparat sa o aiba. Este o evocare despre un fotograf de mare succes pe vremea cand noi ne nasteam: Dan Er. Grigorescu Negropontes.

Mii de multumiri stimatei doamne Silvia Colfescu pentru aceasta aparitie editoriala, pentru frumoasa dedicatie din partea editorului si pentru nenumaratele sfaturi si indrumari profesionale primite inca din vremea cand ma gandeam sa demarez activitatile mele editoriale. Sarut mana, Doamna, si din partea mea, si a lui Andrei!

Nu cred ca fostul meu coleg a devenit pasionat de fotografie, nu prea are timp, dar il intereseaza orice marturie legata de familia generalului erou din Primul Razboi Mondial, Eremia Grigorescu.

Da, Andrei este descendent direct al generalului. Va dati seama ce mandru era cand profesorul de istorie din liceu ne preda faptele de vitejie ale romanilor din luptele de la Oituz, Marasti si Marasesti! Si alaturi de Andrei ne sporea si noua, colegilor, mandria fata de reprezentantii de seama ai neamului din care ne tragem!

Publicat de Florin Andreescu la 12:22        

Case cu ochi- fragment dintr-o scrisoare a doamnei Lilica Voicu-Brey

 
Case cu ochi- fragment dintr-o scrisoare a doamnei Lilica Voicu-Brey

   Doamna Lilica Voicu Brey,  profesoară la Universitatea din Tarragona, care a fost de curând în țară, împreuna cu fiica sa Patricia, a avut amabilitatea să-mi trimită câteva rânduri despre locurile vizitate.

   Printre lucrurile care i-au atras atenția, au fost și acoperișurile cu ochi de la casele vechi din Sibiu, pe care le-a descoperit și datorită unei fotografii a lui Dan Er. Grigorescu Negropontes, apărută pe coperta cărții CUVINTE ȘI IMAGINI, Scrieri alese, publicată la  editura Vremea.

Draga mea Cris,

.... Tot datorită ție am făcut altă descoperire. Mi-a atras atenția coperta cărții lui Dan Er. Grigorescu și chiar i-am vorbit Patriciei despre acel acoperiș cu ochi. 

La rândul ei, Patricia, la Sibiu, mi-a arătat că multe case aveau acele acoperișuri, care ne-au încântat. 

De câte ori fusesem la Sibiu și totuși, fără cartea ta, nu am remarcat acea arhitectură cât se poate de originală (vezi pozele)!

Curios nu-i așa?

Dragă Lilica, multe mulțumiri pentru rândurile tale și fotografiile încântătoare ale Sibiului.

                                           

             

Lansări la Bookfest 2017: Imagini și Cuvinte, Călătorie cu liftul.

   Una dintre cele mai frumoase lansări de carte ale editurii Vremea, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2017, a fost cea a volumului Imagini şi cuvinte. Scrieri alese, de Dan Er. Grigorescu Negropontes. Crisula Ştefănescu a îngrijit această ediţie în mod desăvârşit, iar în timpul lansării a vorbit despre felul în care pasiunea pentru scris a autorului a fost înăbuşită de agenţii Securităţii comuniste şi transformată în alt gen de exprimare artistică - fotografia. (Otilia Andrei)

http://adevarul.ro/cultura/carti/autoarea-bestsellerului-vrajitoare-aprilie-prezenta-bookfest-lansare-exceptie-editura-vremea-un-mormant-cer-vintila-horia-1_592a726c5ab6550cb886116a/index.html

În primul rând, Soph și Ulysse Negropontes. Foto Crisula Ștefănescu

Lansări la editura Vremea. Foto Crisula Ștefănescu

Autoarele mulțumesc doamnei Simona Chițan pentru recomandarea făcută cititorilor ziarului Adevărul de a lua cu ei în vacanță Călătorie cu liftul.

http://adevarul.ro/cultura/carti/carti-luat-vacanta-calatorie-liftul-cum-ramai-concentrat-intr-o-lume-hiperactiva

Cărţi de luat în vacanţă. „Călătorie cu liftul“ şi „Cum să rămâi concentrat într-o lume hiperactivă“ 15 iulie 2017, 18:25 de Simona Chiţan.

2. Călătorie cu liftul de Crisula Ştefănescu, Monella Kaplan.

 "Emigraţia a devenit o dimensiune consubstanţială în destinul colectiv al românilor din ultimele decenii: peste un milion şi jumătate între 1970 şi 1989. Şi mai mulţi de atunci au „ales libertatea” şi au transformat româna într-o limbă vorbită pe toate continentele. În ultimii ani, unii emigranţi mai vechi sau mai noi şi-au publicat memoriile, alţii au scris cărţi şi articole despre viaţa lor înainte şi după pasul decisiv. Din toate aceste mărturii lipseşte însă un capitol esenţial, pregătirea plecării de către familia oprită ca zălog în ţară şi regăsirea cu cel rămas în Occident. „Cronica unei emigrări” completează în mod fericit acest spaţiu vid şi pune faţă în faţă emigrantul solitar, chinuit de îndoieli şi incertitudini, pe de o parte, şi familia rămasă la Bucureşti, pe de altă parte. Toţi cei care au trecut prin aceste încercări se vor recunoaşte în portretul în oglindă din scrisorile soţiei: scrisorile lui Andi s-au pierdut, în schimb cele ale Crisulei şi ale fetei lor, Monella, s-au păstrat şi sunt publicate acum. Ceea ce impresionează cel mai mult la lectura acestor pagini este seninătatea bine temperată a Crisulei, care îi permite să reziste şi să depăşească „istoria”, să transforme o situaţie existenţială limită într-un imn de dragoste şi de încredere în viitor. O carte importantă şi necesară, fără echivalent în publicistica românească".

(Din prefaţa semnată de istoricul Matei Cazacu).

Citeste mai mult: adev.ro/ot50pf

1. Mulțumiri domnului Stelian Țurlea  pentru comentarea celor două cărți despre Dan Er. Grigorescu Negropontes. Din păcate, comentariile nu pot fi accesate decât la linkurile Negropontes, ele nefigurând atunci când accesezi Crisula Ștefănescu.  Este și motivul pentru care le reproduc pe bloggul meu, pentru ca persoanele interesate să aibă acces la ele. 
2. Ortografierea numelui meu creează de asemenea probleme.  Crisula mai apare scris Chrisula sau Hrisula, iar Ștefănescu sub forma  Ștefanescu, Stefănescu sau Stefanescu. Mai multe cronici sau comentarii nu pot fi găsite decât folosind una din combinațiile de mai sus. 

Ariana Negropontes, Crisula Ștefănescu – Exilul interior. Dan Er. Grigorescu-Negropontes. Editura Vremea, 150 pag.

http://www.amosnews.ro/lecturi-de-weekend-negropontes-2017-06-30

Publicat: 30 Iunie, 2017 - 00:00 

Stelian ȚURLEA

Dan Er. Grigorescu (1917-1990) a fost fiul Elenei Negropontes, descendenta unei familii de bancheri, și al generalului Eremia Grigorescu, învingătorul de la Mărășești și Oituz. În 1919, generalul moare pe neașteptate, răpus de gripa spaniolă. Elena Grigorescu, însoțită de fiul Dan, pleacă la Paris, unde acesta urmează școala. Vacanțele și le petrece în România. A ajuns unul dintre cei mai cunoscuți fotografi români și europeni – între altele, Dan Er. Grigorescu este cel care a fotografiat operele lui Brâncuși.

Crisula Ștefănescu scrie: „În vara anului 2008, mă aflam la Paris să pregătesc spre publicare un volum din opera scriitorului, fotografului și gazetarului Dan Er. Grigorescu-Negropontes (1917-1990). Am avut atunci prilejul să stau mai mult de vorbă despre Dan cu Ariana Negropontes, soția acestuia, care i-a fost alături mai bine de treizeci de ani și l-a însoțit în multe din periplurile sale. Aveam să descopăr, spre surprinderea mea, cât de puține lucruri știam despre destinul absolut neobișnuit al omului și artistului pe care îl întâlnisem cu ani buni în urmă, cu care mă împrietenisem și pe care avusesem impresia că îl cunosc cât de cât. Descopeream, în același timp, în Ariana Negropontes o povestitoare talentată, cu o memorie prodigioasă. Cum am găsit extrem de interesante lucrurile pe care mi le povestea, despre felul cum s-a născut o carte sau alta, despre oamenii cu care Dan a venit în contact, despre concepțiile sale și valorile în care credea, i-am cerut Arianei permisiunea să înregistrez convorbirile noastre.

Așa s-a născut această carte pe care o ofer cititorului cu speranța că îl va ajuta să înțeleagă mai bine o epocă, prin întâlnirea cu omul și artistul de excepție Dan Er. Grigorescu-Negropontes.”

Volumul de față cuprinde deci un amplu interviu despre exilul celebrului fotograf Dan Grigorescu-Negropontes. Prin amabilitatea Arianei Negropontes, soția lui Dan Grigorescu-Negropontes, volumul cuprinde numeroase fotografii din arhivele familiilor Negropontes și Grigorescu.

Dan Er.  Grigorescu Negropontes – Imagini și cuvinte. Scrieri alese. Editura Vremea. Ediție îngrijită de Crisula Ștefănescu. 158 pag.

 http://www.amosnews.ro/lecturi-de-weekend-negropontes-imagini-si-cuvinte-2017-07-01

01Jul

Publicat: 1 Iulie, 2017 - 00:00 

      

      Stelian ȚURLEA

    Ieri am prezentat în această rubrică volumul Exilul interior. Dan Er. Grigorescu-Negropontes, apărut la aceeași Editură Vremea, care cuprindea un amplu interviu despre exilul celebrului fotograf Dan Grigorescu-Negropontes. Cartea a apărut anul trecut. Anul acesta editura a publicat și volumul de scrieri alese pe care îl prezentăm acum.

  Dan Er. Grigorescu (1917-1990) a fost fiul Elenei Negropontes, descendenta unei familii de bancheri, și al generalului Eremia Grigorescu, învingătorul de la Mărășești și Oituz. În 1919, generalul moare pe neașteptate, răpus de gripa spaniolă. Elena Grigorescu, însoțită de fiul Dan, pleacă la Paris, unde acesta urmează școala. Vacanțele și le petrece în România. A ajuns unul dintre cei mai cunsocuți fotografi români și europeni – între aletele, Dan Er. Grigorescu este cel care a fotografiat operele lui Brâncuși.

Volumul de față cuprinde o selecție din opera scriitorului și fotografului Dan Er. Grigorescu Negropontes, prea puțin cunoscut generațiilor actuale datorită unor cauze care țin nu de calitatea lucrărilor sale, ci de vitregia vremurilor.

În 1974 se stabilește la Paris și devine corespondent permanent al secției românești a postului de radio Europa Liberă. Se va angaja în lupta împotriva comunismului de la tribuna postului de radio ascultat cu sfințenie în țară sau participând la manifestările politice ale exilului la Paris, și va lupta până în ultima clipă împotriva acestui monstruos miriapod fără cap, care se numește sau, mai bine zis, se intitulează comunism.
”Scrierile din acest volum, precizează realizatoarea ediției, pot oferi o imagine a preocupărilor, a obsesiilor și neliniștilor sale, a ceea ce îl exaspera, nemulțumea și durea, precum și a lucrurilor pe care le avea la inimă și care îi aduceau o undă de mulțumire și satisfacție.” Volumul cuprinde câteva lucrări făcute publice în exil, publicate în revista ”Apoziția” din Germania sau difuzate la postul de radio Europa liberă; de asemenea, pagini de jurnal și însemnări; și câteva dintre poeziile sale, aflate în manuscris; precum și o traducere parțială.

Firește, volumul conține și un număr de fotografii realizate de Dan Er. Grigorescu Negropontes. Un volum din care cititorul își poate face o idee despre valoarea de scriitor a fotografului.