Apus de soare în Eichendorf

                                 

O selecție de 4 poezii din volumul de debut, Vraja orei

O selecție de 4 poezii din volumul de debut, Vraja orei, editura Jurnalul literar, 1998, cu o prefață de Alexandru Ciorănescu și postfață de Ana Blandiana.

CE DOR MI-ERA DE TINE...

Ce dor mi-era de tine,

ca de-o ploaie

ce bate-n geam

și-mprăștie-n odaie

miros de lut.

Ce dor mi-era de tine,

ce-aș fi vrut

să vii tăcut

și să mă legeni

între pleoape.

NU PLECA

Nu pleca!

De unde atâta dor de depărtări,

atâta dor de ducă?

Ascultă ploaia!

Măruntă, monotonă, fără de sfârșit!

Privește!

Geamul, schimbat de noapte în oglinda

în care ne uitam la noi,

s-a aburit.

De ce să pleci?

Ascultă ciorile cum crocănesc

a prevestire rea!

Oh, nu pleca!

Oh, nu pleca!

Rămâi s-asculți descântul

deochiului de ochi de buhă!

În ploaia  întețită, uite, zboară pești!

Oh, nu pleca în ploaia mohorâtă,

rămâi să vezi de porumbelu'aduce vești...

CIORILE DIN ENGLISCHER GARTEN

În Englischer Garten

ciorile își cârâie nedumerirea

și nemulțumirea și spaima

în fața albului prelins din cer.

E așa ger,

că le ies aburi din ciocurile

viciate de bârfă și ani

și le picură țurțuri

din ochii întorși întrebători

către dumnezeul lor.

Bolnave viori,

măicuțe în strane,

al căror cântec sfâșiat

îmi trece prin carne.

DE IERI SUNT TOATĂ MÂNGÂIERI

 

De ieri cuvintele-mi se-nnoadă

și nu mai pot vorbi defel.

De ieri sunt toată mângâieri.

Adun păduri în mâna stângă

și le alint la nesfârșit.

Din lebede parcă-ntrupată,

tot mângâi apa-nmiresmată

de flori de tei și de salcâm.

De ce sunt toată mângâieri,

un fel de muzică înaltă,

când până ieri am fost doar șoaptă?

 

Titu POPESCU: Surprizele contextului, cronică la volumul de debut, Vraja orei.

  Cronică la volumul de debut, Vraja orei.

    Titu POPESCU: Surprizele contextului, ARGO 18/1998

     Pe doamna Crisula Ștefănescu am citit-o de câteva ori în reviste- și totdeauna cu acea încântare a lecturii care simte calitatea partenerială a autorului. Așteptam, deci volumul, pe care Editura  Jurnalul literar ni l-a dăruit recent.

     Pare că versul este singura modalitate cu acces la fața ascunsă a personalității autoarei: între poetă și discurs intervine o intimitate ce înfrăgezește expresia și-i conferă amploarea autenticității: "Intimidită de pădure,/pământ și aer, foc și vânt,/ mă joc, uitând de toți și toate,/ cu-ncețoșata germinare,/ a lumii noastre prin cuvânt." Poate că simplificarea expresiei nu este decât regia acestei intimidări, fiindcă sub diafanitatea mărturisirii așteaptă un semn adânc ce stă să se ivească "Clopotele ascunse-n trupu-mi/ bat de vecernie."

    Iată,  din sentimentul atât de omenesc al așteptării, cum poate poeta să înfioare metafore nostalgice: "Te-am așteptat la poarta cu săruturi. Lumina caldă de amurg se prelingea încet pe fluturi".

    Din inevitabilele spaime existențiale se dezghioagă imagini-semnale despre "cetatea stinsă ce sunt, gata să cadă". Ritualul simplu are tresăriri intens participative: "Ce dor mi-era de tine,/ce-aș fi vrut/ să vii tăcut și să mă  legeni între pleoape"; "În ploaia întețită, uite, zboară pești"; "mie mi-e dor de noi de-aseară, când ne-acordase Dumnezeu pe-a lumii magică vioară".

   Poezia ei este o caligrafie de o integrală feminitate.  Se imploră iubire și agentul acesteia -iubitul, se destăinuie convertiri invuabile: "M-am convertit la o religie senzuală". Un tablou reține lascivitatea poetei trecută în extaz: "Iubitul stă cu mâna pe coapsa-mi alungită,/Coboară din albastru, vapoare lungi și moi./Mi-e gura rană vie și carnea răvășită/de spaima zilei crude cu muced gust de ploi". Hiperbola senzualității este contondentă: "O mână nevăzută, cât muntele crescută,/ prin găuri mă culege și lacomă și mută".

   Trebuie să recunoaștem că teluricul feminin are o superbie a lui, ceea ce  poeticește devine legitimare a fatalității: "Așa că eu lui Dumnezeu nu-i cer înaltul,/ nici viață făr' de bătrânețe sau de moarte,/ci doar să-mi  lase lanțurile toate".

    Poate în voluptatea de a accepta stă fiorul grației în poezia Crisulei Ștefănescu. Toposul  dânsei, paradisiac, este un peisaj al senzațiilor, în care tactilitatea este obligatorie, iar îngerul-șef conduce operațiuni înfiorate: "De ieri sunt toată mângâieri" - ni se confesează mai departe- "un fel de muzică înaltă", simțită în intimitate conspirativă, căci altfel "ce păcat, ce păcat, că din nou s-a luminat!"

   Grandioasă, fresca simțirii nu poate accepta decât, eminescian, contopirea cu firea întreagă.  Totul este spre biruința celui de Al doilea eu al meu,  ca revers medaliat al celui vizibil.

O selecție -3 poezii- din volumul de debut, Vraja orei

O selecție de 3 poezii din volumul de debut, Vraja orei, editura Jurnalul literar, 1998, cu o prefață de Alexandru Ciorănescu și postfață Ana Blandiana.

ÎN CE MOMENT MOR MACII

Iubitul stă cu mâna pe coapsa-mi alungită.

Coboară din albastru vapoare lungi și moi.

Mi-e gura rană vie și carnea răvășită

de spaima zilei crude cu rânced gust de ploi.

Lumina ce se naște mă doare ca-ntrebarea

la care blestemată tot nu găsesc răspuns:

în ce moment mor macii de se sfârșește vara,

care abia-ncepuse și care s-a și dus?

OBOSEALĂ

Marea își vuiește singurătatea verde.

Pașii ni se îngroapă moi în nisip.

Mâna ta pe umărul meu a obosit.

Ne cresc alge pe ani

și cuvintele adorm nerostite.

CER  CANCERIZAT

De-o vreme-mi cade ora mereu cu ea egală

și ceasurile-mi mor  treptat de plictiseală.

Îngeri bolnavi cu aripi de trestie m-ating,

mi se-alungește glezna de spaima de nimic.

Biserici ies din apă mușcate adânc de pești

și-o ghicitoare plânge pe zațul unei cești.

Pe stâncile din creier se desfrunzesc copaci

și urcă-ntruna spaima ca vrejul pe araci.

Se găurește cerul de timp cancerizat

și plopii așază-n grabă proptele la neant.

O mână nevăzută, cât muntele crescută,

prin găuri mă culege și lacomă, și mută.

5 poezii din volumul Vraja orei

 

O selecție de 5 poezii din volumul de debut, Vraja orei, editura Jurnalul literar, 1998, cu o prefață de Alexandru Ciorănescu și postfață Ana Blandiana.

 

AȘTEPTARE

Te-am așteptat.

De așteptare și de rugă

mă dor anii.

Te-am așteptat.

Înfiorată,

am străbătut în lung și-n lat

aleea cu tăceri

Aleea pașilor spre nicăieri.

Te-am așteptat.

Te-am așteptat la poarta cu săruturi.

Lumina caldă de amurg se prelingea încet pe fluturi.

BOLNAVI DE SPAIMĂ

Suntem fumoși,

tăcuți,

acum, aici,

prezenți și vii.

Bolnavi de spaima

că mâine,

nu pentru noi

ci, pentru fiecare,

separat,

poate începe o nouă zi.

CONVERTIRE

M-am convertit la o religie senzuală.

Sunt când liană,

când zeitate cu mii de brațe

pentru îmbrățișare.

Nimic din trupul tău,

aluat și lut,

de care toată aș vrea să mă pătrund,

să nu rămână în uitare.

VIORI

În zorii moi,

când revenim din noi în lume

ca două semne fără sens,

ca două, acuma rupte, strune,

mie mi-e dor de noi de-aseară,

când ne-acordase Dumnezeu

pe a lumii magică vioară.

CUM TE-AM IUBIT

Cum te-am iubit,

cu câtă disperare,

de mă împiedicam în propriul mers

și gleznele-mi se răsuceau a floare!

Ca o nălucă mă pierdeam în visul tău

și cât aș mai fi vrut să mă visezi, o Doamne!

Frunza cădea pe lungul drum pietros

și ploile mă picurau cu toamne.

Cum îmi spuneam sub arborii aprinși:

iubirea lui și dorul lui de m-ar ajunge,

eu nu în stană de piatră m-aș preface,

ci în femeie, cu sâni grei,

cireșe mari pocnind de sânge.