Crisula Stefanescu

vineri, 17 noiembrie 2017

Luminița Marcu - La zece ani de la dispariţia lui Alexandru Ciorănescu

În anul 2009, am fost invitată să particip în țară la mai multe manifestări dedicate lui Alexandru Ciorănescu, cu ocazia împlinirii a zece ani de la trecerea sa în neființă. O parte dintre aceste manifestări s-au desfășurat la Târgoviște, urmate fiind de o vizită la Moroeni, locul de naștere al scriitorului, iar în partea a doua, a avut loc un colocviu la Facultatea de litere a Universității București, coordonat de profesorul Mircea Anghelescu. Am întâlnit atunci oameni de mare calitate intelectuală și sufletească, la care mă gândesc mereu cu drag. Pe Luminița Marcu am cunoscut-o în mașina care ne-a dus din București, de la Muzeul Literaturii Române, la Târgoviște. Nu am stat prea mult de vorbă și am fost cu atât mai surprinsă când la sfârșitul sesiunii de comunicări, Luminița Marcu s-a apropiat și m-a felicitat. Le-am dăruit participanților la colocviu și câteva din ultimele exemplare ale volumului ÎNTRE ADMIRAȚIE ȘI IUBIRE, De vorbă cu Alexandru Ciorănescu, publicat în 2000, în urma vizitei pe care i-o făcusem Profesorului în Canare, împreună cu Galatea Ciorănescu, soția fratelui său George, și cu Andi Ștefănescu, volum în care povesteam pe larg această ultimă întâlnire.

Vă ofer mai jos cronica pe care mi-a făcut-o Luminița Marcu, mai mult decât măgulitoare, la acest volum, mulțumindu-i o dată în plus, și felicitând-o la rândul meu pentru admirabilul portret pe care i-l face lui Alexandru Ciorănescu.

Luminița Marcu

La zece ani de la dispariţia lui Alexandru Ciorănescu

Două zile de vineri din luna noiembrie au fost dedicate amintirii lui Alexandru Ciorănescu, la zece ani de la dispariţia sa. Au fost mai întîi o sesiune de comunicări la Târgovişte şi o vizită la Moroieni, la casa natală a savantului – care acum este jumătate muzeu, jumătate primărie –, şi apoi un colocviu la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Cel care a făcut ca aceste întîlniri şi discuţii să existe, într-o perioadă cum nu se poate mai defavorabilă, în aceste săptămîni cînd toată lumea e preocupată de tot felul de alegeri politice, este profesorul Mircea Anghelescu.

Despre personalitatea lui Alexandru Ciorănescu se poate vorbi mult şi variat, pentru că opera sa, neobosita sa activitate şi extrem de întinsa sa producţie intelectuală pot prilejui zeci de ore de discuţii. Alexandru Ciorănescu e intimidant şi stimulant totodată, prin neverosimila sa traiectorie intelectuală. A scris în limba sa natală, dar la fel de (aparent) uşor în spaniolă, franceză, italiană. A tradus Divina Comedie a lui Dante din italiană în franceză, realizînd astfel una dintre cele mai bune traduceri existente în cultura franceză. A scris poezie în spaniolă, proză în franceză (a fost publicat la Gallimard şi recenzat mai mult decît favorabil), a realizat singurul dicţionar etimologic general al limbii române, de asemenea, ample şi neegalate lucrări de bibliografie franceză. În fine, pentru că doar lista lucrărilor sale ar ocupa pagini întregi de revistă, o să închei spunînd că a trăit şi a lucrat cea mai mare parte a vieţii sale într-unul dintre locurile cele mai frumoase din lume, în Tenerife. Dacă pentru oamenii de litere pot exista modele, atunci cu siguranţă Alexandru Ciorănescu este unul dintre ele. Cu menţiunea că, din păcate, modelul poate funcţiona doar la nivel intelectual, pentru că biografia sa a fost accidentată, chiar dramatic, de vitregiile produse de aberantul regim comunist. A fost despărţit de copiii săi timp de 17 ani, respectiv 20 de ani.

Pentru mine, revelaţia acestor întîlniri dedicate amintirii lui Alexandru Ciorănescu au fost prezentările ţinute de Crisula Ştefănescu, fostă angajată a postului de radio Europa Liberă, prietenă de familie nu doar a lui Alexandru Ciorănescu, ci şi a fratelui său, George Ciorănescu (trăitor la Paris şi München şi personalitate extrem de interesantă, la rîndul său), ea însăşi scriitoare şi o doamnă plină de farmec ce a ştiut să evoce, pitoresc, cu o mulţime de amănunte ce nu au depăşit niciodată discreţia, dar au fost pline de miez pentru cineva, ca mine, care nu i-a cunoscut personal pe membrii acestei familii uimitoare care a fost familia Ciorăneştilor.

Crisula Ştefănescu urmează să publice anul viitor o carte conţinînd peste 400 de scrisori dintre cei doi fraţi, scrisori ce vor fi un document extraordinar pentru înţelegerea unei epoci, a exilului românesc, a regimului comunist din România şi a două personalităţi creatoare cu totul rare. Două personalităţi care au susţinut, înaintea multora, integrarea europeană a culturii române, într-o vreme în care autohtonismul făcea ravagii în ţară. Nu doar au susţinut-o, dar au demonstrat-o. Alexandru Ciorănescu, alături de alţi cîţiva, a fost exemplul cel mai viu că a te naşte român nu e o fatalitate sterilizantă cultural.

Un volum care cuprinde discuţii realizate de Crisula Ştefănescu cu Alexandru Ciorănescu în Tenerife, cu puţin înainte de dispariţia acestuia, a devenit una dintre cărţile mele preferate. Nu doar pentru interviul în sine, de-a lungul căruia un Ciorănescu aflat la vremea bilanţului, dar foarte viu şi plin de umor, spune o mulţime de lucruri intersante (recomand, de pildă, portretul lui Borges omul, pe care l-a cunoscut personal), dar şi pentru aranjamentul pe care l-a făcut autoarea.

Discuţiile, înregistrate sau transcrise la cald, sînt intercalate cu notaţii de jurnal, care surprind amănuntele vizitei pe insulă, felurile de mîncare, peisajul, gesturi şi stări, într-un montaj care în sine aparţine unui anumit tip de literatură nonficţională foarte preţuită în străinătate şi foarte puţin înţeleasă la noi. Din păcate, acest volum, apărut în 2000 la Editura Jurnalul literar, în condiţii grafice nu tocmai potrivite, nu poate fi găsit în acest moment pe piaţa de carte din România. Sper ca cele spuse de mine aici să atragă atenţia unor eventuali editori. Şi să atragă atenţia asupra unor subiecte ce, româneşti fiind, trec cu mult dincolo de graniţele României. Alexandru Ciorănescu este un asemenea subiect. Din păcate, sînt foarte puţini cei care ştiu acest lucru.

(Observator cultural, nr. 502, noiembrie 2009)

Bahamar- Andi Ștefănescu, Alexandru Ciorănescu, Galatea Ciorănescu. Foto. Crisula Ștefănescu

Vedere de pe terasa Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Casa Memorială Ciorănescu- Moroieni, Dâmbovița

miercuri, 15 noiembrie 2017

Frații Ștefănescu-autorii romanului DINCOLO DE FARMECUL NOPȚII. Foto Silviu Purcărete

În grădină, iunie 2017

106 ani de la nașterea lui Alexandru Ciorănescu

Astăzi, 15 noiembrie, se împlinesc 106 de la nașterea lui Alexandru Ciorănescu și, deși nu este vorba de o cifră rotundă, cred că există oameni de cultură care ar trebui amintiți mereu, și sub orice pretext, drept repere modelatoare.

L-am cunoscut la München și am avut ocazia să-l ascult vorbind de multe ori, fie la cenaclul Apoziția, fie în casa fratelui său, scriitorul și politologul, George Ciorănescu, la noi acasă sau la câte o grădină de vară, unde, spunea Profesorul,"discuţia se animă". I-am luat şi câteva interviuri pentru emisiunea Controverse-Confluenţe Est-Vest a Europei Libere şi credeam, îmi închipuiam, că ştiu câte ceva despre Alexandru Ciorănescu. Numai în Tenerife însă, când am fost oaspetele Profesorului, în februarie 1999, mi-am dat seama cât de puţin îmi era cunoscută opera cărturarului Alexandru Ciorănescu, cât de greu este să îţi dai seama de adevăratele dimensiuni ale personalităţii sale. Mişcându-se cu o uşurinţă surprinzătoare în patru limbi: româna, italiana, franceza şi spaniola, Profesorul trecea cu eleganţă dintr-o cultură în alta. Avea vocaţia universalităţii, activitatea sa literară întinzându-se pe spaţii largi, în cele mai variate domenii: a fost critic literar, filolog, istoric, istoric literar, biograf, editor de texte, poet, romancier, autor dramatic, traducător, eseist, comparatist. Şi în toate a strălucit. A fost pasionat de teatru, de istorie, de geografie, de cultură, de civilizaţie, de trecut, de prezent şi de viitor, de spaţiu, de timp, de clasicism, de baroc, de literatură română, franceză şi italiană, dar şi de paleografie slavă. Încercând cândva să enumăr domeniile în care era specialist, minunându-mă, mi-a spus cu umor şi cu obişnuita modestie a oamenilor de valoare: “Vezi că sunt deja specialist în prea multe? Când eşti specialist în prea multe se poate susţine şi punctul opus că nu eşti specialist în nimic! Mai poate astăzi cineva susţine că este specialist în literatură franceză?”

Când Alexandru Ciorănescu sosea în Canare, în 1948, ca profesor de literatură franceză la Universitatea din La Laguna, în Spania nu exista o catedră de literatură comparată. A fost o disciplină introdusă de un cărturar român venit pe pământul spaniol să promoveze cultura franceză. Stabilit în Tenerife, a ajuns să stăpânească limba spaniolă până în cele mai subtile nuanţe. O prietenă a familiei, Selina Armendaris, îmi povestea că dacă la început îl mai corectau, în câţiva ani ajunseseră să fie ei, spanioli crescuţi şi educaţi în Spania, corectaţi de Profesor, pentru care limba era "un organism viu”, un instrument care trebuia stăpânit şi folosit perfect.

Alexandru Ciorănescu a făcut enorm pentru patria sa adoptivă, situând-o, prin studiile sale, în centrul de interes a ceea ce specialiştii numesc “umanismul atlantic”. Ca semn de respect şi recunoştinţă faţă de autorul lucrării “Historia de Santa Cruz de Tenerife”, în patru volume, incontestabilă lucrare de referinţă privind istoria insulei, locuitorii ei au dat unei străzi din Santa Cruz numele lui Alexandru Ciorănescu, pe când Profesorul era încă în viaţă, astfel că am avut privilegiul de a mă plimba cu Profesorul pe Calle Alejandro Cioranescu. Profesorul povestea cu mult haz cum ducându-se într-o bună zi să-și dea ceasul la reparat, ceasornicarul l-a întrebat cum se numește, ca să-i treacă numele pe bon, și cineva, care aștepta în spatele său, atunci când i-a auzit numele, a exclamat indignat: "Nu se poate, Alejandro Cioranescu este strada pe care locuiesc eu!" "A trebuit să mă legitimez", spunea Profesorul, "pentru că și ceasornicarul intrase la idei!"

Meritele Profesorului, recunoscute în afara ţării, sunt, din păcate, prea puţin cunoscute şi recunoscute în România. Câţi ştiu în ţară că opera lui Alexandru Ciorănescu însumează peste șase sute de titluri de lucrări (potrivit bibliografiei întocmite de doamna Lilica Voicu-Brey, apărută la Editura Bibliotheca, 2009), lucrări de referinţă în bibliotecile lumii, cum ar fi Bibliografia literaturii franceze, sec. XVI-XVII, XVIII, care "nu numai că este cea mai bună", cum glumea autorul ei, "dar este unica"? Îmi amintesc și azi de răspunsul dat de Alexandru Tocilescu într-un interviu pe care i-l luam pentru radio; întrebându-l la un moment dat care i-au fost reperele modelatoare, mi-a vorbit de influența covârșitoare pe care a avut-o asupra sa cartea lui Alexandru Ciorănescu, Barocul sau descoperirea dramei, apărută la editura Dacia, în 1980. Dar, cât de cunscut este faptul că Alexandru Ciorănescu a fost unul dintre cei mai renumiţi "columbologi"? Câţi îi cunosc teza de doctorat de la Sorbonna "Ariosto în Franţa" sau studiile despre utopie? Din păcate, în țară s-a făcut prea puțin pentru recuperarea operei sale. Cu vreo 8 ani în urmă Mircea Anghelescu deplângea într-un articol din Observator Cultural faptul că importante cărţi ale lui Alexandru Ciorănescu au rămas inedite şi sublinia necesitatea unei operaţii concertate şi bine gândite de reeditare a scrierilor sale, spre a fi puse la îndemâna "adevăraţilor beneficiari, a tinerilor cărora Alexandru Ciorănescu a ştiut întotdeauna să le vorbească."