Calde mulțumiri doamnei Narcisa DUNCĂ, realizatoare a emisiunii LA OBIECT, precum și domnului Nicolae MARINESCU, director al publicației MOZAICUL și al editurii AIUS, pentru prezentarea la “Tele U, Craiova” a două cărți apărute nu demult la AIUS: PUR, de Andi ȘTEFĂNESCU, și TRECUTUL VINE TURBAT ÎNSPRE MINE, cel mai recent volum al meu de poezie. Mulțumim de asemenea pentru menționarea fiicei noastre, Monella KAPLAN, producătoare de film, în legătură cu deosebita calitate grafică a coperților realizate de ea pentru amintitele cărți.
marți, 11 iunie 2024
miercuri, 29 mai 2024
vineri, 24 mai 2024
duminică, 28 aprilie 2024
Răsfoind splendida revistă de exil GALATEEA, descopăr în numărul 6, într-un grupaj de poeme pe care i l-am trimis poetului Alexandru LUNGU în anul 2005 spre publicare, o poezie care urma să fie inclusă în volumul DARUL DOMNULUI BORGES. Nu știu cum s-a făcut de a rămas rătăcită în paginile revistei, fără să o mai fi recuperat pentru niciuna din cele două ediții. O iau ca pe o surpriză și o bucurie a zilei.
Predestinată sunt să rătăcesc mereu-
circar cu cortul, ridicându-l în fiecare zi în altă parte.
Destinul trage pentru mine, consecvent, aceeași carte.
Sunt dansatoarea pe frânghie la mare înălțime,
invulnerabilă acolo sus și adorată de mulțime
atâta vreme cât am sub mine, căscându-se, abisul.
Pe fir subțire, coardă întinsă de săgeată,
pipăi cu vârful piciorului hazardul ca o iubită tandră,
străbat văzduhul cu brațele întinse, aripi fără pene,
pășesc, alunec, sar și încerc din nou figurile eterne,
într-un spectacol fără alți actori și fără plasă sau dublură-
echilibristică-n neant la fiecare pas și fiecare săritură.
În mâna dreaptă cu un evantai, în permanent balans,
mă îmbrățișez cu Moartea într-un tulburător și enigmatic dans.
miercuri, 10 aprilie 2024
marți, 26 martie 2024
ANII MEI
Știu, anii mi’s mulți
și plini de toamne.
Dar ce să fac?
în ochi, în părul blond, de gât,
pe toți cu drag, fără vreun gând.
Și am dansat cu ei o vară
și înc-o vară și înc-o vară,
fără s-observ că între timp
norii cei albi se-ntunecară
și zilele sunt tot mai scurte
și anii tot mai mulți și grei.
Și mie-mi pare rău de ei
că nu mai sunt ca altădată
așa de sprinteni și deodată
atârnă greu de gâtul meu.
Vai, vara noastră a trecut
mai repede decât am vrut.
Erau frumoși și plini de haz.
Acum îmi fac câte-un necaz...
Dar asta e!
Sunt anii mei și țin la ei.
© Crisula Ștefanescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)