”VINEA” LA BOOKFEST 2022

Domnul Nicolae Tzone vă invită la BOOKFEST 2022:

Vă așteptăm, cu drag, la noua ediție a BOOKFEST - 2022.

Editura Vinea are standul G 5.

Avem un program de lansări și de prezentări bogat și, vă rugăm să ne credeți, mai mult decât interesant. Veți găsi toate cărțile de poezie pe care le-am publicat de la ultima ediție a târgului, din 2019, și până în prezent....

Joi, 02 iunie 2022, orele 16,00

(Standul Editurii Vinea: G 5)

JURNAL EDITORIAL (2):

Crisula Ștefănescu, FALEZE CU DRAGOSTE, poeme, Ed. Vinea, 2021

Ilustrația copertei: Gheorghe Firică, „Maci”; Fotografia autoarei: Monella Kaplan

 https://atelier.liternet.ro/articol/18230/Crisula-Stefanescu-Dan-Er-Grigorescu-Negropontes/Cuvant-inainte-la-Imagini-si-cuvinte-Scrieri-alese.html

Cuvânt înainte la 

Imagini şi cuvinte. Scrieri alese

Crisula Ștefănescu, 

pe marginea unui volum de Dan Er. Grigorescu Negropontes

Dan Er. Grigorescu Negropontes
Imagini şi cuvinte. Scrieri alese
Editura Vremea, 2017

Cuvânt înainte

  Volumul de faţă cuprinde o selecţie din opera scriitorului şi fotografului Dan Er. Grigorescu Negropontes, prea puţin cunoscut generaţiilor actuale datorită unor cauze care ţin nu de calitatea lucrărilor sale, ci de vitregia vremurilor.

Născut în 1917 la Bârlad, ca fiu al Generalului Eremia Grigorescu, învingătorul de la Mărăşeşti şi Oituz, ale cărui cuvinte Pe aici nu se trece! au rămas celebre, şi al Elenei Negropontes, descendenta unei familii bogate, Dan Er. Grigorescu Negropontes părea sortit din plecare unei vieţi lipsite de griji. Din păcate, ursitoarele nu s-au pus de acord.

La scurtă vreme de la naşterea sa, în 1919, Generalul Eremia Grigorescu moare răpus de teribila gripă spaniolă care făcea ravagii în întreaga Europă la sfârşitul Primului Război Mondial. După pierderea soţului, Elena Negropontes îşi ia fiul şi pleacă la Paris, unde trăiau părinţii ei şi o soră, astfel că Dan îşi face şcoala primară şi primii ani de liceu în Franţa, la Janson de Sailly.

Stau cam nouă luni pe an; vara şi-o petrec la moşiile familiei în Moldova. În anul 1930, Elena Negropontes, considerând că a sosit momentul revenirii definitive în ţară, îşi lichidează locuinţa la Paris, închide într-un seif unele lucruri de valoare şi acte de familie şi se întoarce acasă. Îl înscrie pe Dan la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti, în ideea de a-l pregăti pentru rolul pe care urma să-l joace în societate. Călcând pe urmele tatălui său, Dan îmbrăţişează cariera armelor, deşi este pasionat şi de fotografie şi scris. Urmează Şcoala Militară a Ofiţerilor de Rezervă şi este trimis pe front între 1942-1944, fiind decorat în luptele din jurul Bucureştiului. Nu renunţă însă nici la celelalte pasiuni şi preocupări, astfel încât, la sfârşitul celui de-al Doilea Război, îşi face debutul în literatură. Publică două volume, ambele în limba franceză: Mélange, la editura Cartea Românească, 1945, şi L'Animal, la editura Bucovina, I.E.Torouţiu, 1947.

Cele două volume par să se fi bucurat de succes, din moment ce Alexandru Ciorănescu, la vremea aceea ataşat cultural pe lângă legaţia română din Paris, manifesta interes pentru ele şi se gândea la o eventuală republicare a lor în Franţa. Grigorescu e încântat de perspectivele pe care i le oferi de a deveni cunoscut în Franţa, îi scria George Ciorănescu, prieten cu Dan, fratelui său Alexandru, într-o scrisoare din 28 mai 1947. Este anul care aduce, din păcate, schimbări dramatice nu numai în existenţa lui Dan Er. Grigorescu, ci a mai tuturor românilor.

Instaurarea regimului comunist şi abdicarea Regelui îi fac pe mulţi să plece în exil. Dan, ca descendent al Generalului Eremia Grigorescu, refuză însă să se exileze şi rămâne în ţară. Urmează ani grei. Cariera militară se încheiase. Realizează şi faptul că şansele de a se impune ca scriitor sunt zero. După naţionalizarea averilor, casa familiei în Bucureşti se umple de chiriaşi. Universul, pentru Dan, se restrânge la camera în care locuieşte, şi care i-a fost lăsată prin intervenţia lui Mihail Sadoveanu, pe care avusese norocul să-l întâlnească cu ani în urmă. Va asista neputincios la ororile din jur, la arestarea şi condamnarea elitelor politice, militare, culturale, fiind el însuşi arestat şi purtat legat la ochi pe coridoarele închisorilor pentru vini imaginare. Trăieşte o lungă perioadă de depresie şi izolare, într-un fel de exil intern. Comunicarea cu lumea exterioară este tăiată. Graniţele ţărilor din lagărul comunist, inclusiv ale "Republicii Populare Române", se închid aproape ermetic pentru două decenii. Într-o bună zi îşi dă seama că, dacă vrea să supravieţuiască, trebuie să găsească un mijloc de face faţă prezentului..

GHEORGHE PĂUN: DE VORBĂ CU DON ALEJANDRO, Săgetătorul- Argeșul, 2 mai 2022.

O prezentare a volumului: Crisula Ștefănescu - "ÎNTRE ADMIRAȚIE ȘI IUBIRE. De vorbă cu Alexandru Ciorănscu", ediția a II-a revăzută și adăugită, editura Bibliotheca, 2021.

De la curtea lui Urmuz

De vorbă cu Don Alejandro

                                                                                                 Gheorghe Păun

Nu, nu am stat niciodată cu adevărat de vorbă cu Alexandru Ciorănescu, Don Alejandro Cioranescu pentru spanioli, nume de stradă în Santa Cruz de Tenerife încă din vremea vieţii profesorului (15 noiembrie 1911, Moroieni, Prahova – 25 noiembrie 1999, Santa Cruz), dar e ca şi când aş fi făcut-o, prin intermediul unei delicioase cărţi interviu-reportaj-piesă de teatru (exagerez puţin, dar nu mult, cu ultimul calificativ), Între admiraţie şi iubire. De vorbă cu Alexandru Ciorănescu, apărută (ediţia a doua, revăzută şi adăugită) în 2021 la Editura Bibliotheca din Târgovişte în colecţia Proză Contemporană, coordonată de Mihai Stan. 

Autoarea este o cunoscută „voce” de la microfonul Europei Libere, Crisula Ştefănescu, ea însăşi scriitoare cu multe titluri la activ – poezie, teatru, proză, traduceri şi mai multe volume editate, mai ales privind exilul românesc. „Delicios” poate suna siropos, dar citiţi şi-mi veţi da dreptate: o convorbire pe mai multe zile, în Canare, în februarie 1999, deci cu vreo nouă luni înainte de dispariţia unuia dintre cei mai cunoscuţi oameni de cultură români plecaţi prin lume, intercalată cu simţ teatral cu elemente de jurnal de călătorie (subliniază acest lucru şi Luminiţa Marcus, într-un text din Observator cultural reluat parţial la finalul cărţii) – fotografii, peisaje, gastronomie, despre enorm de multe lucruri, tratate cu erudiţie şi umor, cu precizie şi simplitate de aproape nonagenarul enciclopedist, incitat şi de întrebările mintoase ale „doamnei întrebătoare”.

Al şaselea dintre cei 9 copii ai învăţătorilor Ion şi Ecaterina Ciorănescu, Don Alejandro (pronunţat Alehandro; am auzit pentru prima dată pronunţia, şi tare mi-a plăcut, la începutul anilor 2000, la Tarragona, Spania, unde Lilica Voicu-Brey îşi susţinea doctoratul, iar în comisie erau şi examinatori din Tenerife, foşti colegi ai celui despre care vorbea teza) „avea vocaţia universalităţii”, având preocupări de „critic literar, filolog, istoric, istoric literar, biograf, editor, poet, romancier, autor dramatic, traducător, eseist, comparatist” – pag. 7 a cărţii în discuţie. „Şi în toate a strălucit”, încheie Crisula Ştefănescu. 

A fost coleg de şcoală cu Mircea Eliade şi Nicolae Steinhardt, cu care a rămas prieten şi a corespondat multă vreme, a fost prieten cu alte mari nume ale exilului românesc: Vintilă Horia, Emil Cioran (cel „timid şi dur”, pag. 34), cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Avea o veritabilă vocaţie epistolară – Corespondenţa dintre Alexandru Ciorănescu şi George Ciorănescu, 1946-1964, este titlul unui volum editat tot de Crisula Ştefănescu, apărut în 2011 la aceeaşi Editură Bibliotheca. Din păcate, scrisorile schimbate cu Nicolae Steinhardt s-au pierdut (o parte, la Revoluţia din decembrie 1989…).

O viaţă deloc uşoară – exilat încă din 1946 (căci „amară este pâinea exilului”, parafrază la o vorbă din Infernul lui Dante, citată la pag. 106), cu copiii rămaşi în urmă pentru 17 ani, dar cu o carieră spaniolo-internaţională de excepţie, construită firesc, lucrând încontinuu, cu tenacitate, curiozitate, plăcere a cercetării, putere de muncă, cu prieteni şi colaboratori de mare încredere (directorul bibliotecii de la Sorbona i-a încredinţat o cheie, cu care putea merge oricând să ia cărţi acasă), plasându-se constant sub semnul a două „valori supreme: Iubirea şi adevărul!” (pag. 90). Plus „Darul de a visa!” 

Şi am ajuns la finalul dialogului din 1999 (cartea mai conţine şi patru interviuri difuzate la Europa Liberă). Ultimul schimb de replici: C.Ş.: „Aţi fost fericit în viaţă? Al.C.: Dacă fericirea înseamnă să fii mulţumit cu ceea ce ai şi nu vrei mai mult. Cred că am cunoscut momente de fericire.”

Multe alte vorbe înţelepte ne spune seniorul Don Alejandro, dar ultima sa vorbă din carte este tristă, nespus de tristă, făcând finalul cu adevărat poetico-dramatic. Nu reiau, spre a-l provoca pe cititor să caute cartea – pentru a-şi explica astfel şi titlul volumului…

                           

 

          Crisula Ștefănescu:  Ce este timpul?

Întrebare grea, cu multiple posibile răspunsuri, și, în cele din urmă, fără răspuns. Din câte știu, nimeni nu a aflat ce este timpul.

La o ședință a cenaclului “Apoziția”, din München, vorbind despre timp, Alexandru Ciorănescu aprecia că a fi vorba de o imponderabilă a cărei natură nu o vom putea afla niciodată; pe de altă parte, dacă nu putem spune ce este timpul, am putea spune totuși ce nu este. Dar chiar și așa, fără să știm ce este, toți trăim, spunea domnia sa, mai mult sau mai puțin, “sub fiorul timpului.”

Mi-au venit în minte aceste lucruri citind cartea de poezie “TIMPUL DIN CEASURI” a doamnei Mihaela Albu, apărută la editura AIUS în 2017. Volumul începe cu un poem-întrebare, care aparent încearcă să răspundă tocmai acestei probleme existențiale fundamentale, grave, despre care vorbeam: timpul. “Poate fi timpul pus în poveste/ din ceasurile spânzurate pe perete?” Dacă povestea nu este altceva decât viața “ce deapănă firul/nesfârșirea?”, atunci “Poate fi pus în poveste/din gândul meu/când ceasuri întregi/nu privesc niciun cadran/Timpul?”

Nu aflăm răspunsul. Nu-l aflăm, pentru că nici Poeta, care deschide o ușă și intră “în camere pline de întrebări” nu l-a aflat și așteaptă, continuă să aștepte, “mereu răspunsuri”. “Câte vor veni?” se întreabă Mihaela Albu. Dar vor veni vreodată? ne întrebăm noi…

Ceea ce e sigur, în această lume copleșită de incertitudini, este faptul că “timpul curge fără nicio sfială” și de trecerea lui se leagă neliniște, deznădejde, înserare. Iar “graba cu care vine toamna” e de-a dreptul înspăimântătoare. Trecerea timpului înseamnă trecerea anilor… Reciproca nu mai este însă valabilă: dacă până la un punct trecerea anilor înseamnă trecerea Timpului, vine și acel moment când “trecerea anilor oprește Timpul” și ... “De după deal /Cea fără de chip/Stă la pândă”…

Timpul… Omul… “Ce cutezanță e /Să înțelegi de ne-nțelesul!” scrie undeva Mihaela Albu. Și îi dăm dreptate…

n Neamu şi alţi 33

În  OLTART  mi-a  apărut un grupaj de poezii.

 Nicolae Tzone: "Căutați volumele de la Vinea în Librăriile Humanitas! Aici, la Librăria Humanitas Auchan, București, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 33 A (Centrul Comercial Auchan Titan)"