În cadrul emisiunii “Literatura la Craiova”, ediția a IV-a (13.VII.2023): Povestea benzilor desenate/Editarea de carte, moderator Dan Ionescu, domnul Nicolae Marinescu, directorul editurii AIUS, a prezentat noile apariții editoriale printre care și volumele mele recent publicate, respectiv INTERVIURI LA EUROPA LIBERĂ și romanul pentru copii ȚUȚU. Calde mulțumiri atât domnului Marinescu, cât și televiziunii craiovene.

 Multe mulțumiri doamnei Viorica STĂVARU pentru prezentarea romanului BONSAI, apărut anul trecut la editura AIUS, precum și domnului Victor RUSU pentru a fi găzduit-o în cel mai recent număr al revistei CALIGRAF (Mehedinți), nr. 25-26/2023

 Crisula ȘTEFĂNESCU

Ioana SANDU: Sub o escortă de nori

Ioana SANDU a publicat în cursul anului trecut, două cărți de poezie: CALEA LUI IACOB, la editura Junimea, în colecția Atrium, și MĂTĂSURI, la Editura Limes.

A avut generozitatea să mi le dăruiască și am descoperit o scriitoare total îndrăgostită de poezie, pe care o cultivă cu asiduitate și dedicație. A publicat, de altfel, începând din 2006 și până astăzi, nu mai puțin, dacă am numărat bine, de 14 volume, ceea ce mi se pare de-a dreptul impresionant. Activitatea literară și-a început-o însă mult mai devreme, prin 1983, când a debutat în revista Astra, prezentată fiind de poetul Gheorghe Tomozei.

Despre poezia sa au scris, de altfel, nume prestigioase ale literaturii române cum ar fi Constanța Buzea, Barbu Cioculescu, Ioan Pop, Mircea Petean, Adrian Lesenciuc, Angela Nache-Mamier, ca să enumăr numai câteva, și care surprind esența scrierii sale.

“Între noblete și tandrete se afla toate cuvintele poeziei loanei Sandu”, scrie Constanța Buzea, subliniind “extazul senin al poetei”, extaz, care, căpătat prin poezie, “e calea spre sine, una cu calea spre cer”.

Ion Pop menționează “starea de smerenie și luminozitate lăuntrică, de elevație, realizată prin conjugarea eforturilor de întoarcere spre sinele profund“.

Prin poezie, scrie Mircea Petean, “Ioana Sandu își descoperă dublul, căruia îi încredințează cele mai ascunse taine, de parcă s-ar afla în umbra confesionalului. E o fervoare și o urgență a măturisirii…“

Și, într-adevăr, volumele sale cele mai recente, pe care am avut ocazia să le citesc, sunt pătrunse de găsirea unui drum spre dumnezeire, spre împlinire, spre aflarea unei oaze de liniște.

Dacă “scara lui Iacob” este una care duce la cer, cum i-a apărut în vis patriarhului biblic Iacob, iar “drumul lui Iacob” este un vestit traseu de pelerinaj la mormântul Sfântului Iacob ce Mare, care se află în Catedrala Santiago de Compostela, “Calea lui Iacob”, volumul de poezie al Ioanei Sandu, ca și volumul “Mătăsuri”, de altfel, duce spre profunzimile eului, într-un efort de sondare a lăuntricului spre a descoperi un loc de salvare de la toate vicisitudinile și frământările lumii, un loc de refugiu, de reculegere.

“Unde pot să mă odihnesc”, se întreabă poeta, când “pădurea este rară și oamenii însetați?” Strecurându-se “printre oameni ca printr-un zid de-ntuneric”, îndurându-și “neputința ca pe un vârf al ruinei”, Ioana Sandu își dă seama atunci când până și “copacii de sprijin” îi par răstigniți, “cât de bună ar fi o escortă de nori.” Este aici, în aceste cuvinte, o sfâșiere fără margini: escorta de nori fiind o pază la fel de efemeră ca efemeritatea lumii noastre, recunoscută de poetă ca atare.

Toate reacţiile:

89Salavastru Angela, Ana Ardeleanu şi alţi 87

 Calde mulțumiri domnului Victor RUSU, directorul revistei CALIGRAF (Mehedinți), pentu prezentarea volumului "Alexandr ZINOVIEV- UN OM al PARADOXURILOR", apărut anul trecut la editura AIUS, în cel mai recent număr al revistei, 25-26/2023.

    

Varianta în limba franceză a romanului pentru copii, "ȚUȚU- uimitoarele aventuri ale motanului Țuțu povestite de el însuși", ilustrată de Polina Zinoviev și tradusă în franțuzește de Iulia Niculescu, se află și pe rafturile librăriei Gallimard din Paris. O mare bucurie...

 

Ziarul de Iași - 2.02.2022

  Alex Vasiliu 

                   Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (III)

                 

    Privită din apropiere şi de foarte aproape, în detaliu, Poarta Sărutului impune mai întâi prin grandoare, prin masivitate, pentru ca acoperişul să-ţi trimită gândul spre vecinii cosmici, adânciţi în caligrafierea unor semne pe care urmează să le înţelegem, cândva. 

    Alegându-şi alt unghi, înfăţişând doar un picior al porţii, Dan Eremia Grigorescu decupează încă odată imaginea originală săpată în piatră, inoculând celor două jumătăţi primordiale, celor opt colane de deasupra înţelesuri definitive, chiar transformând partea în întreg virtual. Ce ar fi, cât de mult ar fi dacă ar fi doar aşa? Sau altfel - un chip stilizat cu o frunte brăzdată, cu doi ochi depărtaţi privindu-te fix, între care, ziua, se întinde aleea înfrunzită. Încă o variantă plauzibilă ce îţi rămâne ca o posibilă întrebare şi după ce priveşti Poarta aleasă de Brâncuşi. 

     Mereu altfel ca imagine şi sens, ca o balanţă între ancestral şi modern, de parcă Bâncuşi ar fi cunoscut şi ne-ar fi lăsat semnele misterioase ale unei civilizaţii superioare nouă, fiecare detaliu atrage, fascinează, imprimând peliculei de atunci, ochiului de acum unghiuri şi linii parcă nevăzute cu alte prilejuri. În cazul altor creaţii zămislite de aceeaşi daltă îţi simţi degetele atrase să atingă respectuos piatra - atât de clare, de aproape sunt detaliile înregistrate fotografic. Trecând de la o variantă de imagine la alta, înţelegi uimit că regizorul imaginii s-a dedat numai exerciţiilor de admiraţie.

    Şi Dan Eremia Grigorescu a fost atras, cum altfel?, de spectacolul Parisului frenetic, sau mohorât, sau înflorit, sau stăpânit de îndrăgostiţi, sau calmat de curgerea leneşă a Senei, sau cum altfel ar mai putea fi. Chiar dacă oraşul s-a lăsat surprins pe film alb-negru, îţi vine gândul să cercetezi dacă alt mare poet al imaginii, Brassai, i-a cunoscut creaţiile. Poate că francezul născut la Braşov (de aceea şi-a luat pseudonismul de artist Brassai) a avut prilejul. 

    Cert este că românul reîntors în oraşul luminilor, Grigorescu, s-a plasat prin talent, cultură și sensibilitate, bineînţeles în alt stil, pe aceleaşi coordonate ale modernismului poetic - lotca în stare să înainteze netulburată pe apele schimbătoare ale artei contemporane. Cum a reuşit urmărindu-l pe Brâncuşi, străzile, podurile, clădirile, malurile Senei şi-au păstrat farmecul, savoarea şi romantismul de parcă fi fost privite cu ochii unui îndrăgostit de 20 de ani. Dar un îndrăgostit înţelept, ce reţine, sculptează din imaginea „brută” peisajul, linia, detaliul, climatul interior deschise privirii răbdătoare.

    Toate imaginile, povestirile, reportajele şi poeziile lui Dan Eremia Grigorescu îşi găsesc esenţa în câteva rânduri din confesiunea „Să ne înţelegem”. O reproduc fragmentar, convins de limpezimea autoportretului:

  Dacă această carte nu va plăcea este pentru că am refuzat să fac concesiile necesare spre a fi pe placul cititorilor. […] mi-a făcut plăcere să pun pe hârtie nu ceea ce aş fi putut să scriu de amorul artei, ci ceea ce am scris pentru că am simţit nevoia, în primul rând nevoia de a mă exterioriza fără nici o reţinere. […] Un singur drum, aspru, dar strălucit; o singură speranţă: aceea a reuşitei; o singură forţă: curajul.*

   Poate că o promovare şi mai intensă în marile centre culturale ar impune aşa cum merită opera imagistică a lui Dan Eremia Grigorescu la acelaşi nivel de vizibilitate cu a lui Brassai, a lui Cartier Bresson, ca să dau numai două exemple. Redifuzarea la Televiziune în ţara sa, România, a celor 53 de eseuri pe film ordonate sub titlul „Itinerarii europene”, însoţite de cuvintele sculptate baroc ale lui Dan Hăulică, ar fi un semn de respect, de preţuire a valorilor româneşti izvodite ieri, ce rezistă superb trecerii timpului.

 (Dan Er. Grigorescu - Imagini şi cuvinte. Scrieri alese. Ediţie îngrijită de Crisula Ștefănescu. Editura Vremea, 2017, pag. 129, 133)

 

   De ziua dorului!

Din volumul "REGATUL FETELOR CU PĂRUL LUNG", Editura BRUMAR, 2021.

UN VISĂTOR DE-AI FI

Să nu te mai întorci la mine?

Până și păsările se întorc la cuib.

Și apele, când se revarsă,

revin în matca lor.

De mine, vrei să cred,

dacă ar fi să pleci,

că n-o să-ți fie dor

și n-ai să te întorci?

De-ai fi actor

care nu mai distinge

hotarul dintre el și rol,

un visător de-ai fi,

ce nu mai poate să despartă

un vis de cruda realitate,

și încă ai știi că tot ce-i între noi,

și nici nu e nevoie să mi-o spui,

e și mai greu de separat

decât un om de umbra lui.

Toate reac