IDENTITATE VIRTUALĂ
Între mine cea de ieri
și cea de azi,
o identitate virtuală
sprijinită pe o falsă
continuitate,
la fel de iluzorie ca
dintre noapte și zi,
dintre viață și moarte.
NOR DE TRISTEȚE
care nu se epuizează
niciodată
cum adevărul nu se
epuizează în filozofie
și viața în moarte.
Și totuși, oricât ne-am
cuprinde,
între mine și tine
un deșert.
Rămânem fiecare
în cea mai strânsă îmbrățișare
o oază de singurătate
și în mine se naște
un enorm nor de tristețe
care se cerne peste noi
ca o pulbere albastră.
FLUX ȘI REFLUX
Scormonesc în straturile
memoriei
și stările mele de
spirit alternează.
Flux și reflux.
Spuma mării inundă
țărmul.
Valurile se sparg și se
retrag
într-o veșnică
amețitoare neodihnă
ducând cu ele clipe
pierdute
uitate
netrăite.
Nici un drum nu se
așează pe deplin înapoi:
firimituri de scoici,
cioburi colorate,
vremelnic depozitate de
timp,
chipuri imprimate pe un
limb
de nisip.
PREA TÂRZIU
M-am tot pregătit să
trăiesc mai târziu,
mai târziu, mai târziu,
până s-a făcut prea
târziu.
Și-acum,
între o așteptare și
alta,
între o speranță și
alta,
între o spaimă și alta,
încerc în zadar să smulg
o amintire
unui trecut alb.
PERETELE DE GHEAȚĂ
Vocea lui suna egală
ca a unui bancher
vorbind la telefon
despre criza mondială.
Mi-am ridicat privirea
speriată.
Aburii de cafea,
șerpi de
ceață,
ridicau între noi un perete
de gheață
și vocea lui se strecura în inima mea
asemenea unei muzici
de culoarea vântului.
Undeva,
poate doar în imaginația
mea,
două umbre întunecate
erau spulberate
pe o șosea
care ducea departe,
departe...
ZĂDĂRNICIE
între care Tu, Doamne,
m-ai întemnițat.
Sunt ca un pom
plantat într-o oală de
pământ.
Nu am unde să-mi întind
rădăcinile
și de unde să-mi trag
seva.
Ramurile îmi cresc în
zadar,
florile se scutură
înainte de a lega rod.
NEDUMERIRI
A sosit vremea când
îmi pun întrebări,
întrebări foarte simple,
cele mai multe
din două-trei cuvinte:
cine sunt,
de unde vin,
unde-am să plec.
Și stau buimacă,
cu ochii larg deschiși,
fără să pricep
cum, după o viață
întreagă,
nu găsesc nici un
răspuns
la întrebări așa de
simple.
BĂRBATUL ACESTA STRĂIN
și îmi susură la ureche
cuvinte
cum în căușul muntelui
susură izvorul atunci
când se naște,
cuvinte sălbatice cu iz
amar de pelin.
Bărbatul acesta străin
de unde mă cunoaște?
Cine-i bărbatul care-și
forțează intrarea în sufletul meu
cu vorbe pe care deși nu
le-am auzit niciodată
îmi sunt cunoscute și
mai aproape
decât toate vorbele pe
care le-am auzit vreodată?
CERCURI MAGICE
care se întretaie.
Iubitule, fii cercul meu
magic
care să mă cuprindă
cum țărmul înlănțuie
marea;
inel de lumină,
să-mi mărginească
spaimele și
singurătatea;
spicul plin de sevă
unde se ascunde bobul de
grâu;
un pârâu în care
peștișorul
albastru e un strop de
mercur.
regele de pe tabla de șah
și eu jucătorul nevinovat
care nu va fi făcut niciodată
șah-mat.
Iubitule, fii trupul
care să-mi cuprindă
inima
ce bate pentru amândoi.
TIMP PLIAT
Timpul s-a pliat.
Din cutele lui răsar fugare
amintiri,
clipe pe care mi se pare
că le-am trăit în alte
vieți,
și, pentru câteva
secunde.
simt miracolul acelor
existențe.
