Răsfoind splendida revistă de exil GALATEEA, descopăr în numărul 6, într-un grupaj de poeme pe care i l-am trimis poetului Alexandru LUNGU în anul 2005 spre publicare, o poezie care urma să fie inclusă în volumul DARUL DOMNULUI BORGES. Nu știu cum s-a făcut de a rămas rătăcită în paginile revistei, fără să o mai fi recuperat pentru niciuna din cele două ediții. O iau ca pe o surpriză și o bucurie a zilei.
Predestinată sunt să rătăcesc mereu-
circar cu cortul, ridicându-l în fiecare zi în altă parte.
Destinul trage pentru mine, consecvent, aceeași carte.
Sunt dansatoarea pe frânghie la mare înălțime,
invulnerabilă acolo sus și adorată de mulțime
atâta vreme cât am sub mine, căscându-se, abisul.
Pe fir subțire, coardă întinsă de săgeată,
pipăi cu vârful piciorului hazardul ca o iubită tandră,
străbat văzduhul cu brațele întinse, aripi fără pene,
pășesc, alunec, sar și încerc din nou figurile eterne,
într-un spectacol fără alți actori și fără plasă sau dublură-
echilibristică-n neant la fiecare pas și fiecare săritură.
În mâna dreaptă cu un evantai, în permanent balans,
mă îmbrățișez cu Moartea într-un tulburător și enigmatic dans.
