Crisula ȘTEFĂNESCU
ALEXANDRU BUSUIOCEANU
în corespondența dintre
GEORGE și ALEXANDRU CIORĂNESCU
Alexandru Busuioceanu şi cei doi fraţi Ciorănescu, George şi Alexandru, s-au cunoscut personal şi s-au apreciat reciproc. Aparţineau unor generaţii diferite. Alexandru Busuioceanu se născuse în 1896 şi participase, cu arma în mână, întrerupându-şi studiile universitare, la realizarea României Mari; Alexandru Ciorănescu văzuse lumina zilei în 1911, iar George Ciorănescu se năştea în ţara întregită, în 1918.
Pe Busuioceanu, Alexandru Ciorănescu îl cunoscuse destul de bine încă de la Bucureşti şi între cei doi "se stabilise un dialog real" încă din acea perioadă. (1)
L-a revăzut în timpul studiilor la Paris, cu ocazia unei vizite pe care Busuioceanu o făcea în Franţa, "plin de căldură sufletească şi deosebit de binevoitor", ca şi cum i-ar fi fost "un coleg mai mare”, și l-a reîntâlnit, în exil, la Madrid, când, spune Alexandru Ciorănescu, el însuşi a plecat "cam repede de la Paris" şi s-a stabilit în Spania.
Nu am cunoştinţă dacă George Ciorănescu şi Alexandru Busuioceanu se cunoscuseră din ţară, dar este foarte probabil să se fi întâlnit. Alexandru Busuioceanu fusese numit în 1942 ataşat cultural al Ambasadei Române din Madrid, Alexandru Ciorănescu ocupa o funcţie similară la Paris în 1946, iar George Ciorănescu venise şi el la Paris în 1947, cu intenţia, declarată, de a-şi trece un doctorat la Sorbona, ceea ce a şi făcut, şi cu hotărârea, nedeclarată, de a se stabili în Franţa, care s-a materializat şi ea. Oricum, în exil drumurile celor trei oameni de cultură s-au întretăiat de mai multe ori, deşi Alexandru Busuioceanu trăia la Madrid, Alexandru Ciorănescu în Canare, Tenerife, iar George Ciorănescu la Paris şi, ulterior, la München.
Alexandru şi George Ciorănescu au fost în corespondenţă şi în contact permanent cu Alexandru Busuioceanu până la încetarea din viaţă a acestuia, în martie 1961, iar după aceea au continuat să se ocupe prin studii şi traduceri de opera sa, s-o promoveze şi s-o publice atunci când au avut posibilitatea, cum a fost cazul publicării de către George Ciorănescu în primul număr din Apoziţia, revista cenaclui cu același nume, din München, al cărui fondator a fost, a traducerilor poetului madrilen din San Juan de la Cruz. Chiar şi în articolul program al Apoziţiei George Ciorănescu face referiri la Alexandru Busuioceanu.
O primă scrisoare (păstrată), a lui George Ciorănescu către Alexandru Busuioceanu, este din 26 noiembrie 1949, când Busuioceanu se afla la Paris, iar George Ciorănescu îl caută la hotel, aşa cum stabiliseră. Numai că prins cu examenele, află când ajunge, cu ceva întârziere, că Busuioceanu se mutase la Cite Universitaire. Mulţumită acestei întârzieri, suntem puşi şi noi la curent, într-o mică măsură, cu preocupările intelectualilor români exilaţi. (2)
Următoarea menţionare a lui Alexandru Busuioceanu este din 17 februarie 1950, când George Ciorănescu îi scrie fratelui său: "Dragă Puiu, cred că ai sosit bine sănătos în Canare. Busuioceanu mi-a scris că l-ai vizitat la Madrid şi i-ai transmis ultimile ştiri." Care vor fi fost ultimile ştiri, putem numai specula. Foarte probabil, privind Fundaţia Regală Universitară Carol I, deoarece în anul 1950, fiind desfiinţată în ţară de autorităţile comuniste, se punea problema reînfiinţării ei în exil, la Paris. S-ar putea să fi discutat şi despre traducerile unor poeme ale lui Alexandru Busuioceanu din spaniolă în româneşte de către George Ciorănescu, care-i tradusese deja cinci poeme şi cărora acesta le dăduse "binecuvântarea". "Trebuiau să apară în Luceafărul, dar revista naşte greu din lipsă de fonduri", îi scria George lui Alexandru Ciorănescu în Canare. (3) Se simţise, de altfel, obligat să-l anunţe pe Busuioceanu despre zvonurile care circulau privitoare la incertitudinea nu numai a publicării poemelor traduse în "Luceafărul," dar chiar şi a revistei însăşi. În privinţa Fundaţiei, îl informează el, "proectul începe a se contura." (4)
În acea perioadă, George Ciorănescu, care-şi luase doctoratul la Sorbona în ştiinţe politice, calificat primul, depusese o cerere de emigrare în Statele Unite, unde i se promisese o slujbă, şi spera într-o rezolvare favorabilă: "Legea de imigrare în Statele Unite s-a votat. Se pare că aş avea şanse să intru şi eu ca personalitate politică, având şi o slujbă asigurată la Comitetul Eisenhower pentru a studia problemele danubiene. Nu mă entuziasmez, căci nu e o chestie pentru mâine şi cu proecte mori de foame. Eu mă întreb dacă moralul şi fizicul meu vor mai rezista că, vorba lui Cioran, ne descompunem pe picioare." (5)
Iată însă că lucrurile iau o altă întorsătură, după cum aflăm dintr-o altă scrisoare din acelaşi an, din data de 4. XII, în care este vorba şi despre Alexandru Busuioceanu. "Cum plecarea mea spre USA nu e încă pe drumul cel mai bun, mă hotărâsem să intru la Fundaţie. Dar atunci a intrat în acţiune marea politică a universitarilor. Nici unul din amicii tăi, Bazilică şi Costică, nu mă agreează. Mi-au găsit un motiv bun de pus în ramă: sunt naţ. ţ. Pe de altă parte, Busuioceanu, care se găseşte aci, şi-a pus şi el candidatura, vrând să se mute de la Madrid aci. În faţa unei candidaturi majore, eu modest (de la Paris) era să mă retrag. Spre surprinderea neiniţiaţilor nici unul din cei trei mari (…) nu l-a agreat pe Bus., deşi nu-i găsesc măcar nodul în papura ţărănistă."
Să se refere George Ciorănescu, ironic, vorbind de "marea politică a universitarilor", la vreo tactică din mediile universitare de îndepărtare a celor care ar putea concura prin pregătire la una din poziţiile sau funcţiile pe care ceilalţi le ocupă sau la care aspiră? Tot ce se poate. I se întâmplase ceva similar şi lui Alexandru Ciorănescu care, trecându-şi doctoratul la Sorbona cu o teză de literatură comparată, "Ariosto în Franţa", devenea "concurentul" lui Bazil Munteanu la catedra de literatura comparată de la Universitatea din Bucureşti, episod relatat chiar de Alexandru Ciorănescu în "Amintiri fără memorie". (6)
În ceea ce-l priveşte pe Alexandru Busuioceanu, lucrurile par destul de clare: nici profesorul Constantin Marinescu, nici Bazil Munteanu şi nici Petre Sergescu, fost rector al Politehnicii din Bucureşti și care avea să devină primul preşedinte al Fundaţiei Regale Universitare Carol I, nu l-au agreat pe Busuioceanu.
În cele din urmă, George Ciorănescu, numit de Constantin Vişoianu (7) şi aprobat de Rege, va ocupa funcţia de secretar (ulterior secretar general) al Fundaţiei.
Lui Alexandru Busuioceanu i se va face și lui, cam în același timp, propunerea de a se ocupa de revista Fundaţiei. Se pare că iniţial era mai mult o funcţie onorifică, din moment ce Alexandru Ciorănescu îi scria fratelui său: “Azi am văzut pe Busuioceanu. E foarte nemulţumit de corespondenţa cu Sergescu, pentru care n-are nicio simpatie, şi declara că nu se ocupă decât contra plată de revista literară. Cred că l-ar interesa să se ocupe de ea, dar situaţia lui materială e destul de slăbuţă, şi cum bănuesc că nu-i veţi putea da satisfacţie, va trebui să căutaţi alt director." (8)
Trei săptămâni mai târziu aflăm, dintr-o scrisoare a lui George Ciorănescu, de data aceasta, că "lui Busuioceanu i s-au propus 3000 pesetas pe număr... de revistă, a 112 pg, 6 coale (...) Nu a dat până acum nici un răspuns". (9) Din documentele privind Fundaţia, adunate în volumul "George Ciorănescu şi exilul românesc", nu reiese că Alexandru Busuioceanu ar fi ajuns să se ocupe vreodată de revistă.
Prin noiembrie 1952, George Ciorănescu scriindu-i lui Alexandru Ciorănescu despre programul de publicaţii al Fundaţiei Regale Universitare Carol I, menţiona printre cărţile care urmau să apară în cadrul colecţiilor literare, o Antologie a poeziilor lui Busuioceanu, precum şi Breviarul de literatură română.
Alexandru Ciorănescu are în schimb alte informaţii: "A-propos de secţia literară, nu ştiu dacă ai văzut că Breviarul lui Busuioceanu de care vorbeai tu e anunţat de asemenea în Cartea Pribegiei, a bunului meu amic şi debitor Manoilescu. Am văzut, de ex., în pagina de publicitate a revistei Însemnări a lui Radu Ghenea, din August, şi nu printre cărţile în program, ci printre cele sub tipar şi gata-gata să iasă, adică în aceeaşi categorie cu Mihai Niculescu, “Amintiri în uniformă”. E deci probabil că deja se află în posesia manuscrisului. Pe Busuioceanu nu l-am văzut, deoarece n-am stat decât câteva ore la Madrid." (10)
Din lipsă de bani, programul de publicaţii al Fundaţiei n-a putut fi realizat. Breviarul de literatura română al lui Busuioceanu va fi publicat în Editura Cartea Pribegiei, "în condiţii extrem de precare (bătut la maşină, doar cu coperta tipărită), într-un tiraj confidenţial de până la una sută de exemplare".(11)
În exil, Busuioceanu o duce greu. "La Madrid l-am văzut pe Busuioceanu mai chitrit ca oricând", îi scrie George Ciorănescu fratelui său în Canare. "Mi-a făcut rău văzând starea de descompunere şi amăreală în care se află. A ajuns să mă invidieze pentru leafa care abia îmi permite să trăiesc la o cantină studenţească. Zice că sunt în “caşcaval”, că mi se plăteşte “gras” ca să mă duc la congrese şi asta tot de Fundaţie, în timp ce el e un proletar, care îşi vinde cărţile din bibliotecă. L-am invitat la o masă de consolare. S-a îmbunat şi mi-a citit din versurile lui de revoltă, “Anti-poezie nr. 1 şi nr. 2” şi pe urmă iar a dat-o în Zamolxis, Lactantius şi alte drăcii. Tezele lui istorice au un singur dar: sunt scrise frumos, dar mai aproape de poezie decât de istorie". (12)
O altă referire la Busuioceanu apare prin 1954, într-o scrisoare a lui Alexandru Ciorănescu: "Dianu, Busuioceanu şi Uscătescu îmi comunică în acelaşi timp, acum câteva zile, că sunt delegat român, asesor, la Congresul Uniunii Latine la Madrid. Nici nu mă gândesc, nici nu mi-ar fi posibil să mă duc; dar ca să nu zică, şi la rugămintea lui Dianu, am publicat o broşurică despre Cântecul Gintei latine, pe care i-am trimis-o lui Busuioceanu, pentru congresişti." (13)
Din 1954 până în 1958, nu mai există informaţii cu privire la Busuioceanu în corespondenţa dintre cei doi fraţi, dar dintr-o scrisoare a lui Busuioceanu către Antoaneta Iordache-Bodisco, din 1958, aflăm că "de vreo doi ani" colabora "la posturile de radio din afară, la Free Europe (München), la Vocea Americii (Paris), la BBC (Londra). "Cei de la München", scrie el, "îmi pun la dispoziţie şi mijloacele să călătoresc până la ei pentru a face înregistrările direct. Dar accidentele sănătăţii nu mi-au îngăduit până acum să beneficiez de asemenea voiajuri foarte bine retribuite; anul trecut au trimis un om al lor aici, cu aparatele şi au înregistrat lecturile aici la mine acasă. Pentru anul acesta sunt invitat iar, pentru un program mai larg." (14)
Cum începutul colaborării lui Busuioceanu la Radio Europa Liberă coincide cu angajarea lui George Ciorănescu ca redactor la postul de radio din München (unde ulterior ocupă poziţia de director adjunct), nu mi se pare prea hazardat să afirm că cel care i-a propus colaborări s-ar putea să nu fi fost altul decât George Ciorănescu, care-l preţuia şi care era la curent cu greutăţile de tot felul pe care le avea Busuioceanu, inclusiv probleme de sănătate.
La începutul anului 1958, George Ciorănescu îi scria fratelui său: Despre Busuioceanu ai auzit poate că-i în spital, într-o stare vecină cu agonia având o leucemie gravă şi o hemoragie internă, care a fost cât pe aci să-l dea gata. (15)
Alexandru Busuioceanu îşi revine, însă, şi-şi continuă încă timp de încă aproape trei ani activitatea publicistică. Se stinge din viaţă la Madrid, în martie 1961, în vârstă de 65 de ani.
În acelaşi an, în noiembrie 1961, George Ciorănescu face o comunicare despre Busuioceanu: "Dragă Puiu, Sâmbătă 4 Noiembrie voi sosi la Paris pentru două zile, spre a face două comunicări la Academia Liberă: una despre Al. Busuioceanu; alta despre pădurile R.P.R.(16)
Comunicarea respectivă este cu mare probabilitate studiul în limba franceză despre Busuioceanu pe care-l definitivează şi îl trimite fratelui său în Canare, însoţit de opt traduceri din ciclul Nenumita lumină, spre a fi publicat pe cont propriu la editura Goya, unde Alexandru Ciorănescu era consilier şi unde îi apăruseră mai toate cărţile: "Cum îmi vine să cred că ai început să te plictiseşti în Canare, îţi trimit spre publicare alăturatul studiu despre Busuioceanu. Din păcate nu am avut cui să-l dau să-l scarmene din punct de vedere stilistic. Aş putea-o ruga pe emerita profesoară Lybidişor (17) să se ocupe niţel de treaba asta stufoasă, contra preţ serios? Dacă operaţia stil va reuşi, atunci aş vrea ca broşura să apară tot în formatul “Canare 1960”, căci poate între timp voi solicita Fundaţiei egida. Ar urma să apară în 200 exemplare. P.S. Important: Te rog să fii bun şi să nu pierzi textul poeziilor întrucât este scris la maşina lui Busuioceanu şi împreună cu scrisoarea lui de însoţire constituie dovada că eu îs traducătorul." (18)
Alexandru Ciorănescu se uită peste text şi face unele comentarii pe care i le comunică înainte ca studiul să fie dat la tipografie. Niciunul nu bănuia ce drum întortocheat avea să ia publicarea, numai ca să ajungă în final în acelaşi punct.
"Cu broşura Busuioceanu", îi răspunde George Ciorănescu, "lucrurile stau aşa: ai dreptate 100% cu titlul şi bănuiesc că ai în procente poate ceva mai mici şi cu eventualele corectări stilistice. Între timp Veniamin (19) mi-a scris că opinia comitetului Fundaţiei ar fi ca studiul amintit să apară în Revue des Etudes Roumaines, ceea ce i-ar da o mai mare greutate. În acest caz trebuie să sistez apariţia broşurii (ori broşurilor) până după tipărirea revistei, ceea ce nu-i o nenorocire. Acelaşi comitet al Fundaţiei găseşte că placheta e prea subţirică şi ar vrea să o facă mai consistentă. Când îl vezi deci pe Turdeanu (20) îi poţi propune să cuprindă în broşură şi traducerea franceză a studiului tău şi, eventual, o bibliografie a scrierilor lui Busuioceanu făcută de careva după consultarea “Gândirii” şi “Insulei”. Bineînţeles că Veniamin îmi spune că Fundaţia ar suporta diferenţa de tipar a adăugirilor. El nu-mi sugerează ce anume adăugiri să se facă, aşa că cele ce-ţi spusei sunt păreri de ale mele, care pot fi primite, respinse ori amendate."(21)
Revine câteva zile mai târziu, cu noi precizări în ceea ce priveşte studiul şi traducerile, ca răspuns la o scrisoare de la Alexandru Ciorănescu, prin care acesta îl informa că la un an de la moartea lui Busuioceanu, deci, în martie, Canito (22) intenţiona să-i dedice o pagină în Insula, revistă în care Busuioceanu ţinuse o cronică a ideilor, prezentându-i pentru prima oară cititorilor spanioli pe Blaga şi Pârvan, printre alţii.
"Dragă Puiu,
Primii ultima ta scrisoare, din 18. I., şi-ţi răspund la punctele rămase în suspensie.
1. Am scris chiar astăzi lui Veniamin că soluţia cea mai nimerită cu privire la studiul despre Busuioceanu este apariţia lui în numărul viitor din “Revue des Etudes Roumaines”, alăturându-mă astfel părerii exprimate de Miluş în Comitetul Fundaţiei. Am adăugat că textul definitiv al articolului va fi înmânat de tine fie lui Miluş, fie la Fundaţie. (Dacă n-ai decât un exemplar, îl va recopia săraca Virginica) (23)
2. Sunt foarte bucuros că o versiune spaniolă poate apărea în “Insula”, ceea ce este un succes neaşteptat şi mă pune pe gânduri că aş fi putut fi un mai bun critic literar decât silvicultor. (24) Deci ai consimţământul meu recunoscător, cum ar spune prietenul tău Costică. Fii te rog bun şi înainte de a da textul lui Canito, telefonează lui Veniamin, căruia i-am povestit toată tărăşenia şi i-am cerut şi consimţământul Fundaţiei, ca să nu zică, chipurile, că-l lucrez pe la spate, adică de după Pirinei.
3. În privinţa broşurii, am sugerat lui Veniamin, ca după apariţia lui RER, să punem în circulaţie o broşură despre Busuioceanu ceva mai măricică, cuprinzând: articolul lui Canito, articolul criticului spaniol, al lui Mircea Eliade apărut în “Romania” despre B. ca istoric, al tău din “Caete de dor”, al meu, al altor amatori. Plata se va face de Fundaţie şi de mine în proporţii corespunzătoare întinderii articolelor fiecăruia.
Ca să înţelegi şi mai bine despre ce este vorba, îţi pun alăturat scrisoarea lui Veniamin, cu propunerile la care i-am răspuns, cu rugămintea să mi-o restitui după consultare. Dacă voi găsi în dosarul lui Busuioceanu traducerile din Ion al Crucii, le voi anexa… Sunt de acord cu îndreptările stilistice, numai cu condiţia să îndrepte, nu să strice textul (Ţi-am zis-o!).
P.S. Cred că remarci că, în noile combinaţii, traducerile din Busuioceanu au rămas pe dinafară şi va trebui să recurgem la soluţia unei broşuri separate, pe care bănuiesc că o vei plăti tu, fiind o onoare să apari alături de numele meu, care vezi ce solicitat este!" (25)
Alexandru Ciorănescu, care se afla în acel moment la Paris cu o bursă a CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique), pentru a lucra la Bibliografia literaturii franceze, se ocupă îndeaproape de publicarea studiului. "După convorbirea mea de aseară cu Turdeanu," îi scrie el lui George Ciorănescu la 25 ianuarie 1962, "înţeleg că el ar fi încântat să-ţi publice Busuioceanul la Revistă, unde chiar are nevoie. Zice că, dacă vrei, poţi face extras. Eu dau chiar azi dispoziţii în Tenerife, să ni se restituie manuscrisul".
Două zile mai târziu îi scrie din nou: "Dragă Jurj, Am cerut manuscrisul tău înapoi, de la tipografie". Îşi exprimă totuşi îndoiala că ar fi timp suficient pentru pregătirea materialului privitor la Busuioceanu: "Nu ştiu dacă va avea timp Canito să facă pagina promisă, pentru martie. Te voi ţine la curent.”
Iată şi urmarea, care nu mai are nevoie, cred, de comentarii.
29 ianuarie 1962. "Dragă Puiu, (…) În sfârşit, ca să lichidez şi afacerile “literare” pendinte, (…), rezultă că Miluş ar vrea articolul despre Busuioceanu în exclusivitate. Dar dintre “Revue des Etudes Roumaines” şi “Insula” cred că trebuie preferată “Insula”; aci fiind vorba de un scriitor spaniol este mai nimerit ca articolul cu pricina să apară într-un periodic spaniol.
1 februarie 1962. "Dragă Puiu, (…) În privinţa articolului Busuioceanu se vede treaba că nu m-am exprimat prea clar sau că mi-am schimbat de prea multe ori părerea fiindcă văd că nu mai înţelegi nimic. Aşadar să rezumăm: Aş ţine ca studiul să apară în “Insula”. (...) Pentru asta am să-ţi trimit în plic separat corecturile, cu rugămintea să le dai la dactilografiat pe Rue des Ecoles. Mai bine plătesc la un birou de copiat acte decât să mă rog de colege. Merge mai repede şi treaba iese curată. Deci rămâne tot pe capul tău să te descurci cu dactilografa, “Insula” şi Canito. (...) Eu am cerut autorizaţia lui Venimin pentru a avea o ediţie spaniolă a articolului, întrucât "Revue des Etudes Roumaines" va apare, după câte aflu, abia la toamna viitoare. Dacă ţin morţiş la inedit, atunci între RER şi “Insula” prefer “Insula”.
După cum înţeleg, ai dat un text dactilografiat lui Turdeanu, aşa că despre partea RER-ului nu avem decât să aşteptăm până la toamnă. Broşura va apare şi ea, fiind culeasă şi aranjată imediat, numai difuzarea oprindu-se până la apariţia revistei lui Miluş. Dacă vor să-mi dea “patronajul” pentru copertă bine, dacă nu, mă voi descurca cu editura proprie. Ceea ce vreau să spun e că trebuie continuat efortul pe cont propriu pentru că e cel mai sigur şi rapid. Dă-i deci drumul că tot plătesc culesul şi vom vedea pe urmă cum, ce, când.”
19. II. 1962 . "Dragă Puiu, (…) Cu textul Busuioceanu e drept că te-am bătut la cap, dar mă ţin dator două mese, chipurile scrisul la maşină, fiindcă corecturile au fost cam răsuflate (...). Rămâne să vedem când ne vom mai întâlni pentru executare.
Veniamin mi-a transmis o scrisoare de a lui Miluş (secret) în care îmi spune că este împotriva unei broşuri Busuioceanu. Motivele sunt serioase, având ei intenţia să scoată un volum de versuri B., cu un studiu de Ierunca şi un număr a lui RER, consacrat în parte lui B. E, deasemeni, împotriva publicării în “Insula”, în afara cazului în care s-ar menţiona că apare ca o traducere din RER. Dar cum RER va apare prin Septembrie, e greu de văzut cum ar putea să se facă traducerea în “Insula”, în Martie, în cazul în care operaţia Canito ar merge."
9 martie 1962. "Dragă Puiu, Îmi pare rău că articolul despre Busuioceanu nu apare în “Insula”. Să-ţi spun drept nu am fost atât de surprins că-l refuză, cât fusesem că-l primesc. (…) În condiţiile astea sigur că soluţia “prin noi înşine” este cea mai nimerită. I-am scris lui V. spunându-i că argumentele lui Miluş (omagiu RER, volumul antologic de versuri care ar fi mai impozante decât flecuşteaţa de broşură a mea) mi se par serioase şi că în consecinţă voi publica pe cont propriu. Ar fi bine dacă ar putea apare în acelaşi timp cu broşura şi traducerile, fiindcă s-ar face expediţia în acelaşi timp, împreună, la persoanele cărora li s-ar cuveni ceva aşa select”.
München, 18 Martie 1962: Dragă Puiu, În ultima vreme situaţia publicaţiilor subsemnatului s-a întremat precum urmează: în urma unui schimb de scrisori cu Miluş am căzut de acord ca broşura Busuioceanu să apară totuşi sub egida Fundaţiei. Aşa că în cazul în care sigiliul Fundaţiei se mai găseşte la Santa Cruz le poţi da dispoziţii şi pentru trasul copertei. Ca de obicei mi-ar face plăcere dacă hârtia ar fi bună ca cea pentru “Canare” de exemplu. Tirajul 250 exemplare, din care 200 pentru Fundaţie. Fii te rog drăguţ şi scrie-le foarte lămurit să trimită 200 exemplare pe adresa Fundaţiei: 13 Av. Mac Mahon, ca să nu mă oblige să-mi pierd vreme îndelungată la vama nemţească de aci, extrem de urâcioasă.
1. Am primit şi răspunsul lui Costică, entuziast pentru apariţia pădurilor în colecţia Academiei Libere. Ca atare şi aci ai mână liberă şi eu buzunare goale.
2. Alăturat îţi pun un cec în alb pentru plata tranşei datoriei de 500 de mii franci vechi dacă te hotărăşti pentru aşa ceva.”
14 mai 1962. "Dragă Puiu... P.S. "Nu uita să scrii totuşi în Canare pentru broşura Busuioceanu.”
24 mai 1962. "Dragă Puiu (...) În privinţa broşurii Busuioceanu, mai întâi să-ţi spun că sunt foarte mulţumit că lucrurile s-au urnit din loc. Dacă socoteşti că-i nimerit, voi scrie o scrisoare de mulţumiri lui Dela Rosa în cazul în care el a urgentat afacerea. Ca să nu ne încurcăm în socoteli să ia ca model, format, hârtia şi compoziţia copertei după “Canare 1960”. Asta înseamnă că am optat pentru hârtia galbenă, că broşura va purta pecetea Fundaţiei, care-mi face impresia că se găseşte la tipograf, (dacă nu, ţi-o va da Virginica) şi că copertele sunt îndoite.
Broşura nu va purta nici o menţiune specială. Ce-ai zice de titlul: “Un ecrivain hispano-roumain: Alexandre Busuioceanu”? Pe aripioarele copertei nu apare nici un text."
28 iunie 1962. Dragă Puiu, ... În altă ordine de idei, am primit ieri placheta Busuioceanu şi te felicit, fiindcă a ieşit bine. Aştept acum răfuiala cu preţul."
Mi s-a părut interesante fragmentele de scrisori de mai sus, pentru că ele spun multe despre Busuioceanu, dar și despre autorii lor, sunt mărturii ale generozităţii, dorinţei şi bucuriei de a lucra prin asociere, şi nu prin eliminare, de a con-lucra pentru a asigura continuitatea valorilor. Cei doi fraţi Ciorănescu aveau multe în comun, (26) printre care ambiţia de a face performanţă în cultură şi dorinţa de a fonda, de a iniţia, de a înfiinţa și de a promova valorile, Alexandru Busuioceanu fiind în mod cert una dintre ele.
NOTE
- 1.“Un fir de Busuioc în amintirea lui Busuioceanu” - Cuvânt înainte la volumul: Alexandru Busuioceanu: Istoria literaturii române -Compendiu- ediţie îngrijită de Nicolae Florescu, Editura Jurnalul Literar, 1998.
- 2. George Ciorănescu şi exilul românesc. Documente din arhiva Fundaţiei Regale Universitare Carol I, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007, 550 pg. Ediţie îngrijită de Matei Cazacu şi Crisula Ştefănescu. Corespondenţa George Ciorănescu-Alexandru Busuioceanu, pg. 34. Iată şi scrisoarea pentru cei care nu au la îndemână volumul:
"Stimate Domnule Busuioceanu, Până acum câteva zile am fost foarte prins cu o serie de examene. Cum m-am văzut liber, am trecut pe la hotelul Dv. spre a vă întâlni, aşa cum vă promisesem. Mi s-a spus că v-aţi mutat la Cite Universitaire. Aş fi vrut să vă vorbesc despre Institutul Român de Înalte Studii, asociaţie ce grupează pe toţi membrii corpului didactic universitar român din străinătate. Institutul lucrează sub conducerea Dlui Prof. Sergescu şi îşi va începe activitatea în ziu de 5.XII. în localul Institutului Catolic, cu o conferinţă a Dlui Prof. Bazil Munteanu despre Eminescu. Nu ştiu cât timp mai rămâneţi la Paris, dar personal aş fi încântat dacă aţi găsi vreme şi pentru câteva conferinţe, pe care să le ţineţi în cadrul acestui institut. Dl. Prof. Sergescu mă roagă să vă transmit această invitaţie în numele Institutului. Aş dori să vă facilitez o întâlnire cu D-sa. Din nenorocire nu are telefon, dar îi puteţi comunica pe adresa 7 Rue Daubenton, Paris V. Dacă nu sunteţi invitat în altă parte, Dl. Prof. Sergescu vă asigură că i-ar face mare plăcere să vă întâlnească astă-seară, sau în orice sâmbătă seara, când D-sa se întâlneşte cu prietenii din Paris. Ar fi pentru mine o agreabilă surpriză să vă revăd chiar astă-seară (între orele 21-24). Cu cele mai alese sentimente, G. C.
3. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu, 15.III.1950
4. George Ciorănescu şi exilul românesc. Documente din arhiva Fundaţiei Regale Universitare Carol I, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007, 550 pg. Ediţie îngrijită de Matei Cazacu şi Crisula Ştefănescu. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Busuioceanu, Paris, 5 Martie 1950:
"Stimate Domnule Busuioceanu, Am întârziat un răspuns de mult datorat în speranţa că vă voi putea servi ştiri precise. Din nefericire, Dl. Eliade nu mai este vizibil. Exact acum două săptămâni i-am trimis o scrisoare cu corecturile trimise de Dv. rugându-l să-mi răspundă în scris, dacă altfel nu-i posibil, când apare "Luceafărul" şi dacă poemele Dv. intră în numărul pe care-l prepară. Până astăzi nu am primit nici un răspuns. În oraş circulă zvonuri contradictorii. Odată am auzit că "L" va apare foarte curând şi v-am avertizat. Altă dată mi s-a spus că întreg numărul va fi închinat lui Eminescu şi nu conţine "corpuri străine". În sfârşit, ultima versiune este că nu au bani să scoată nici un fel de "Luceafăr." Îmi pare rău că nu vă pot anunţa altceva.
În privinţa Fundaţiei, proectul începe a se contura şi ştirile pe care mi le-aţi transmis nu sunt lipsite de temei. Depărtarea e prea mare pentru ca vocile să nu se stingă până aci. În cazul în care se trece la realizări, eu vă voi ţine la curent. Aş vrea să ştiu (ca o informaţie strict personală) dacă, invitat oficial, aţi primi să intraţi în Comitetul de direcţie. Sper că sănătatea Dv. s-a restabilit şi aţi trecut la planul literar cincinal şi că Don Juan s-a lăsat surprins în toată nuditatea-i în patul imaculat al manuscrisului Dv. Îmi face plăcere să am ştiri de la Dv. G.”
5. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu din 20 iunie 1950.
6. Alexandru Ciorănescu: Amintiri fără memorie, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995, pg. 108-109.
7. Constantin Vişoianu, fost ministru de externe al României. Între 1955-1975, preşedinte al Comitetului Naţional Român, înfiinţat în aprilie 1949 ca guvern al României în exil.
8. Scrisoarea lui Alexandru Ciorănescu (în familie i se spunea Puiu, pentru că se născuse la şapte luni) către George Ciorănescu din 24. X. 1951.
9. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu din 15 noiembrie 1951, Paris.
10. Scrisoarea lui Alexandru Ciorănescu către George Ciorănescu, 5 XII. 52.
11. Vezi volumul Alexandru Busuioceanu: Istoria literaturii române -Compendiu- ediţie îngrijită de Nicolae Florescu, Editura "Jurnalul Literar", 1998; Notă asupra ediţiei, Nicolae Florescu, pg.7.
12. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu din 31 aug. 53.
13. Scrisoarea lui Alexandru Ciorănescu către George Ciorănescu, 6. V. 54.
14. Scrisoarea lui Alexandru Busuioceanu din 28 sept. 1958 către Antoaneta Bodisco. Liliana Corobca: Dialog epistolar- Alexandru Busuioceanu şi Antoaneta Iordache-Bodisco, România literară nr. 7, 2004. Liliana Corobca este autoarea volumului: Un roman epistolar al Exilului Românesc. Alexandru Busuioceanu, Editura Jurnalul Literar, Bucureşti, 2003.
15. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu, Paris, 21 martie 1958.
16. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu, München, 23 Octombrie 1961.
17. Lyda, soţia lui Alexandru Ciorănescu, cunoştea la perfecţie limba franceză.
18. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu, München, 27. XII. 1961.
19. Virgil Veniamin, fost profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti, fost consilier juridic la Ministerul de Externe, a făcut parte din primul comitet de direcţie şi a fost ultimul Preşedinte al Fundaţiei Regale Universitare Carol I, care şi-a încetat activitatea în 1974 ca urmare a epuizării Fondului Naţional Român şi a lipsei de subvenţii.
20. Emil Turdeanu, istoric literar, istoric, bursier al Şcolii Române de la Fontenay-aux-Roses, lector de limba şi literatura română la Sorbona, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris.
21. Scrisoarea lui G. Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu, München, 19 ian. 62.
22. Enrique Canito, director al uneia dintre cele mai importante reviste literare din Madrid, Insula, şi unde Busuioceanu ţinea cronica ideilor.
23. Virginia Gheorghiu, secretară dactilografă la Fundaţia Regală Universitară Carol I. În corespondenţa cu George Ciorănescu, privind activitatea Fundaţiei, scrisorile ei, detaliate, sunt una din sursele de informaţie cele mai bogate.
24. La Radio Europa Liberă, George Ciorănescu, -Licenţiat în Ştiinţe Politico-Economice al Facultăţii de Drept, Bucureşti, (1940), Licenţiat în Drept, Bucureşti, (1941), Doctor în Ştiinţe Politice al Universităţii din Cluj (1946), Licenţiat în Filozofie al Facultăţii de Litere din Bucureşti, specialităţile sociologie, pedagogie şi psihologie, cu menţiunea "magna cum laude", (1947), Diplomat de la "Institut des Hautes Etudes Internationales", Paris, (1949)-, scrie timp de 15 ani editoriale şi articole privind politica internaţională şi schimbările interne: politice, economice, culturale şi sociale din România. Pe lângă cronica fixă pentru ţărani, el inaugurează şi susţine cronica pentru tineret, apoi o emisiune ştiinţifică, programul "O carte pe unde", cel al realităţilor sovietice şi cel al lumii comuniste în afara URSS.
25. Scrisoarea lui George Ciorănescu către Alexandru Ciorănescu, 21 ianuarie 1962.
26. Ştefan Ion Ghilimescu: România exilată: George & Alexandru Ciorănescu, Editura Paralela 45, 2008.
*
Textul publicat mai sus reprezintă numai o parte din corespondența inclusă în volumul ALEXANDRU BUSUIOCEANU: POEZIE ȘI CUNOAȘTERE, editura BrumaR, 2010, într-o ediție de care m-am ocupat și care cuprinde următoarele capitole.
Crisula ȘTEFĂNESCU:
ALEXANDRU BUSUIOCEANU
în corespondența dintre
George și Alexandru CIORĂNESCU
GEORGE CIORĂNESCU
Un poet român în Spania:
ALEXANDRU BUSUIOCEANU
Traducere de Crisula ŞTEFĂNESCU
ALEXANDRU BUSUIOCEANU
OPT POEME DIN CICLUL
NENUMITA LUMINĂ
Traducere de George CIORĂNESCU
Introducere de Alexandru CIORĂNESCU
SFÂNTUL IOAN-AL-CRUCII
(SAN JUAN DE LA CRUZ)
Traduceri de Alexandru BUSUIOCEANU
ALEXANDRU BUSUIOCEANU:
Poezie și epifanism
Traducere din spaniolă de George CIORĂNESCU
Într-o ediție revăzută și adăugită, volumul POEZIE ȘI CUNOAȘTERE a fost publicat în anul 2021 și la editura AIUS, în colecția "Cărțile exilului", cu o postfață de Mihaela Albu.
