https://romanialiterara.com/2023/09/de-la-bucuresti-la-charlottesville-via-munchen/
Răzvan VONCU: De la București la Charlottesville, via München, România literară, 9/2023.
(Prezentarea volumelor Crisula Ștefănescu: INTERVIURI LA EUROPA LIBERĂ și Crisula Ștefănescu: "ÎN ȚARA MINUNILOR: Pagini de jurnal american", ambele apărute la editura AIUS, în anul 2023 și în 2022)
De la București la Charlottesville, via München
România literară nr. 37/2023
„Europa liberă“ după 1989
S-a discutat mult, în ultimii ani, în special în mediul publicistic și istoriografic, despre necesitatea recuperării și aducerii în România a arhivei postului de radio „Europa liberă“. Nu știu ce s-a făcut concret pentru asta, nu am urmărit până la capăt dezbaterile și inițiativele: nu e exclus ca totul să fi rămas – cum se întâmplă adesea la noi – în stadiul de nobilă intenție, iar realizarea… să mai aștepte.
Însă despre necesitatea unor recuperări nu cred că e cazul să mai vorbim. Cine citește cărțile Monicăi Lovinescu, atât jurnalele, cât și cele de critică literară, intuiește ce importanță are arhiva postului pentru o istorie unitară a literaturii române postbelice. Una care să includă exilul și, mai ales, receptarea literaturii scrise în țară, „sub vremi“, în lumea liberă.
Mai există un aspect al chestiunii care, am constatat, scapă dezbaterii. Când se discută despre „moștenirea“ postului „Europa liberă“, se înțelege, mai mereu, exclusiv ce s-a petrecut înainte de 22 decembrie 1989. Or, acesta a continuat să emită până mai târziu și îndrăznesc să spun că, dacă ultimii săi trei-patru ani au fost, poate, nesemnificativi, poziția sa în primii 5-6 ani de după prăbușirea comunismului a rămas una apreciabilă.
În așteptarea demersurilor sistematice, instituționale, de transfer al acestui tezaur publicistic, inițiativele individuale pot servi drept compensație și ghid pentru o eventuală recuperare. Scriitoarea Crisula Ștefănescu, fostă cercetătoare-analist (între 1983-1992) și realizatoare (între 1992-1995) la „Europa liberă“, face un pas substanțial în această direcție, publicând, sub titlul Interviuri la Radio „Europa liberă“, o amplă selecție din convorbirile purtate la microfonul postului, în perioada 1992-1995. Cartea rezultată este, mă grăbesc să subliniez, de maxim interes pentru oricine studiază cultura română, spațiul public și evoluția mentalului colectiv în primii ani de după prăbușirea comunismului.
Trebuie spus că autoarea, deși a lucrat la radio și înainte de 1989 (în cadrul Institutului de Cercetare al „Europei libere“), nu a fost una dintre vocile asociate cu acesta în perioada ultimului deceniu ceaușist. În acei ani, puțini din România știau de existența ei sau a institutului: unul dintre aceștia a fost Augustin Buzura, cu care Crisula Ștefănescu a realizat, chiar în lunile premergătoare prăbușirii comunismului, o lungă convorbire, publicată în 2004 sub titlul Teroarea iluziei. După căderea regimurilor comuniste din Europa și destrămarea URSS, însă, „Europa liberă“ a intrat într-un proces de reconfigurare și adaptare la noul context. În 1992, conducerea americană nu le-a mai prelungit contractele lui Virgil Ierunca și Monicăi Lovinescu, propunându-i, în schimb, Crisulei Ștefănescu o nouă emisiune, „Controverse – Confluențe Est-Vest“. Dialogurile din cartea de față au fost realizate în cadrul ei și reprezintă, cred eu, una dintre cele mai bune radiografii ale stării de spirit a intelectualității publice românești, în primii ani de după revenirea la democrație.
Întâi și-ntâi, lista numelor celor intervievați este ea însăși semnificativă. Rând pe rând, Crisula Ștefănescu stă de vorbă cu: Corneliu Coposu (de două ori), Ana Blandiana, Augustin Buzura, Marcel Chirnoagă (de două ori), Ileana și Romulus Vulpescu, Harald Siegmund, Silviu Purcărete (de două ori), Dan Hăulică, Elena Siupiur, Mircea Horia Simionescu, Alexandru Ciorănescu. Se observă imediat experiența celei care, lucrând înainte de 1989 la documentare, a avut o „hartă“ infailibilă a culturii române, în care figurează oameni publici, dar și artiști, personalități de prim-plan, dar și specialiști ai unor domenii „de nișă“, scriitori, pictori, regizori etc.
În al doilea rând, aș semnala conținutul acestor convorbiri (prea bogat pentru a cita aici pe scurt), în care, la întrebările unui publicist-scriitor ce trăia de un deceniu în Occident, mari oameni publici ai României primilor ani post-revoluționari răspund, fără excepție, cu un amestec de luciditate și candoare, de fermitate morală și confuzie în privința căilor de urmat. Chiar și cei care, ca Ana Blandiana sau Corneliu Coposu, au fost strâns implicați în teribila bătălie pentru democratizarea României, purtată în primii 5-6 ani de după 1989.
Din acest punct de vedere, Interviuri la Radio „Europa lilberă“ stă foarte bine lângă cartea lui Ion Biberi, Lumea de mâine (1945), care la rândul ei radiografia starea de spirit a marilor noștri oameni de cultură după un seism istoric. Diferența ține de limbaje și de epocă, în rest, similitudinile sunt uluitoare.
Cartea Crisulei Ștefănescu este, zic eu, un reper obligatoriu pentru cine studiază perioada și, totodată, pentru cine dorește să investigheze tezaurul de cultură română reprezentat de „Europa liberă“.
Un semestru în America lui Ronald Reagan
Crisula Ștefănescu lucra de trei ani la „Europa liberă“, când, în 1986, i s-a propus o bursă de un semestru la o universitate din Virginia, la Charlottesville. A acceptat-o și, din fericire pentru noi, a consemnat experiența într-un jurnal succint, intitulat În țara minunilor, foarte bine scris și plin de observații de interes pentru cititorul român, chiar și după câteva decenii.
Comparația inevitabilă, firește, este cea cu jurnalul de călătorie al lui Romulus Rusan, celebrul America ogarului cenușiu, apărut într-o primă ediție în 1977 și devenit una dintre cele mai de succes cărți de dinainte de 1989.
Pe cei doi diariști îi despart multe. Romulus Rusan (împreună cu Ana Blandiana) soseau în Statele Unite cu mai mult de un deceniu înaintea Crisulei Ștefănescu, venind dintr-o literatură română abia ieșită și ea, tot de un deceniu, din coșmarul realismului socialist. Cercetătoarea de la „Europa liberă“ se afla deja, la ora plecării spre America, de câțiva ani în exil și lucra la una dintre instituțiile cele mai active în promovarea și susținerea valorilor democratice pe Bătrânul Continent. Romulus Rusan pornea, așadar spre America dintr-un exil interior, Crisula Ștefănescu, dintr-un exil în toată puterea cuvântului.
Și experiența lumii libere era diferită pentru cei doi scriitori: în timp ce primul abia dacă o cunoscuse direct, prin câteva scurte călătorii, cea de-a doua trăia în Occident. Așteptările celor doi diariști sunt altele, prin urmare, reperele cu care procedează la comparația Americii, așijderea.
Însă și cele două Americi pe care le cunosc sunt altele. Când Romulus Rusan și Ana Blandiana ajungeau în Lumea Nouă, Statele Unite erau încă prinse în hățișul problemelor interne produse de recesiune și de războiul din Vietnam. Linia strategică dominantă este cea a „coexistenței“ cu Uniunea Sovietică și cu sistemul comunist, aflat, la jumătatea anilor 1970, în expansiune pe tot globul. În 1986, dimpotrivă, SUA se află în al doilea mandat al lui Ronald Reagan, într-o ofensivă globală pentru democrație și împotriva comunismului, în timp ce „lagărul sovietic“ este măcinat de eșecul economic, politic și social și de războiul din Afganistan.
În plus, Crisula Ștefănescu merge să studieze nu în cadrul unui program literar – cum fusese, pentru Rusan și Blandiana, cel coordonat de Paul Engle la Iowa State University –, ci la un departament de studii politice. Diferența este enormă la nivelul resurselor (Rusan și Blandiana se confruntă mereu cu penuria și cu necesitatea de a face economii la sânge, spre a putea vedea cât mai mult din Statele Unite), ca și al umanității cu care au de-a face. Crisula Ștefănescu pleacă peste Ocean însoțită de un pitoresc coleg de la secția poloneză a „Europei libere“, Piotr, și întâlnește mai ales politologi, antropologi, istorici și sovietologi, specialiști în probleme est-europene și în tematica marxistă. Comentariile și descrierile pe care scriitoarea le face mediului universitar american în 1986 sunt foarte utile celor care doresc să înțeleagă virajul șocant către extrema stângă al spațiului academic de peste Ocean, din ultimele două decenii.
La fel de uimitoare sunt consemnările manifestărilor de corectitudine politică, mult mai ample în 1986 decât fuseseră cu un deceniu înainte. Practic, la acest capitol, putem vorbi despre o continuitate perfectă între jurnalul lui Rusan și cel al Crisulei Ștefănescu, care inventariază evoluția a ceea ce Rusan nota, cu uimire, în 1973-1974. Mai mult: observațiile scriitoarei sunt făcute nu cu mirarea ușor sceptică a celui venit din România ceaușistă, ci de pe pozițiile unui intelectual european democrat, care sesizează mai ușor clivajele și excesele. În general, notațiile autoarei privind diferențele dintre Germania Federală și Statele Unite, în 1986, sunt de luat în seamă: ele explică în mare măsură atât convergențele, cât și divergențele dintre Uniunea Europeană de astăzi și America.
Trebuie spus că există și o dimensiune intimă a jurnalului Crisulei Ștefănescu, însemnând viața de familie și rețeaua de prieteni care îi fac șederea în America mai plăcută. Chiar dacă ușor obscură pentru cititorul obișnuit, această rețea oferă o imagine autentică a Diasporei românești din Statele Unite, atât de puțin cunoscută, de fapt, dincolo de clișee.
În țara minunilor reprezintă o mărturie importantă într-un subiect care ar merita o abordare critică mai sistematică. Și anume, imaginea Americii în ochii scriitorului român postbelic. Cartea Crisulei Ștefănescu, autentică și fără stereotipuri, scrisă cu nerv și cu umor, conține o experiență de primă mână.
