În ce măsură opera unui scriitor îmbină viața cu creația și ajunge să transmită un mesaj prin imaginile pe care le creează? Prin ce procese de sondare a propriului eu și a lumii în care se mișcă poate ajunge un scriitor la o cunoaștere cât mai deplină, astfel încât să se bucure în ochii cititorilor săi de acea credibilitate fără de care creația sa ar fi lipsită de valoare? În ce mod se reflectă în opera sa viața pe care o duce?
      Iată numai câteva din întrebările esențiale cu care se confruntă un scriitor, dar care nu sunt lipsite de interes nici pentru cititorul care ar vrea să afle ceva mai mult despre personalitatea celui care se ascunde în spatele paginilor pe care le citește și la care scriitorul japonez Shusaku Endo încearcă să răspundă prin romanul său "Scandalul".
     Personajul principal, Suguro, este un scriitor consacrat, în pragul bătrâneții, care consideră că poate privi de-acum viața liniștit atât înainte, cât și în urmă. Suguro are o operă care, crede atât el, cât și cei din jur, îl reprezintă. Nu reușise însă niciodată, inexplicabil, să scrie povești frumoase, plăcute, ci numai romane care surprindeau partea urâtă, întunecată, neagră a naturii umane. Iar "atunci când descria sufletul întunecat al personajelor sale, mintea i se înnegura. Pentru a înfățișa o inimă urâtă inima lui trebuia să se urâțească. Cu cât scria mai mult, cu atât percepea mai bine miasmele ce se ridicau din sufletele oamenilor".
      Romanul începe cu momentul în care Suguro urmează să meargă la Palatul Imperial la ceremonia de decernare a premiului pentru ultimul său roman la care lucrase trei ani și care, potrivit editorului său "completează cercul scrierilor" sale.
La Palatul Imperial Suguro este așteptat de editor și de circa o sută de invitați. După discursul editorului, ia cuvântul unul dintre membrii comisiei de jurizare cu care Suguro se cunoștea de vreo treizeci de ani și care vorbește despre raportul dintre păcat și mântuire, temă importantă a scrierilor celui premiat.  La un moment dat, Suguro remarcă undeva, în mulțime, un chip a cărui expresie aduce cu un surâs, dar și cu un rânjet. Surprins, își recunoaște propriul chip, care dispare însă la fel de neașteptat cum apăruse.
      În timpul recepției care urmează, Suguro este abordat de o tânără care pretinde că îl cunoaște și că s-au întâlnit într-un cartier rău famat din Tokio, unde ea, pe stradă, desenează portrete și chiar i-a și făcut un portret. Deși Suguro îi spune că este vorba o confuzie, tânăra persistă în afirmațiile ei. Un fotograf-reporter, Kobari, prezent la ceremonie și care asistă la incident, pleacă în urmărirea tinerei, sperând să afle mai multe amănunte pentru a-l putea compromite pe Suguro în ochii cititorilor săi. În facultate, Kobari își dorise cu ardoare să devină romancier, eșuase și îi ura pe toți scriitorii de succes care, bănuia el, înșelau lumea, trăiau duplicitar, duceau o viață destrăbălată, în timp ce în cărțile afișau niște principii morale ignorate în realitate.
       Descoperirea lui Kobari este șocantă! Cineva, cu chipul lui Suguro, bântuie într-adevăr lumea interlopă a cartierelor rău famate. Este într-adevăr Suguro sau altcineva cu un chip identic? Suguro este convins că e vorba de un impostor și pornește în căutarea lui. Las cititorului plăcerea să afle singur ce va descoperi Suguro la capătul investigațiilor sale...

Cartea a apărut la Polirom în 2009.

No photo description available.