Monella recitea ieri CĂLĂTORIE CU LIFTUL, nevenindu-i să creadă că anumite lucruri s-au întâmplat aievea. Răsfoind-o, am avut și eu, cumva, același sentiment. Aproape uitasem că prin 1980 aveam program TV numai două ore pe zi și că în fiecare marți ni "se dădea" o piesă de teatru. Cum intraseră într-un con de umbră și alte "binefaceri" din vremea aceea...

Mai jos, câteva scurte fragmente din carte.

* * *

Este marți. „Cea mai urâtă zi a săptămânii”, cum spune Monella „pentru că nici nu se apropie de duminică și pentru că nici piesa de la televizor nu este bună”.

Lumea parcă a înnebunit, cumpără tot. Nu se mai găsește ulei și zahăr. Au apărut bineînțeles și bancurile: „De ce zâmbește Gioconda așa enigmatic?” „Pentru că este în ulei!”

Nu găsești chiloți și pijamale! Nu știu ce-i nebunia asta...

Monella îi cerea lui Moș Niculaie nici mai mult nici mai puțin decât două pijamale, o pereche de cizmulițe de piele, desigur mulate pe picior, și... un diamant. Ei, diamant mai găseam eu, dar cum să mă descurc cu restul?