AcasăCultură2021 – Anul Busuioceanu la Slatina
2021 – Anul Busuioceanu la Slatina
La o primă apreciere, post-decembrist, Alexandru Busuioceanu a „inundat” spațiul publicistic românesc (livresc, revuistic și chiar internautic).
Nu ne propunem, deocamdată, o enumerare în această direcție.
Cea mai cuprinzătoare apariție, prin ineditul ei subraport calitativ, dar și în ceea ce privește cantitatea, este cartea POEZIE ȘI CUNOAȘTERE, de A. Busuioceanu (Ed. BrumaR, Timișoara, 84 pag., ediție îngrijită de Crisula Ștefănescu).
Cartea este foarte importantă, prin modul în care este concepută și susținută, ca aparat critic, dar și pentru că este o introducere de primă mână, în limba română, în biobibliografia marelui slătinean.
Structurată în cinci capitole, inegale ca întindere, dar omogene valoric și ca noutate a informației, cartea se deschide cu o consistentă (aproximativ 15 pagini) cercetare intitulată „Alexandru Busuioceanu – în corespondența dintre George Ciorănescu și Alexandru Ciorănescu”, aparținând îngrijitoarei ediției, care este convinsă, încă de la începutul cărții, că „… important este nu numai ceea ce se scrie despre cineva, dar și cine scrie”.
Datată 27 martie 2010, această „despuiere” exhaustivă a prezenței luiBusuioceanu în corespondența dintre cei doi frați Ciorănescu poate fi considerată și ca o formă subtilă de antecomemorare a cinci decenii de la moartea omului de cultură slătinean (20 martie 1961).
Editoarea (involuntar?) vine să demitizeze ideea preconcepută că exilul cultural românesc post-belic a fost marcat exclusiv de disensiuni, invidii, certuri, trădări ș.c.l., trăsături înscrise, după unii pretinși autori, în codul genetic al românului. (Atât de comentat a fost acest aspect, în ultimele trei decenii, încât s-a ajuns să fie teoretizată o adevărată metafizică a gâlcevii la românul instruit aflat în exil.)
Această contribuție critică ne arată că în cadrul exilului cultural românesc post-belic au existat și binevenite „insule” de respect și considerație reciprocă, solidaritate, dorința acerbă de conlucrare, în vederea promovării valorilor certe.
Frații Ciorănescu, deși din generații diferite față de Busuioceanu, au străbătut, așa cum reiese din corespondența lor, un adevărat labirint de conjuncturi nefavorabile, în sisifica lor misiune de conștiință, de a păstra vie, în rândul românilor instruiți din exil, după decesul lui Busuioceanu, amintirea vie a marelui lor, dificil și complicat, prieten.
Capitolul II aparține lui G. Ciorănescu și se intitulează, în traducerea aceleiași Crisula Ștefănescu, „Un poet român în Spania – Alexandru Busuioceanu”, apărut inițial în limba franceză, în 1962, sub egida Institutului Cultural Român „Carol I”, din Paris, pendinte de Fundația „Regele Carol I”.
Deschizându-se cu informații genealogice despre Alexandru Busuioceanu, cu caracter inedit, surprinzătoare și foarte interesante, majoritatea provenind direct de la sursă, studiul este un mozaic de date și aprecieri critice pertinente, legate de omul, viața, personalitatea și opera marelui slătinean, structurat în șapte mici capitole, definitorii în acest sens: Anii de formare, Eseistul, Istoricul de Artă, Traducătorul, Istoricul, Omul de acțiune, Poetul.
Cea de-a treia secțiune cuprinde „Opt poeme din ciclul «Nenumita lumină», apărute inițial în limba spaniolă, la Madrid, toate traduse de George Ciorănescu. Cele opt texte reprezintă aproape un sfert din conținutul original al plachetei. Traducătorul are intuiția, capacitatea profesională și probitatea etică de a ne oferi cele mai semnificative poeme, hotărâtoare, decisive pentru înțelegerea dimensiunii valorice a întregului ciclu.
Versurile sunt precedate de o substanțială introducere critică semnată de Alexandru Ciorănescu, cel mai îndrituit, prin urmare, să ne ofere p radiografie sinceră asupra prezenței poetului de expresie castiliană, Alexandru Busuioceanu, în peisajul literaturii spaniole, post-belice.
Textul reprezintă alături de alte două contribuții (G. Ciorănescu – „Alexandru Busuioceanu, istoric și poet al luminii”, apărut inițial în „Revista scriitorilor români”, nr. 19, Munchen, 1982 și prefața regretatului Virgil Ierunca, la antologia poetică intitulată „Fructul de trăi”, publicată în 1963 la Paris, după o ultimă selecție și corectură, făcute de Alexandru Busuioceanu), reperele critice fundamentale în devoalarea, pentru publicul larg, a expresiei poetice busuiocene.
Secțiunea următoare ne oferă cinci poeme din traducerea în românește a bardului spaniol cunoscut sub numele de Sfântul Ioan al Crucii (San Juan de la Cruz), realizată de însuși Alexandru Busuioceanu. Despre acest mai puțin cunoscut poet spaniol afirma undeva, nu înainte de a-l considera valoric ca fiind al doilea scriitor de expresie hispanică, din toate timpurile, după Cervantes: „Nu există poet mai pur, chiar în imperfecțiunile sale, nici spirit omenesc al cărui cuvânt în libertate să aibă mai mult înțeles și formă mai suavă și mai transcendentă”.
Ultima parte a cărții, îngrijită de C. Ștefănescu, reprezintă o traducere din limba spaniolă, de către George Ciorănescu, a textului „Poezie și epifanism”, o sinteză a „ideologiei” busuiocene, despre metaforă și rolul acesteia în „gândirea” și „logica” poetică, „…prim element al… înălțării artei spre lumile superioare ale epifaniei.”
Volumul se închide cu un semnificativ segment de 36 de note, aparținând îngrijitoarei ediției, impresionante prin aplicație științifică, acribie și devotament față de o idee, dovadă că, nu fără acoperire, autoarea lor a lucrat nu mai puțin de 12 ani în Secția de Cercetări și Arhivă de la Radio „Europa Liberă”.
Completată cu cinci reproduceri foto de calitate, care slujesc cu asupra de măsură, pentru înțelegerea și receptarea textului, volumul POEZIE ȘI CUNOAȘTERE, de Alexandru Busuioceanu, îngrijit de Crisula Ștefănescu, se constituie într-un model de profesionalism și competență.
Dr. Ioan Florin Tuinea
https://linia1.ro/2021-anul-busuioceanu-la-slatina-2/?fbclid=IwAR2508RRrzJoqn85df3YP2cp6H86ZkiTtuFJ8xTpr_cYS4g_GG55F-gFZOA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu