duminică, 20 februarie 2022

Crisula Ștefănescu- Jan CORNELIUS: Al doilea e Chaplin, editura Tracus Arte

O carte care amuză, instruiește, inspiră și care, pe mine una, m-a făcut pe deasupra și nostalgică, readucându-mi în minte întâmplări similare trăite de mine sau de prieteni apropiați, cu mulți ani în urmă, în țara tinereții mele, o țară puțin “paranoia”, cu reacții adesea excesive, greu de înțeles azi de cei care n-au trăit acele vremuri, unde realitatea, viața, bătea imaginația. Cum ar fi întâmplarea din Prolog, cu care începe cartea lui Jan Cornelius. O neanunțată vizită a autorului la un prieten în apropiere de graniță, privită cu suspiciune de un grănicer, are urmări puțin spus neplăcute: prietenul nefiind acasă ca să-i confirme spusele, autorul își petrece ziua închis într-o celulă a poliției; celulă care, printr-o simetrie care ne cam dă de gândit, reapare și în Occident, când suspectat, de data aceasta de autoritățile elvețiene, că n-ar fi posesorul unei vize valabile ca să le străbată teritoriul, va fi dat jos din tren și închis, din nou, într-o celulă.
Mereu atent la faptele, la lucrurile și oamenii din jur, descoperind partea lor absurdă sau amuzantă, inedită sau fascinantă, decupând adesea, după cum și precizează undeva, experiențe strict personale, Jan Cornelius ne aduce în fața ochilor imagini debordând mereu de prospețime.
Bun cunoscător al lumii unde s-a născut și a trăit o bucată bună de viață, autorul descifrează imediat ceea ce unui occidental de multe ori îi scapă. La Havana, într-un magazin imens, pe trei etaje, unde singura marfă constă în 5 șuruburi, Jan Cornelius nu se sperie; a mai văzut cândva undeva așa ceva… și a învățat să identifice magazinele nu după mărfuri, ci după lipsa lor. Astfel, în mijlocul Havanei, într-un magazin unde se găsesc numai cartoane cu ouă, autorul identifică imediat, după cârligele de pe perete, că e vorba de o măcelărie, în care însă în loc de carne se vând ouă, găinile cubaneze, după cum scrie Jan Cornelius cu nedezmințitu-i umor, fiind singurele care, “cu abnegație și hărnicie… își depășiseră planul socialist de producție.”
Formulări scurte și concise capătă valoarea unor aforisme. “În camere mici se scriu operele mari”, spune Jan Carnelius vizitând la “Ambos mundos” camera 501, aproape minusculă, în care a locuit Hemingway în anii ’30, cel care, convins, pe atunci, că “lumea-i un loc minunat pentru care merită să lupți”, avea ulterior să renunțe la ea, nu știm cât de ușor sau de greu, sinucigându-se.
Titlul volumului, Al doilea Chaplin, este dat de o povestire intitulată chiar așa: în anii 20 la Hollywood de caută un imitator al lui Chaplin. Apar nenumărați candidați și, fără ca nimeni să știe, printre ei se strecoară și Chaplin, care își dă toată silința să se imite pe el însuși cât poate el mai bine. În zadar! Nu va ocupa decât locul doi! Originalul a pălit în fața imitației… Trist, nu?
Nici povestea cu casa din Timișoara a lui Johnny Weissmüller nu e mai puțin fascinantă.
Jan Cornelius cotrobăie în “imensa groapă a timpului” și scoate de acolo întâmplări, fapte, personaje care îl fac să-și amintească mereu cu duioșie de vechea patrie, pe care nu o poate uita, care l-a marcat adânc și a devenit un termen aproape permanent de comparație cu lumea de azi, în care se mișcă, nu mai puțin provocatoare.
Călător neobosit, Jan Cornelius poartă cu sine valize pline cu amintiri și aproape fiecărei întâmplări noi îi găsește un echivalent sau un corespondent, o similaritate cu ceva ce a trăit cândva. În fața noastră se naște astfel, se configurează, o rețea deasă de oameni, fapte, întâmplări, personaje, din care ne vom desprinde cu tristețe la sfârșitul cărții. Am vrea să mai stăm acolo, descifrând, dezlegând noduri.
Dar mai bine vă las să citiți singuri, să nu vă stric plăcerea, dezvăluindu-vă secrete ce se cer descoperite de fiecare în parte.
Nu-mi rămâne, deci, decât să-i mulțumesc lui Jan Cornelius pentru excelenta sa carte care mi-a adus câteva fericite ore de viață și să-l felicit din toată inima!


duminică, 6 februarie 2022

          CRISULA ȘTEFĂNESCU:  IN MEMORIAM George CIORĂNESCU - Ion NEGOIȚESCU

Sâmbătă 6 februarie 1993, la ora 10,30, se stingea din viață la München George Ciorănescu. În aceeași zi, tot la München, încetase din viață, la ora 5 dimineața, Ion Negoițescu.
Două plecări legate printr-o misterioasă și dureroasă coincidență. Amândoi, vârfuri ale spiritualității românești. Ion Negoițescu, prezent în viața culturală din țară timp de peste 40 de ani, cunoscut confraților și cititorilor.
George Ciorănescu, absent, și nu din vina sa, pentru o perioadă de peste 40 de ani, neintegrat în cultura din țară, la fel ca și Vintilă Horia, la fel ca Ștefan Baciu sau Alexandru Busuioceanu.
Amândoi, și Ion Negoițescu și George Ciorănescu, în exil, și-au dedicat o mare parte din activitatea lor scoaterii țării din comunism și impunerii valorilor românești ca autentice valori europene.
În ultimii ani, câte plecări, tot atâtea iremediabile pierderi. Ne părăsesc înțelepții într-un moment în care, prin prezența lor, prin sfatul și cuvântul lor ar fi putut fi de mare folos. Să nu uităm că ei au cunoscut o altă realitate a României, aceea la care Nicolae Steinhardt se referea ca fiind forma paradisiacă a condiției omenești.
(Fragmente din textul de mai sus au fost difuzate în emisiunea Controverse, Confluențe Est-Vest, a Europei Libere în cadrul unui program special din 11 februarie 1993)
Foto: Andi Stefănescu.

În fotografie: Andrei Săvulescu, George Ciorănescu, Crisula Ștefănescu, Aurelio Răuță, Annelie Ute Gabanyi, Elena Siupiur.

Ar putea fi o imagine cu 6 persoane şi interior