RADIOROMANIACULTURAL.RO
Georgeta Drăghici: Drept de autor. Invitată scriitoarea CRISULA ȘTEFĂNESCU
12 iunie 2022
Poetă, traducătoare, autoare de piese de teatru şi literatură pentru copii, Crisula Ștefănescu a îngrijit și ediţii de opere sau corespondenţă ale scriitorilor din exil (Alexandru Busuioceanu, George Ciorănescu, Dan Er. Grigorescu Negropontes), a publicat cărţi de interviuri cu multe personalități ale exilului sau din România, printre ele, Alexandru Ciorănescu, Ioana Celibidache, Augustin Buzura, Ariana Negropontes.
A emigrat în 1982 și s-a stabilit cu familia în Germania. Plecarea din țară, împreună cu fiica sa, a fost o întreagă odisee, în care a fost nevoie să-şi pună la încercare răbdarea, tenacitatea şi curajul, pentru că în Occident o aştepta soțul său, Andi Ștefănescu, emigrat mai demult. Crisula Ștefănescu a realizat emisiuni de cultură la Radio Europa Liberă, din 1982 pînă în 1995.
În 2021 și 2022 a publicat mai multe volume de istorie literară și interviuri, o carte de poezie revăzută și adăugită, “Darul domnului Borges” și paginile de jurnal “În țara minunilor”. Cărțile despre care ne vorbește la Drept de autor au apărut la editura Aius.
Alexandru Busuioceanu, George și Alexandru Ciorănescu, Eugen Drăguțescu, Nicolae Florescu sînt personalitățile prezente în volumele de istorie literară semnate de Crisula Ștefănescu, iar autoarea le evocă în dialogul nostru.
Realizator Georgeta Drăghici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu