ANII MEI

Știu, anii mi’s mulți

și plini de toamne.

Dar ce să fac?

I-am prins în palme,

în ochi, în părul blond, de gât,

pe toți cu drag, fără vreun gând.

Și am dansat cu ei o vară

și înc-o vară și înc-o vară,

fără s-observ că între timp

norii cei albi se-ntunecară

și zilele sunt tot mai scurte

și anii tot mai mulți și grei.

Și mie-mi pare rău de ei

că nu mai sunt ca altădată

așa de sprinteni și deodată

atârnă greu de gâtul meu.

Vai, vara noastră a trecut

mai repede decât am vrut.

Erau frumoși și plini de haz.

Acum îmi fac câte-un necaz...

Dar asta e!

Sunt anii mei și țin la ei.

© Crisula Ștefanescu