Crisula ȘTEFĂNESCU

     INAUGURAREA CASEI MEMORIALE CIORĂNESCU 

   În noiembrie 2011 mă aflam în țară să ajut la amenajarea Casei Memoriale CIORĂNESCU la Moroeni, Dâmbovița, aflată sub patronajul Muzeului Literaturii Române. 

   Obiectele și cărțile donate de Galatea Ciorănescu, soția lui George Ciorănescu, inventariate și bine împachetate, fuseseră expediate din München în mai multe etape, cu autobuzul, încă din vară. Am tremurat în acele săptămâni pentru fiecare transport, îngrijorată la maximum să nu se întâmple ceva și să se piardă iremediabil cărți și obiecte de artă. Au ajuns toate cu bine la București fiind preluate de muzeograful Corneliu Lupeș și depozitate timp de câteva luni în Casa Minulescu, până în momentul în care primăria din Moroeni, care funcționa la parterul Casei Ciorănescu, avea să se mute într-o clădire nouă. La etaj erau deja amenajate trei încăperi care funcționau ca muzeu. În iunie 2011 fusesem la Moroeni împreună cu Corneliu Lupeș să vedem în ce stadiu se afla clădirea și ce lucrări de renovare erau necesare la parterul casei Ciorănescu. 

  După această primă vizită la Moroeni, am convins-o pe Galatea să doneze muzeului și o parte din rafturile bibliotecii lui George Ciorănescu, precum și biroul, computerul, mașina de scris și alte câteva obiecte mai voluminoase care nu putuseră fi transportate cu autobuzul. Muzeul Literaturii Române a aranjat transportul cu un camion și, la sfârșitul lui septembrie, când tocmai începuse Oktoberfest, Corneliu Lupeș a venit la München să preia biblioteca. A doua zi, în zori, camionul a plecat spre țară și a dus lucrurile direct la Casa Ciorănescu, la Moroeni, unde se repara, se zugrăvea, se spălau podele. 

  La începutul lunii noiembrie 2011, m-am întâlnit la Muzeul Literaturii Române cu Corneliu Lupeș și cu directorul Muzeului Literaturii Române, Lucian Chișu, care depusese mari eforturi pentru ca deschiderea casei memoriale să aibă loc la jumătatra lui noiembrie - un omagiu adus lui Alexandru Ciorănescu, de la a cărui naștere se împlineau 100 de ani.  S-au discutat unele aspecte organizatorice, după care am preluat împreună cu Corneliu Lupeș toate pachetele de la Casa Minulescu și le-am depus la Moroeni, iar noi ne-am întors la un hotel în Târgoviște. Era foarte frig și încălzirea în hotel nu funcționa.

   A doua zi, după micul dejun, am pornit din nou, zgribuliți, spre Moroeni. Acolo sobele erau calde, gazele funcționau, numai că pereții erau încă reci și frigul pătrunzător. Ne-am apucat de muncă. Am stabilit unde așezăm mobilele, cum să împărțim obiectele și cărțile și am transportat pachetele, pe care era scris conținutul, în fiecare din încăperile unde urmau să fie expuse obiectele respective. Între timp a fost adusă și mobila, iar primăria a trimis pe cineva să o monteze. A fost schimbat geamul unei vitrine, unde am pus obiecte mici, precum și geamurile sparte sau crăpate ale ferestrelor. Am dus tablourile, icoanele și diplomele care aveau nevoie de rame la un magazin specializat în Târgoviște și le-am înrămat. Pe coli uriașe de carton au fost lipite de domnul Lupeș fotografii ale familiei Ciorănescu. Timp de aproape o săptămână s-a muncit de dimineață până noaptea târziu. 

   În ziua inaugurării, au apărut mai multe mașini și microbuze aducând scriitori și critici literari din București, precum și participanți de la Simpozionul Alexandru Ciorănescu care urma să se desfășoare la Târgoviște în zilele următoare. Au venit oameni din sat și din împrejurimi, elevi și profesori, preotul, care a ținut o mică slujbă. Curtea și încăperile s-au umplut de oaspeți. 

   

 Directorul editurii Bibliotheca, Mihai Stan, mi-a făcut plăcuta surpriză de a aduce 50 de exemplare din Corespondența dintre Alexandru și George Ciorănescu, proaspăt ieșită de sub tipar, pe care le-am oferit celor prezenți. 

  Deschiderea Casei Memoriale Ciorănescu a fost și rămâne una din marile mele bu- curii. Știam cât de mult își doriseră acest lucru frații Ciorănescu, George și Alexandru, precum și sora lor mai mare, Tota Nenițescu. Știam cât de mult visaseră ani de-a rândul să transforme casa ridicată de tatăl lor, și în care copilăriseră, cel puțin într-o casă memorială. George Ciorănescu visa chiar mai mult; visa la un “captivant centru artistic”, după cum i se destăinuia prietenului său de o viață, Dan Er. Grigorescu Negropontes, într-o scrisoare din anul 1969. Sper ca într-o zi acest vis să i se împlinească.

 Descopăr cu întâziere o cronică a domnului PAUL ARETZU la volumul ALEXANDRU BUSUIOCEANU: Poezie și cunoaștere, apărut la editura AIUS în 2021,  pentru care țin să-i mulțumesc.

PAUL ARETZU

Revenirea în matricea culturală

Crisula Ștefănescu (n. 25 iunie 1949, Caracal) este o scriitoare cu preocupări multiple (beletristică, interviuri, traduceri, recuperarea și editarea unor autori dați, inadmisibil, uitării), care a ales, împreună cu soțul ei, publicistul, prozatorul, traducătorul, actorul Andi Ștefănescu (Horia Costescu), calea exilului (1982). Stabilită la München, a lucrat, în perioada 1983-1995, la Postul de Radio „Europa Liberă”, fiind cercetător-analist în cadrul Institutului de Cercetare, apoi, redactor al emisiunii de cultură „Controverse – Confluențe Est-Vest”. 

Ea a republicat recent cartea Alexandru Busuioceanu. Poezie și cunoaștere (ediția a II-a, revizuită și adăugită, postfațată de Mihaela Albu, Editura Aius, Craiova, 2021), adăugând-o altora de aceeași factură, precum George Ciorănescu. Pagini de jurnal. Portrete. Amintiri (2003), George Ciorănescu și exilul românesc. Documente din arhiva Fundației Regale Universitare Carol I (în colaborare cu Matei Cazacu, 2007), George Ciorănescu. Confesiuni absurde (2010), Corespondența Alexandru Ciorănescu – George Ciorănescu, 1946-1964 (2011), Dan Er. Grigorescu Negropontes. Imagini și cuvinte. Scrieri alese (2017), Valoare și adevăr. De vorbă cu Nicolae Florescu (2021).

Critic de artă, poet, eseist, traducător, Alexandru Busuioceanu s-a stabilit din 1942 în Spania, predând până la sfârșitul vieții limba și literatura română la Universitatea din Madrid. Cartea care îl are ca protagonist este alcătuită din mai multe părți complementare. 

Într-o primă secvență, Crisula Ștefănescu comentează locuri din corespondența fraților George și Alexandru Ciorănescu, în care aceștia fac referiri despre marcantul diasporean, pe care îl admirau și de care erau apropiați. Alexandru Ciorănescu îl cunoscuse la București, apoi îl întâlnise la Paris. S-au văzut și în calitatea diplomatică pe care o exercitau (în 1942, Busuioceanu fusese numit atașat cultural la Ambasada Română din Madrid, în timp ce Al. Ciorănescu ocupa, în 1946, aceeași funcție la Paris). În 1947, sosea la studii la Paris și George Ciorănescu. Drumurile lor s-au intersectat, destul de des, și mai târziu. Într-o primă scrisoare (1950), este menționată o vizită a lui Alexandru Ciorănescu la Madrid. În alte scrisori, sunt relatate demersuri legate de ocuparea unor posturi în instituții ale exilului, în conducerea Fundației Regale Universitare Carol I sau a revistei acesteia (susținute financiar din Fondul Financiar Român). Viața în exil a lui Alexandru Busuioceanu a fost marcată de numeroase privațiuni: „Mi-a făcut rău văzând starea de descompunere și amăreala în care se află.” (p. 16). Colaborează la Radio Europa Liberă, unde director adjunct devenise George Ciorănescu. Se îmbolnăvește, face leucemie. Se stinge din viață la Madrid, în martie 1961. 

George Ciorănescu publică în 1963 (după numeroase tergiversări), un studiu în limba franceză despre Alexandru Busuioceanu și traduce în limba română opt poeme din ciclul Innominada luz (Nenumita lumină). Studiul, prezent în carte în traducerea Crisulei Ștefănescu, urmărește etapele importante ale vieții exilatului de la Madrid (Anii de formare, Eseistul, Istoricul de artă, Traducătorul, Istoricul, Omul de acțiune, Poetul). A participat la Primul Război Mondial (avea 19 ani), colaborează la reviste din Iași și din București și este unul dintre inițiatorii și colaboratorii revistei „Gândirea”, publicând eseuri și critică de artă. Se specializează la Viena și la Roma în istoria artei, susținându-și, în 1925, doctoratul. Va fi conferențiar și profesor la Academia de Arte Frumoase din București. Dedică studii unor artiști renumiți, El Greco, Daniel Da Volterra (pictor și sculptor florentin din Renașterea târzie, cel care a drapat partea genitală a personajelor lui Michelangelo din Judecata de Apoi din Capella Sixtină), Ion Andreescu, Iosif Iser. A făcut traduceri în română din Walt Whitman, Rainer Maria Rilke, Hugo von Hoffmannstahl, Rabindranath Tagore, dar și din poetul mistic San Juan de la Cruz. A tradus și din franceză în spaniolă. Ca istoric, Al. Busuioceanu dă credit miturilor, susținând continuitatea în spațiul european (chiar în Peninsula Iberică) a geto-dacilor și după cucerirea lor de către romani. Poetul s-a revelat prin volumele scrise în limba spaniolă: Poemas Patéticos (Poeme patetice, 1948) și Proporción de vivir (Proporția vieții, 1954), precum și prin grupajul Innominada luz (Nenumita lumină, 1949, apărut în revista „Escorial”).

Cartea conține în continuare Opt poeme din ciclul Nenumita lumină, traduse în limba română de George Ciorănescu și prefațate de Alexandru Ciorănescu (acesta dându-ne soluțiile de identitate stilistică ale acestei lirici), precum și grupajul de texte traduse în limba română de Al. Busuioceanu din San Juan de la Cruz. Poezia rezidentului madrilen este elegiacă, refugiată în trăiri interioare, spiritualizată, întoarsă către sensul existenței: „Totul e trecere. Focul și cenușa lui,/ această scară de cristal ce urcă în Origine./ Totul se’ntoarce la începuturi,/ lumea în cercurile ei,/ cerul în numerele lui,/ tu, eu/ – și acest nimb de necrezut/ ce ne’nfășoară în candidele scutece,/ în scutecele în care ne-am născut/ în veacuri,/ în frageda, în verdea dimineață a lumii.” (Nimb).

Se încheie cu un eseu scris în 1949, tradus de George Ciorănescu, Poezie și epifanism, în care este demonstrată teza că poezia este un mod de cunoaștere al cărui instrument este metafora, bazat pe golirea realității de sine și instituirea unei realități imateriale, poetice. 

Dovedind solidaritate, fidelitate și abnegație, prietenie, o mare generozitate, editoarea volumului, scriitoarea Crisula Ștefănescu, extinde sfera de interes, oferind o imagine mai cuprinzătoare asupra exilului românesc, asupra unora dintre personalitățile acestuia, care au onorat, în condiții istorice nefaste, cartea de vizită a culturii românești în Europa.

 Paul ARETZU: Romanul unei iubiri poetice, CALIGRAF 31-32/2024, pg. 86/87 .

Crisula Ștefănescu- Pe aripile Timpului, editura AIUS, 2023