Descopăr cu întâziere o cronică a domnului PAUL ARETZU la volumul ALEXANDRU BUSUIOCEANU: Poezie și cunoaștere, apărut la editura AIUS în 2021,  pentru care țin să-i mulțumesc.

PAUL ARETZU

Revenirea în matricea culturală

Crisula Ștefănescu (n. 25 iunie 1949, Caracal) este o scriitoare cu preocupări multiple (beletristică, interviuri, traduceri, recuperarea și editarea unor autori dați, inadmisibil, uitării), care a ales, împreună cu soțul ei, publicistul, prozatorul, traducătorul, actorul Andi Ștefănescu (Horia Costescu), calea exilului (1982). Stabilită la München, a lucrat, în perioada 1983-1995, la Postul de Radio „Europa Liberă”, fiind cercetător-analist în cadrul Institutului de Cercetare, apoi, redactor al emisiunii de cultură „Controverse – Confluențe Est-Vest”. 

Ea a republicat recent cartea Alexandru Busuioceanu. Poezie și cunoaștere (ediția a II-a, revizuită și adăugită, postfațată de Mihaela Albu, Editura Aius, Craiova, 2021), adăugând-o altora de aceeași factură, precum George Ciorănescu. Pagini de jurnal. Portrete. Amintiri (2003), George Ciorănescu și exilul românesc. Documente din arhiva Fundației Regale Universitare Carol I (în colaborare cu Matei Cazacu, 2007), George Ciorănescu. Confesiuni absurde (2010), Corespondența Alexandru Ciorănescu – George Ciorănescu, 1946-1964 (2011), Dan Er. Grigorescu Negropontes. Imagini și cuvinte. Scrieri alese (2017), Valoare și adevăr. De vorbă cu Nicolae Florescu (2021).

Critic de artă, poet, eseist, traducător, Alexandru Busuioceanu s-a stabilit din 1942 în Spania, predând până la sfârșitul vieții limba și literatura română la Universitatea din Madrid. Cartea care îl are ca protagonist este alcătuită din mai multe părți complementare. 

Într-o primă secvență, Crisula Ștefănescu comentează locuri din corespondența fraților George și Alexandru Ciorănescu, în care aceștia fac referiri despre marcantul diasporean, pe care îl admirau și de care erau apropiați. Alexandru Ciorănescu îl cunoscuse la București, apoi îl întâlnise la Paris. S-au văzut și în calitatea diplomatică pe care o exercitau (în 1942, Busuioceanu fusese numit atașat cultural la Ambasada Română din Madrid, în timp ce Al. Ciorănescu ocupa, în 1946, aceeași funcție la Paris). În 1947, sosea la studii la Paris și George Ciorănescu. Drumurile lor s-au intersectat, destul de des, și mai târziu. Într-o primă scrisoare (1950), este menționată o vizită a lui Alexandru Ciorănescu la Madrid. În alte scrisori, sunt relatate demersuri legate de ocuparea unor posturi în instituții ale exilului, în conducerea Fundației Regale Universitare Carol I sau a revistei acesteia (susținute financiar din Fondul Financiar Român). Viața în exil a lui Alexandru Busuioceanu a fost marcată de numeroase privațiuni: „Mi-a făcut rău văzând starea de descompunere și amăreala în care se află.” (p. 16). Colaborează la Radio Europa Liberă, unde director adjunct devenise George Ciorănescu. Se îmbolnăvește, face leucemie. Se stinge din viață la Madrid, în martie 1961. 

George Ciorănescu publică în 1963 (după numeroase tergiversări), un studiu în limba franceză despre Alexandru Busuioceanu și traduce în limba română opt poeme din ciclul Innominada luz (Nenumita lumină). Studiul, prezent în carte în traducerea Crisulei Ștefănescu, urmărește etapele importante ale vieții exilatului de la Madrid (Anii de formare, Eseistul, Istoricul de artă, Traducătorul, Istoricul, Omul de acțiune, Poetul). A participat la Primul Război Mondial (avea 19 ani), colaborează la reviste din Iași și din București și este unul dintre inițiatorii și colaboratorii revistei „Gândirea”, publicând eseuri și critică de artă. Se specializează la Viena și la Roma în istoria artei, susținându-și, în 1925, doctoratul. Va fi conferențiar și profesor la Academia de Arte Frumoase din București. Dedică studii unor artiști renumiți, El Greco, Daniel Da Volterra (pictor și sculptor florentin din Renașterea târzie, cel care a drapat partea genitală a personajelor lui Michelangelo din Judecata de Apoi din Capella Sixtină), Ion Andreescu, Iosif Iser. A făcut traduceri în română din Walt Whitman, Rainer Maria Rilke, Hugo von Hoffmannstahl, Rabindranath Tagore, dar și din poetul mistic San Juan de la Cruz. A tradus și din franceză în spaniolă. Ca istoric, Al. Busuioceanu dă credit miturilor, susținând continuitatea în spațiul european (chiar în Peninsula Iberică) a geto-dacilor și după cucerirea lor de către romani. Poetul s-a revelat prin volumele scrise în limba spaniolă: Poemas Patéticos (Poeme patetice, 1948) și Proporción de vivir (Proporția vieții, 1954), precum și prin grupajul Innominada luz (Nenumita lumină, 1949, apărut în revista „Escorial”).

Cartea conține în continuare Opt poeme din ciclul Nenumita lumină, traduse în limba română de George Ciorănescu și prefațate de Alexandru Ciorănescu (acesta dându-ne soluțiile de identitate stilistică ale acestei lirici), precum și grupajul de texte traduse în limba română de Al. Busuioceanu din San Juan de la Cruz. Poezia rezidentului madrilen este elegiacă, refugiată în trăiri interioare, spiritualizată, întoarsă către sensul existenței: „Totul e trecere. Focul și cenușa lui,/ această scară de cristal ce urcă în Origine./ Totul se’ntoarce la începuturi,/ lumea în cercurile ei,/ cerul în numerele lui,/ tu, eu/ – și acest nimb de necrezut/ ce ne’nfășoară în candidele scutece,/ în scutecele în care ne-am născut/ în veacuri,/ în frageda, în verdea dimineață a lumii.” (Nimb).

Se încheie cu un eseu scris în 1949, tradus de George Ciorănescu, Poezie și epifanism, în care este demonstrată teza că poezia este un mod de cunoaștere al cărui instrument este metafora, bazat pe golirea realității de sine și instituirea unei realități imateriale, poetice. 

Dovedind solidaritate, fidelitate și abnegație, prietenie, o mare generozitate, editoarea volumului, scriitoarea Crisula Ștefănescu, extinde sfera de interes, oferind o imagine mai cuprinzătoare asupra exilului românesc, asupra unora dintre personalitățile acestuia, care au onorat, în condiții istorice nefaste, cartea de vizită a culturii românești în Europa.