Gaudeamus 2017. Andi la standul editurii Brumar.

La Brumar e întotdeauna multă poezie!

Loredana Târzioru & Andi Ștefănescu

Gaudeamus 2017, Andi Ștefănescu la standul editurii Vremea.

Ce minunat e la standul editurii Vremea! Silvia Colfescu & Andi Ștefănescu

Încântătoarea doamnă Silvia Colfescu & Andi Ștefănescu lângă afișul cărții. 24 noiembrie

Andi Ștefănescu între două doamne, tot de la editura Vremea, la fel de  încântătoare- Alexandra Ciuciulin & Cristina Cantacuzino

Domnul Dan Amza a lăsat pentru o clipă cărțile în grija altcuiva, numai cât să facă o poză cu  Andi Ștefănescu, unul din autorii editurii.

In memoriam Nicolae Florescu

Astăzi se împlinesc 4 ani de la moartea criticului și istoricului literar Nicolae Florescu, cel care a făcut atât de mult pentru recuperarea exilului. Un gând pios pentru omul și scriitorul Nicolae Florescu.

Nicolae Florescu vorbind la lansarea vol. meu de debut Vraja orei, iulie 1998, librăria Eminescu.

Alexandru BUSUIOCEANU: POEZIE ȘI CUNOAȘTERE, ediție îngrijită de Crisula Ștefănescu, Brumar, 2010

    Ștefan Ion GHILIMESCU:  Împotriva vinovatei uitǎri a meritului

   Alexandru Busuioceanu: Poezie și cunoaștere.  Ediție alcătuită și îngrijită de Crisula Ștefănescu

 

     În calitatea sa nedezminţită de agent restituitor şi integrator firesc al operei scriitorilor din exil canonului naţional, Crisula Ștefănescu ne-a făcut în vara acestui an încă o bucurie, dăruindu-ne o ediţie, din fărâme,  - Alexandru Busuioceanu- intitulată  Poezie şi cunoaştere. 

  Alcătuită şi îngrijită de autoarea noastră care semnează şi o aplicată fișă de observaţie (Alexandru Busuioceanu în corespondenţa dintre George şi Alexandru Ciorănescu), cartea conţine versiunea în româneşte (traducere Crisula Ștefănescu) a studiului în franceză din 1962 a lui George Ciorănescu publicat sub egida Fundaţiei Regele Carol I:  Un Poete Roumain En Espagne; traducerea din spaniolă în româneşte de către George Ciorănescu, cu prefaţa lui Alexandru Ciorănescu, a volumului lui Alexandru Busuioceanu: Innominanda luz ("Opt poeme din ciclul Nenumita Lumină"); un florilegiu de poezii ale marelui mistic Sfântul Ioan al Crucii, în traducerea lui Alexandru Busuioceanu însuşi, şi, în final,  o încercare de eseu poetic a aceluiaşi (foarte apreciată printre cunoscători!), publicată, în 1949, mai întâi în spaniolă,  versiune  tradusă nu se ştie cu exactitate când în româneşte de George Ciorănescu şi rămasă din câte se pare absolut necunoscută până acum.

     Foarte bine venită, ediţia de "scrieri"  Alexandru Busuioceanu alcătuită de Crisula Ștefănescu vine în continuarea publicării în româneşte, în 2001, sub îngrijirea lui C. Popescu-Cadem, a jurnalului inedit (1939-1957) al  rafinatului om de cultură (Caietele de la miezul nopţii) şi a corespondenţei, tot inedite (Un roman epistolar al exilului românesc - 1942-1950), ediţie critică, note şi traduceri de Liliana Corobca, 2003, ambele apărute la atât de titrata şi harnica editură "Jurnalul Literar".

  Fişa de observaţie alcătuită de Crisula Ștefănescu Scrierilor lui Busuioceanu pe baza cercetării corespondenţei dintre fraţii  Ciorănescu reţine, printre altele, faptul că ei l-au cunoscut pe Busuioceanu şi s-au apreciat reciproc. Adevăr care poate ar fi meritat unele nuanţări date fiind "rezervele" exprimate în jurnalul său de Busuioceanu cu privire la versurile lui Al. C. publicate sub pseudonimul Mihai Tăcutu (e drept că nici nu bănuia în 15 septembrie 1950 cine se ascundea sub respectivul nume, ca să nu mai vorbim de ironia cu care privea, în genere, pasiunea savantului aulic pentru Eutepe, muza  poeziei lirice...). Asemeni, Busuioceanu, ca să nu mai aducem în discuţie amănuntul că nu aprecia deloc pasiunea pentru politică a lui George Ciorănescu, se ştie că  nu s-a arătat prea încântat de traducerea în româneşte  de către G. C.  a unor  versuri din Innominanda luz. Dar, în fine, cum începutul colaborării lui Busuioceanu la Radio Europa Liberă coincide cu angajarea lui George Ciorănescu ca redactor la postul de radio din München (unde ulterior ocupă poziţia de director adjunct), scrie Crisula Ștefănescu, nu mi se pare prea hazardat să afirm că cel care i-a propus colaborări  s-ar putea să fi fost chiar George Ciorănescu.

   Structurat pe capitole rezumative (Anii de formare; Eseistul; Istoricul de artă; Traducătorul; Istoricul; Omul de acţiune; Poetul), studiul lui George Ciorănescu despre Busuioceanu, cu titlul Un poet român în Spania, este fundamental pentru cunoaşterea operei reputatului poet, subtilului critic de artă şi ingeniosului eseist, curajosului   profesor  care, după ce în 1942 nu s-a mai putut întoarce în ţară,  a cerut  Universităţii din Madrid şi a înfiinţat acolo o catedră de limba şi literatura română, bătându-se, în acelaşi timp, cu aceeaşi însufleţire,  şi pentru punerea pe picioare a Institutului  Român de Cultură din Madrid.

   Informaţiile lui George Ciorănescu  despre activitatea plurivalentă a lui Alexandru Busuioceanu sunt cu atât mai preţioase cu cât, aşa cum mărturişeşte chiar el, ele sunt rare, întrucât provin "chiar din gura scriitorului". Cunoscându-i romantismul şi neînfrânata putere de autoiluzionare, nu ne surprinde deloc faptul că George Ciorănescu a putut crede nestrămutat în eticheta pe care au aplicat-o unii critici lui Alexandru Busuioceanu, anume aceea de "mare poet castilian (!)", autor  care îmbogăţeşte poezia spaniolă,  prin Innominada luz,  cu "o nouă vibraţie, stranie, a neliniştii metafizice". Numai poetul rǎmânea  sceptic în faţa unor asemenea situări, căci, aşa cum aflăm din jurnalul anilor 1939-1957, el îi mărturisea la un moment dat prietenului său, poetului Vicente Aleixandre, premiat cu Nobel mai târziu, că va înceta să mai scrie în spaniolă,  întrucât această activitate nu duce la nimic, "în istoria literaturii spaniole nici un nume străin n-a fost admis vreodată", profeţie şi constatare care până astăzi s-au dovedit cumplit de exacte, atâta vreme cât e la îndemâna oricui să observe că, într-adevăr, numele lui Busuioceanu rămâne, cel puţin până acum, în afara istoriilor şi dicţionarelor literaturii spaniole. Deosebit de  interesantǎ şi de actualǎ, graţie mai cu seamǎ  Introducerii  lui  Alexandru Ciorǎnescu (o sinteticǎ analizǎ a configuraţiei întregii poezii a lui Alexandru Busuioceanu : Poemas pateticos – 1948 ;  Proporcion de vivir, care cuprinde şi Innominada luz- 1954), traducerea de cǎtre George Ciorǎnescu a celor opt poeme din Nenumita Luminǎ (Paris, 1963) e de naturǎ astǎzi sǎ ne dea o idee despre înzestrarea poeticǎ a rafinatului om de culturǎ şi un imbold pentru tǎlmǎcirea şi restituirea lui integralǎ.

   Studiul lui Busuioceanu Poesia y epifanismo, pentru prima datǎ accesibil românilor în limba lor,  încununeazǎ antologia Crisulei Ștefǎnescu cu unul dintre cele mai subtile eseuri despre rolul metaforei în gândirea şi logica poeticǎ, prim element al înǎlţǎrii artei spre lumile superioare ale epifaniei.

  Ce rǎmâne cercetǎtorului sau istoricului literar dupǎ primirea unui dar cu adevǎrat minunat  cum acest op de naturǎ sǎ întregeascǎ imaginea şi opera unui prodigiu a culturii române  precum Alexandru Busuioceanu? Nimic altceva decât sǎ mulţumescǎ proniei cǎ din rândul poporului sǎu atât de încercat nu au încetat sǎ se ridice  oameni care sǎ înfrunte printr-o prestaţie ştiinţificǎ de mare abnegaţie şi responsabilitate moralǎ teribila erezie a vinovatei uitǎri a meritului!

              (Revista Curtea de Argeș, 19 oct. 2010)

                                                                       

                   

Alexandru Busuioceanu, Poezie şi cunoaştere, Editura Brumar, 2010, ediție alcătuită și îngrijită de Crisula Ștefănescu.

Luminița Marcu - La zece ani de la dispariţia lui Alexandru Ciorănescu

       

       În anul 2009, am fost invitată  să particip în țară la mai multe manifestări dedicate lui Alexandru Ciorănescu, cu ocazia împlinirii a zece ani de la trecerea sa în neființă. O parte dintre aceste manifestări s-au desfășurat la Târgoviște, urmate fiind de o vizită la Moroeni, locul de naștere al scriitorului,  iar în partea a doua, a avut loc un colocviu la Facultatea de litere a Universității București, coordonat de profesorul Mircea Anghelescu. Am întâlnit atunci oameni de mare calitate intelectuală și sufletească, la care mă gândesc mereu cu drag. Pe Luminița Marcu am cunoscut-o în mașina care ne-a dus din București, de la Muzeul Literaturii Române,  la Târgoviște. Nu am stat prea mult de vorbă și am fost cu atât mai surprinsă când la sfârșitul sesiunii de comunicări, Luminița Marcu s-a apropiat și m-a felicitat. Le-am dăruit participanților la colocviu și câteva din ultimele exemplare ale volumului ÎNTRE ADMIRAȚIE ȘI IUBIRE, De vorbă cu Alexandru Ciorănescu, publicat în 2000, în urma vizitei pe care i-o făcusem Profesorului în Canare, împreună cu Galatea Ciorănescu, soția fratelui său George, și cu Andi Ștefănescu, volum în care povesteam pe larg această ultimă întâlnire.

    Vă ofer mai jos cronica pe care mi-a făcut-o Luminița Marcu, mai mult decât măgulitoare, la acest volum, mulțumindu-i o dată în plus, și felicitând-o la rândul meu pentru admirabilul portret pe care i-l face lui Alexandru Ciorănescu. 

       Luminița Marcu 

   

      La zece ani de la dispariţia lui Alexandru Ciorănescu

      Două zile de vineri din luna noiembrie au fost dedicate amintirii lui Alexandru Ciorănescu, la zece ani de la dispariţia sa. Au fost mai întîi o sesiune de comunicări la Târgovişte şi o vizită la Moroieni, la casa natală a savantului – care acum este jumătate muzeu, jumătate primărie –, şi apoi un colocviu la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Cel care a făcut ca aceste întîlniri şi discuţii să existe, într-o perioadă cum nu se poate mai defavorabilă, în aceste săptămîni cînd toată lumea e preocupată de tot felul de alegeri politice, este profesorul Mircea Anghelescu.

  Despre personalitatea lui Alexandru Ciorănescu se poate vorbi mult şi variat, pentru că opera sa, neobosita sa activitate şi extrem de întinsa sa producţie intelectuală pot prilejui zeci de ore de discuţii. Alexandru Ciorănescu e intimidant şi stimulant totodată, prin neverosimila sa traiectorie intelectuală. A scris în limba sa natală, dar la fel de (aparent) uşor în spaniolă, franceză, italiană. A tradus Divina Comedie a lui Dante din italiană în franceză, realizînd astfel una dintre cele mai bune traduceri existente în cultura franceză. A scris poezie în spaniolă, proză în franceză (a fost publicat la Gallimard şi recenzat mai mult decît favorabil), a realizat singurul dicţionar etimologic general al limbii române, de asemenea, ample şi neegalate lucrări de bibliografie franceză. În fine, pentru că doar lista lucrărilor sale ar ocupa pagini întregi de revistă, o să închei spunînd că a trăit şi a lucrat cea mai mare parte a vieţii sale într-unul dintre locurile cele mai frumoase din lume, în Tenerife. Dacă pentru oamenii de litere pot exista modele, atunci cu siguranţă Alexandru Ciorănescu este unul dintre ele. Cu menţiunea că, din păcate, modelul poate funcţiona doar la nivel intelectual, pentru că biografia sa a fost accidentată, chiar dramatic, de vitregiile produse de aberantul regim comunist. A fost despărţit de copiii săi timp de 17 ani, respectiv 20 de ani.

  Pentru mine, revelaţia acestor întîlniri dedicate amintirii lui Alexandru Ciorănescu au fost prezentările ţinute de Crisula Ştefănescu, fostă angajată a postului de radio Europa Liberă, prietenă de familie nu doar a lui Alexandru Ciorănescu, ci şi a fratelui său, George Ciorănescu (trăitor la Paris şi München şi personalitate extrem de interesantă, la rîndul său), ea însăşi scriitoare şi o doamnă plină de farmec ce a ştiut să evoce, pitoresc, cu o mulţime de amănunte ce nu au depăşit niciodată discreţia, dar au fost pline de miez pentru cineva, ca mine, care nu i-a cunoscut personal pe membrii acestei familii uimitoare care a fost familia Ciorăneştilor.

   Crisula Ştefănescu urmează să publice anul viitor o carte conţinînd peste 400 de scrisori dintre cei doi fraţi, scrisori ce vor fi un document extraordinar pentru înţelegerea unei epoci, a exilului românesc, a regimului comunist din România şi a două personalităţi creatoare cu totul rare. Două personalităţi care au susţinut, înaintea multora, integrarea europeană a culturii române, într-o vreme în care autohtonismul făcea ravagii în ţară. Nu doar au susţinut-o, dar au demonstrat-o. Alexandru Ciorănescu, alături de alţi cîţiva, a fost exemplul cel mai viu că a te naşte român nu e o fatalitate sterilizantă cultural.

   Un volum care cuprinde discuţii realizate de Crisula Ştefănescu cu Alexandru Ciorănescu în Tenerife, cu puţin înainte de dispariţia acestuia, a devenit una dintre cărţile mele preferate. Nu doar pentru interviul în sine, de-a lungul căruia un Ciorănescu aflat la vremea bilanţului, dar foarte viu şi plin de umor, spune o mulţime de lucruri intersante (recomand, de pildă, portretul lui Borges omul, pe care l-a cunoscut personal), dar şi pentru aranjamentul pe care l-a făcut autoarea.

   Discuţiile, înregistrate sau transcrise la cald, sînt intercalate cu notaţii de jurnal, care surprind amănuntele vizitei pe insulă, felurile de mîncare, peisajul, gesturi şi stări, într-un montaj care în sine aparţine unui anumit tip de literatură nonficţională foarte preţuită în străinătate şi foarte puţin înţeleasă la noi. Din păcate, acest volum, apărut în 2000 la Editura Jurnalul literar, în condiţii grafice nu tocmai potrivite, nu poate fi găsit în acest moment pe piaţa de carte din România. Sper ca cele spuse de mine aici să atragă atenţia unor eventuali editori. Şi să atragă atenţia asupra unor subiecte ce, româneşti fiind, trec cu mult dincolo de graniţele României. Alexandru Ciorănescu este un asemenea subiect. Din păcate, sînt foarte puţini cei care ştiu acest lucru.

                                                         (Observator cultural, nr. 502, noiembrie 2009)

Bahamar- Andi Ștefănescu, Alexandru Ciorănescu, Galatea Ciorănescu. Foto. Crisula Ștefănescu

Vedere de pe terasa Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Casa Memorială Ciorănescu- Moroieni, Dâmbovița