Crisula Stefanescu: 106 ani de la nașterea lui Alexandru Ciorănescu

Astăzi, 15 noiembrie, se împlinesc 106 de la nașterea lui Alexandru Ciorănescu și, deși nu este vorba de o cifră rotundă, cred că există oameni de cultură care ar trebui amintiți mereu, și sub orice pretext, drept repere modelatoare.

L-am cunoscut la München și am avut ocazia să-l ascult vorbind de multe ori, fie la cenaclul Apoziția, fie în casa fratelui său, scriitorul și politologul, George Ciorănescu, la noi acasă sau la câte o grădină de vară, unde, spunea Profesorul,"discuţia se animă". I-am luat şi câteva interviuri pentru emisiunea Controverse-Confluenţe Est-Vest a Europei Libere şi credeam, îmi închipuiam, că ştiu câte ceva despre Alexandru Ciorănescu. Numai în Tenerife însă, când am fost oaspetele Profesorului, în februarie 1999, mi-am dat seama cât de puţin îmi era cunoscută opera cărturarului Alexandru Ciorănescu, cât de greu este să îţi dai seama de adevăratele dimensiuni ale personalităţii sale. Mişcându-se cu o uşurinţă surprinzătoare în patru limbi: româna, italiana, franceza şi spaniola, Profesorul trecea cu eleganţă dintr-o cultură în alta. Avea vocaţia universalităţii, activitatea sa literară întinzându-se pe spaţii largi, în cele mai variate domenii: a fost critic literar, filolog, istoric, istoric literar, biograf, editor de texte, poet, romancier, autor dramatic, traducător, eseist, comparatist. Şi în toate a strălucit. A fost pasionat de teatru, de istorie, de geografie, de cultură, de civilizaţie, de trecut, de prezent şi de viitor, de spaţiu, de timp, de clasicism, de baroc, de literatură română, franceză şi italiană, dar şi de paleografie slavă. Încercând cândva să enumăr domeniile în care era specialist, minunându-mă, mi-a spus cu umor şi cu obişnuita modestie a oamenilor de valoare: “Vezi că sunt deja specialist în prea multe? Când eşti specialist în prea multe se poate susţine şi punctul opus că nu eşti specialist în nimic! Mai poate astăzi cineva susţine că este specialist în literatură franceză?”

Când Alexandru Ciorănescu sosea în Canare, în 1948, ca profesor de literatură franceză la Universitatea din La Laguna, în Spania nu exista o catedră de literatură comparată. A fost o disciplină introdusă de un cărturar român venit pe pământul spaniol să promoveze cultura franceză. Stabilit în Tenerife, a ajuns să stăpânească limba spaniolă până în cele mai subtile nuanţe. O prietenă a familiei, Selina Armendaris, îmi povestea că dacă la început îl mai corectau, în câţiva ani ajunseseră să fie ei, spanioli crescuţi şi educaţi în Spania, corectaţi de Profesor, pentru care limba era "un organism viu”, un instrument care trebuia stăpânit şi folosit perfect.

Alexandru Ciorănescu a făcut enorm pentru patria sa adoptivă, situând-o, prin studiile sale, în centrul de interes a ceea ce specialiştii numesc “umanismul atlantic”. Ca semn de respect şi recunoştinţă faţă de autorul lucrării “Historia de Santa Cruz de Tenerife”, în patru volume, incontestabilă lucrare de referinţă privind istoria insulei, locuitorii ei au dat unei străzi din Santa Cruz numele lui Alexandru Ciorănescu, pe când Profesorul era încă în viaţă, astfel că am avut privilegiul de a mă plimba cu Profesorul pe Calle Alejandro Cioranescu. Profesorul povestea cu mult haz cum ducându-se într-o bună zi să-și dea ceasul la reparat, ceasornicarul l-a întrebat cum se numește, ca să-i treacă numele pe bon, și cineva, care aștepta în spatele său, atunci când i-a auzit numele, a exclamat indignat: "Nu se poate, Alejandro Cioranescu este strada pe care locuiesc eu!" "A trebuit să mă legitimez", spunea Profesorul, "pentru că și ceasornicarul intrase la idei!"

Meritele Profesorului, recunoscute în afara ţării, sunt, din păcate, prea puţin cunoscute şi recunoscute în România. Câţi ştiu în ţară că opera lui Alexandru Ciorănescu însumează peste șase sute de titluri de lucrări (potrivit bibliografiei întocmite de doamna Lilica Voicu-Brey, apărută la Editura Bibliotheca, 2009), lucrări de referinţă în bibliotecile lumii, cum ar fi Bibliografia literaturii franceze, sec. XVI-XVII, XVIII, care "nu numai că este cea mai bună", cum glumea autorul ei, "dar este unica"? Îmi amintesc și azi de răspunsul dat de Alexandru Tocilescu într-un interviu pe care i-l luam pentru radio; întrebându-l la un moment dat care i-au fost reperele modelatoare, mi-a vorbit de influența covârșitoare pe care a avut-o asupra sa cartea lui Alexandru Ciorănescu, Barocul sau descoperirea dramei, apărută la editura Dacia, în 1980. Dar, cât de cunscut este faptul că Alexandru Ciorănescu a fost unul dintre cei mai renumiţi "columbologi"? Câţi îi cunosc teza de doctorat de la Sorbonna "Ariosto în Franţa" sau studiile despre utopie? Din păcate, în țară s-a făcut prea puțin pentru recuperarea operei sale. Cu vreo 8 ani în urmă Mircea Anghelescu deplângea într-un articol din Observator Cultural faptul că importante cărţi ale lui Alexandru Ciorănescu au rămas inedite şi sublinia necesitatea unei operaţii concertate şi bine gândite de reeditare a scrierilor sale, spre a fi puse la îndemâna "adevăraţilor beneficiari, a tinerilor cărora Alexandru Ciorănescu a ştiut întotdeauna să le vorbească."