Când am fost în țară anul trecut la Bookfest, mi-am făcut timp să dau o raită și prin locurile unde am locuit cândva.
Căderea Bastiliei este de nerecunoscut; au mai rămas doar câteva din casele pe care le știam. Senzația este de sufocare: o stradă îngustă, străjuită de o parte și de alta de enorme blocuri care parcă te strivesc, iar pe trotuare, atâtea mașini încât aproape că nu ai cum să te strecori printre ele.
Am luat-o la stânga pe Grigore Alexandrescu și încă o dată la stânga, pe Vasile Alecsandri și, la numărul 16, am dat de Casa Storck. Da, era Casa Storck... numai că într-o stare în care are nevoie urgentă de reparații. Și dacă public acum cele câteva poze pe care le-am făcut este pentru că mă gândesc că poate se va găsi cineva să-i sară în ajutor și s-o salveze înainte de a fi prea târziu.
La Balcic, vila ridicată de Frederick Storck și Cecilia Cuțescu Storck, pe malul mării, în apropierea palatului reginei Maria, stă deja părăsită și într-o stare înaintată de degradare.