Mă bucur dă descopăr pe pagina doamnei Andreea Opriș o postare pentru care țin să-i mulțumesc în mod deosebit. Mi-a făcut mare plăcere să văd că o muncă de câțiva ani, pentru a aduce în atenția cititorilor activitatea Fundației Regale Universitare Carol I, n-a fost zadarnică!

   GEORGE CIORĂNESCU și exilul românesc. Documente din arhiva FUNDAȚIEI REGALE UNIVERSITARE CAROL I.

   Ediție îngrijită de Matei Cazacu și Crisula Ștefănescu, o prețioasă sursă documentară în legătură cu activitatea Fundației. Documente provenite din arhiva personală a exilatului român George Ciorănescu, secretar general al instituției, extrem de importante mai ales în contextul în care arhiva fundației nu va mai putea fi nicicând recuperată, aceasta arzând.

     Ziua Culturii Naționale este un bun prilej de a ne reaminti și de valoroasa activitate culturală a românilor din exilul anticomunist. Iar activitatea Fundației Regale Universitare „Carol I” (1951-1973) - cea mai importantă instituție de cultură a românilor din afara granițelor în anii respectivi - în pofida numeroaselor lipsuri materiale, este un reper în acest sens.

O activitate, de altfel, în strânsă legătură și cu Mihai Eminescu, pe care l-a celebrat cu diverse ocazii și la a cărei publicare a ediției critice a poeziilor sale (îngrijită de Victor Buescu, poet, traducător și lector de limba română la Universitatea din Lisabona) a contribuit financiar.

O postare lungă, dar care a surprins totuși puțin din ce a însemnat Fundația în afara României comuniste, după ce în interiorul țării a fost desființată, iar biblioteca sa a fost transformată în Biblioteca Centrală Universitară, denumire păstrată până astăzi.  

Fundația Regală Universitară „Carol I”:

• fondată pentru prima dată în România, în 1891, de regele Carol I, venerabila instituție, care jucase un rol fundamental în viața culturală românească, a fost desființată de autoritățile comuniste în 1948 și reînființată la Paris, în februarie 1951;

• inițiativa redeschiderii sale a aparținut regelui Mihai, care a trasat această responsabilitate Comitetului Național Român (așa-numitul Guvern al României în exil), în noiembrie 1949, condus atunci de generalul Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru democrat al României;

• pentru înființarea sa, Comitetul Național Român a colaborat îndeaproape cu Asociația Profesorilor Universitari de la Paris, al cărei președinte era profesorul Petre Sergescu (1893-1954, matematician, profesor universitar, rector al Politehnicii din București, membru corespondent al Academiei Române, secretar al Academiei Internaționale de Istoria Științelor). Conducerea Fundației a fost asigurată de profesorul Sergescu până la decesul acestuia, în 1954. A fost succedat de Constantin Marinescu (1891-1982, istoric, profesor universitar, director al Școlii Române din Franța, membru corespondent al Academiei Române) și de Virgil Veniamin (avocat, profesor universitar).

• nu trebuie uitați nici consilierii Fundației, diplomați, profesori universitari, oameni de cultură, preoți (și nu numai), între care - Raoul Bossy, Sever Pop, Basil Munteanu, Constantin Brăiloiu, Alexandru Busuioceanu, Emil Turdeanu, Aurel Decei, Matila Ghyka, Constantin Cesianu, Constantin Marinescu, George Caranfil, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Emil Ciurea, Sanda Stolojan, Alexandru Cretzianu, Mircea Eliade, Dumitru C. Amzăr, Vintilă Horia, Alexandru Ciorănescu, Dumitru Găzdaru, Sabin Manuilă, preoții Vasile Boldeanu și Cosma. Un loc aparte l-au avut și secretarii săi generali: George Ciorănescu, Emil Ciurea, Neagu Djuvara, Theodor Cazaban și Constantin Cesianu.

• organizată în opt secții (Istorie, Limbă și Literatură, Arte, Filosofie, Juridică, Economică și Socială, Științifică, Medicină și Tehnică), a desfășurat o bogată activitate care, în linii mari, a constat în:

- sprijinirea studenților români cu rezultate foarte bune, prin oferirea de zeci de burse;

- editarea de lucrări importante ale românilor din exil, precum și ale unor autori străini - câteva exemple: ”Vie musicale d`un village” (Constantin Brăiloiu), ”Fructul de a trăi” (Alexandru Busuioceanu), ”La Republique Populaire Roumaine contre la culture française” (Marcel Fontaine), ”Jurnal de copilărie” (Vintilă Horia), ”Românește” (Virgil Ierunca), ”Însemnările unui țăran deportat din Bucovina” (Dumitru Nimigeanu), ”Povestea vorbelor” (Mihai Niculescu), ”Regulile ortografice ale limbei române” (Sever Pop), Ediția critică a poeziilor lui Mihai Eminescu (îngrijită de Victor Buescu);

- editarea de reviste culturale proprii, dublată de distribuirea gratuită a acestora către biblioteci franceze și europene. Fundația a avut 3 publicații. O revistă literară, ”Revue des Études Roumaines”, în limba franceză, dedicată problemelor de filologie, istorie, filosofie, artă și drept. O alta, ”Revista Fundației Regale Universitare Carol I”, consacrată cultivării limbii și literaturii române, continuatoare a ”Revistei Fundațiilor Regale” desființată de comuniști. Și un buletin științific, în limba franceză, cuprinzând comunicările și rezultatele cercetărilor în domeniul științelor abstracte.

- înființarea, prin achiziții și donații, a unei biblioteci românești, alcătuită atât din cărți vechi și noi despre România, cât și din cărți scrise de românii din exil;

- organizarea de conferințe și sesiuni științifice, respectiv de cursuri susținute deopotrivă de profesori și intelectuali români din exil și străini referitoare la cultura română și la cea universală. În acest sens, merită amintite cursurile universitare românești săptămânale organizate de Fundație în cadrul Institutului Catolic (Universitatea Liberă) din Paris.

- participarea la manifestări științifice internaționale (câteva exemple - Congresul de limbă și literatură modernă din Florența, Congresul de Bizantologie din Palermo, Congresul Orientaliștilor din Istanbul, Congresul de Arheocivilizație din Paris);

- sprijinirea financiară a activității Institutului de Studii Românești de la Sorbona, centru francez preocupat de cultura română, precum și a Bibliotecii Române din Freiburg, în anumite momente;

- transmiterea de cărți românilor aflați în tabere de refugiați;

- înființarea unei discoteci românești, prin fotocopierea partiturilor celor mai cunoscute cântece populare și imnuri patriotice;

- organizarea de expoziții de pictură și de evenimente care să marcheze sărbători naționale (1 Decembrie, 24 Ianuarie, 27 Martie, 10 Mai, Ziua Eroilor) sau care să comemoreze/omagieze personalități române (Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Nicolae Iorga, George Enescu, Grigore Gafencu etc.).

Unul dintre cele mai importante momente a fost marcarea centenarului formării României moderne, din 1959, prin organizarea unei mari reuniuni a intelectualilor români și străini, la Paris. Intitulată „Cultura română în comunitatea europeană”, manifestarea a constat în aproape 80 de comunicări științifice, împărțite în sesiuni de studii, menite să pună în valoare principalele momente și personalități ale culturii române în diferite domenii: istorie, filologie, științe sociale și juridice, filosofie, artă și literatură. 

Așadar, Fundația a avut în centrul preocupărilor sale explicarea fenomenelor și a evenimentelor istorice românești, salvgardarea și promovarea conștiinței naționale și a culturii autentice, nealterate de propaganda comunistă, precum și susținerea tinerilor și a intelectualilor români obligați să ia calea exilului.

„Nu ne putem întoarce în România cu mâinile goale”, afirma Petre Sergescu într-o cuvântare pe care o ținea cu prilejul primei manifestări publice a Fundației, în care îi sublinia menirea. Cu alte cuvinte, la momentul eliberării statului român de comunism, intelectualii din afara granițelor apreciau că aveau obligația morală de a relua activitatea culturală în interiorul țării, ceea ce presupunea că până atunci ea trebuia continuată și promovată în străinătate, iar noi generații cultivate în spiritul tradiției.