Crisula ȘTEFĂNESCU
INAUGURAREA CASEI MEMORIALE CIORĂNESCU
În noiembrie 2011 mă aflam în țară să ajut la amenajarea Casei Memoriale CIORĂNESCU la Moroeni, Dâmbovița, aflată sub patronajul Muzeului Literaturii Române.
Obiectele și cărțile donate de Galatea Ciorănescu, soția lui George Ciorănescu, inventariate și bine împachetate, fuseseră expediate din München în mai multe etape, cu autobuzul, încă din vară. Am tremurat în acele săptămâni pentru fiecare transport, îngrijorată la maximum să nu se întâmple ceva și să se piardă iremediabil cărți și obiecte de artă. Au ajuns toate cu bine la București fiind preluate de muzeograful Corneliu Lupeș și depozitate timp de câteva luni în Casa Minulescu, până în momentul în care primăria din Moroeni, care funcționa la parterul Casei Ciorănescu, avea să se mute într-o clădire nouă. La etaj erau deja amenajate trei încăperi care funcționau ca muzeu. În iunie 2011 fusesem la Moroeni împreună cu Corneliu Lupeș să vedem în ce stadiu se afla clădirea și ce lucrări de renovare erau necesare la parterul casei Ciorănescu.
După această primă vizită la Moroeni, am convins-o pe Galatea să doneze muzeului și o parte din rafturile bibliotecii lui George Ciorănescu, precum și biroul, computerul, mașina de scris și alte câteva obiecte mai voluminoase care nu putuseră fi transportate cu autobuzul. Muzeul Literaturii Române a aranjat transportul cu un camion și, la sfârșitul lui septembrie, când tocmai începuse Oktoberfest, Corneliu Lupeș a venit la München să preia biblioteca. A doua zi, în zori, camionul a plecat spre țară și a dus lucrurile direct la Casa Ciorănescu, la Moroeni, unde se repara, se zugrăvea, se spălau podele.
La începutul lunii noiembrie 2011, m-am întâlnit la Muzeul Literaturii Române cu Corneliu Lupeș și cu directorul Muzeului Literaturii Române, Lucian Chișu, care depusese mari eforturi pentru ca deschiderea casei memoriale să aibă loc la jumătatra lui noiembrie - un omagiu adus lui Alexandru Ciorănescu, de la a cărui naștere se împlineau 100 de ani. S-au discutat unele aspecte organizatorice, după care am preluat împreună cu Corneliu Lupeș toate pachetele de la Casa Minulescu și le-am depus la Moroeni, iar noi ne-am întors la un hotel în Târgoviște. Era foarte frig și încălzirea în hotel nu funcționa.
A doua zi, după micul dejun, am pornit din nou, zgribuliți, spre Moroeni. Acolo sobele erau calde, gazele funcționau, numai că pereții erau încă reci și frigul pătrunzător. Ne-am apucat de muncă. Am stabilit unde așezăm mobilele, cum să împărțim obiectele și cărțile și am transportat pachetele, pe care era scris conținutul, în fiecare din încăperile unde urmau să fie expuse obiectele respective. Între timp a fost adusă și mobila, iar primăria a trimis pe cineva să o monteze. A fost schimbat geamul unei vitrine, unde am pus obiecte mici, precum și geamurile sparte sau crăpate ale ferestrelor. Am dus tablourile, icoanele și diplomele care aveau nevoie de rame la un magazin specializat în Târgoviște și le-am înrămat. Pe coli uriașe de carton au fost lipite de domnul Lupeș fotografii ale familiei Ciorănescu. Timp de aproape o săptămână s-a muncit de dimineață până noaptea târziu.
În ziua inaugurării, au apărut mai multe mașini și microbuze aducând scriitori și critici literari din București, precum și participanți de la Simpozionul Alexandru Ciorănescu care urma să se desfășoare la Târgoviște în zilele următoare. Au venit oameni din sat și din împrejurimi, elevi și profesori, preotul, care a ținut o mică slujbă. Curtea și încăperile s-au umplut de oaspeți.
Directorul editurii Bibliotheca, Mihai Stan, mi-a făcut plăcuta surpriză de a aduce 50 de exemplare din Corespondența dintre Alexandru și George Ciorănescu, proaspăt ieșită de sub tipar, pe care le-am oferit celor prezenți.
Deschiderea Casei Memoriale Ciorănescu a fost și rămâne una din marile mele bu- curii. Știam cât de mult își doriseră acest lucru frații Ciorănescu, George și Alexandru, precum și sora lor mai mare, Tota Nenițescu. Știam cât de mult visaseră ani de-a rândul să transforme casa ridicată de tatăl lor, și în care copilăriseră, cel puțin într-o casă memorială. George Ciorănescu visa chiar mai mult; visa la un “captivant centru artistic”, după cum i se destăinuia prietenului său de o viață, Dan Er. Grigorescu Negropontes, într-o scrisoare din anul 1969. Sper ca într-o zi acest vis să i se împlinească.
