De la curtea lui Urmuz
De vorbă cu Don Alejandro
Gheorghe Păun
Nu, nu am stat niciodată cu adevărat de vorbă cu Alexandru Ciorănescu, Don Alejandro Cioranescu pentru spanioli, nume de stradă în Santa Cruz de Tenerife încă din vremea vieţii profesorului (15 noiembrie 1911, Moroieni, Prahova – 25 noiembrie 1999, Santa Cruz), dar e ca şi când aş fi făcut-o, prin intermediul unei delicioase cărţi interviu-reportaj-piesă de teatru (exagerez puţin, dar nu mult, cu ultimul calificativ), Între admiraţie şi iubire. De vorbă cu Alexandru Ciorănescu, apărută (ediţia a doua, revăzută şi adăugită) în 2021 la Editura Bibliotheca din Târgovişte în colecţia Proză Contemporană, coordonată de Mihai Stan.
Autoarea este o cunoscută „voce” de la microfonul Europei Libere, Crisula Ştefănescu, ea însăşi scriitoare cu multe titluri la activ – poezie, teatru, proză, traduceri şi mai multe volume editate, mai ales privind exilul românesc. „Delicios” poate suna siropos, dar citiţi şi-mi veţi da dreptate: o convorbire pe mai multe zile, în Canare, în februarie 1999, deci cu vreo nouă luni înainte de dispariţia unuia dintre cei mai cunoscuţi oameni de cultură români plecaţi prin lume, intercalată cu simţ teatral cu elemente de jurnal de călătorie (subliniază acest lucru şi Luminiţa Marcus, într-un text din Observator cultural reluat parţial la finalul cărţii) – fotografii, peisaje, gastronomie, despre enorm de multe lucruri, tratate cu erudiţie şi umor, cu precizie şi simplitate de aproape nonagenarul enciclopedist, incitat şi de întrebările mintoase ale „doamnei întrebătoare”.
Al şaselea dintre cei 9 copii ai învăţătorilor Ion şi Ecaterina Ciorănescu, Don Alejandro (pronunţat Alehandro; am auzit pentru prima dată pronunţia, şi tare mi-a plăcut, la începutul anilor 2000, la Tarragona, Spania, unde Lilica Voicu-Brey îşi susţinea doctoratul, iar în comisie erau şi examinatori din Tenerife, foşti colegi ai celui despre care vorbea teza) „avea vocaţia universalităţii”, având preocupări de „critic literar, filolog, istoric, istoric literar, biograf, editor, poet, romancier, autor dramatic, traducător, eseist, comparatist” – pag. 7 a cărţii în discuţie. „Şi în toate a strălucit”, încheie Crisula Ştefănescu.
A fost coleg de şcoală cu Mircea Eliade şi Nicolae Steinhardt, cu care a rămas prieten şi a corespondat multă vreme, a fost prieten cu alte mari nume ale exilului românesc: Vintilă Horia, Emil Cioran (cel „timid şi dur”, pag. 34), cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Avea o veritabilă vocaţie epistolară – Corespondenţa dintre Alexandru Ciorănescu şi George Ciorănescu, 1946-1964, este titlul unui volum editat tot de Crisula Ştefănescu, apărut în 2011 la aceeaşi Editură Bibliotheca. Din păcate, scrisorile schimbate cu Nicolae Steinhardt s-au pierdut (o parte, la Revoluţia din decembrie 1989…).
O viaţă deloc uşoară – exilat încă din 1946 (căci „amară este pâinea exilului”, parafrază la o vorbă din Infernul lui Dante, citată la pag. 106), cu copiii rămaşi în urmă pentru 17 ani, dar cu o carieră spaniolo-internaţională de excepţie, construită firesc, lucrând încontinuu, cu tenacitate, curiozitate, plăcere a cercetării, putere de muncă, cu prieteni şi colaboratori de mare încredere (directorul bibliotecii de la Sorbona i-a încredinţat o cheie, cu care putea merge oricând să ia cărţi acasă), plasându-se constant sub semnul a două „valori supreme: Iubirea şi adevărul!” (pag. 90). Plus „Darul de a visa!”
Şi am ajuns la finalul dialogului din 1999 (cartea mai conţine şi patru interviuri difuzate la Europa Liberă). Ultimul schimb de replici: C.Ş.: „Aţi fost fericit în viaţă? Al.C.: Dacă fericirea înseamnă să fii mulţumit cu ceea ce ai şi nu vrei mai mult. Cred că am cunoscut momente de fericire.”
Multe alte vorbe înţelepte ne spune seniorul Don Alejandro, dar ultima sa vorbă din carte este tristă, nespus de tristă, făcând finalul cu adevărat poetico-dramatic. Nu reiau, spre a-l provoca pe cititor să caute cartea – pentru a-şi explica astfel şi titlul volumului…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu