Crisula Ștefănescu. "Valoare și Adevăr. De vorbă cu Nicolae Florescu." 

Calde mulțumiri domnului academician Gheorghe Păun pentru gentilețea de a fi semnalat în "Revista de la Argeș"  nr. 4. aprilie 2022,  pg.19, volumul meu "VALOARE ȘI ADEVĂR. De vorbă cu Nicolae Florescu", apărut anul trecut la editura AIUS.

         SEMNAL DE CARTE

 

Crisula  șTefănescu
La concertele lui Sergiu Celibidache veneau și ÎNGERIIRomania litrară 9/ 2022

        

     La jumătatea lunii ianuarie s-au împlinit zece ani de când Ioana Celibidache a plecat dintre noi, iar pe 28 iunie se vor sărbători 110 ani de la nașterea lui Sergiu Celibidache. Vă propun câteva scurte fragmente din volumul “Sergiu & Ioana Celibidache. Geheimnisse einer grossen Liebe” (Sergiu și Ioana Celibidache. Secretele unei mari iubiri), apărut la editura LangenMüller” din München, în 2012, în traducerea doamnei Raluca Petrulian, și care cuprinde o serie de interviuri pe care le-am realizat cu Ioana Celibidache în cursul anului 2011. 

                                

    [15 august 2011]  Ajung la Ioana tot la ora patru după-amiază. Parisul este apăsat de o căldură sufocantă și umedă. Ioana mă primește de data asta în dormitor…

Ioana Celibidache: Ei, astăzi despre ce mai vorbim? 

Crisula Ștefănescu: Ioana, venind încoace… și tot gândindu-mă de unde să pornim discuția noastră, mi-am amintit că ai fost într-o vreme reporteră. Dacă te-ai fi dus să-i iei un interviu lui Celibidache, ce l-ai fi întrebat? Ce ai fi vrut să afli de la el?

I.C. Eu știu? Poate de ce credea în reîncarnare. El era mult mai adâncit în toată povestea asta decât mine. Și era extrem de curios, se întreba mereu ce urmează după moarte. Eu nu vreau să știu. 

C.Ș. De ce ne interesează ce urmează, ce va fi, și nu așa de mult și ce a fost înainte?

I.C. Pe Sergiu îl interesa și asta. El zicea că fusese într-o altă viață un împărat. Și eu îl întrebam: "Ei, bine și ce ai făcut într-o altă viață ca împărat? N-ai făcut nimic!" "Nu știu ce am făcut, nu știu de ce sunt astăzi ce sunt, dar știu că am fost un împărat."  O prezicătoare mi-a spus și mie că eram pe vremuri o principesă indiană, omorâtă cu un pumnal… Când eram câteodată în întârziere, Sergiu îmi spunea: "Hai, principeso, mișcă-te! Hai!" Glumea, dar credea totuși. 

C.Ș. Ioana, am citit în cartea ta, cred, că la un moment dat Sergiu își căuta compozițiile din tinerețe și nu reușea să le găsească nicăieri.

I.C. Da, aveam o prietenă bună care era foarte bună prietenă cu Roll, un tip bizar, care era la Torino, mare magician, pictor, tot ce vrei. Și acest Roll spunea că atunci când Sergiu dirija un concert, toată sala era plină de îngeri. Posibil. Nu știu. Și Sergiu mi-a spus de mai multe ori că la concertele lui vedea îngeri. Ei, bine, ne-am împrietenit cu acest Roll, prieten cu prietena noastră. Și cum nu se găseau partiturile, l-am chemat pe Roll la telefon. Și Roll, foarte calm, ne spune: "Căutați undeva unde sunt scări". Am căutat cu toții, la moară, aici, peste tot, la bonă. Nu le-am găsit nicăieri. La un moment dat, se duce Sergiu, la moară, la etaj, să caute nu știu ce. Și aud niște țipete cumplite că s-a găsit ceva. Și apare cu așa un morman. Compozițiile lui! 

C.Ș. Au fost interpretate?

I.C. S-a cântat "Haz de necaz", care era în românește și a fost tradusă în nemțește. Am pe aici pe undeva caseta cu compoziția asta.  

C.Ș. De ce numai o lucrare?

I.C. Se pare că sunt destul de complicate, cel puțin așa spunea Sergiu, și că ar fi nevoie de o orchestră specială. Și îi era destul de teamă să nu ajungă să fie masacrate. Și mai e ceva. Sergiu considera că el nu putea să fie obiectiv, adică să-și aprecieze corect propriile compoziții. Că s-ar putea înșela în ceea ce privește valoarea lor. Așa era el, foarte exigent. Cu toți. Și în primul rând cu el. Mai toate sunt inspirate de folclorul românesc. Și "Haz de necaz" e foarte românească. Un fel de doină. Pare pentru copii, dar nu-i deloc. Știi, e ca Micul Prinț, care pare pentru copii, dar e pentru noi. Dacă înțelegem.

C.Ș. A-propos de Micul Prinț, ai citit "Consuelo și Saint Exupéry, o dragoste de legendă"? Un album splendid cu fotografii, fragmente de scrisori, etc. L-am găsit aici la Paris, acum vreo câțiva ani. Știai că și ei, ca și tine și Sergiu, s-au cunoscut la Buenos Aires? Da, și povestea lor de iubire mi-a evocat-o pe a ta cu Celibidache, poate că orașul are ceva special. 

 I.C. Adevărat? Nu știam.

C.Ș. Ioana… nu știu dacă îți amintești că Patrick Lang, [fost elev al lui Celibidache], ținea un jurnal. Răsfoindu-l la un moment dat, observă că nu se mai ducea decât la concertele și repetițiile lui Celibidache și încearcând să-și explice cum de a ajuns acolo, constată că toate "concertele lui Celibidache aveau o dimensiune care lipsea celorlalte”, că “te făceau să uiți cu totul locul, timpul și lumea din jur". Lang spune că nu-și revenea decât la sfârșitul concertului și trăia un asemenea sentiment de fericire, încât rămânea treaz până noaptea târziu. Tu când te duceai la concerte, ce sentimente trăiai?                

I.C. Ah, înnebuneam. Era ca un extaz. Sau revelație. Ca și cum ai fi la biserică. Ca și cum primești ceva în interior, înlăuntrul tău, pe care nu mai simți nevoia să-l comunici. Te duci acasă. Nu dormi deloc. Nu mai poți să dormi. Și probabil că la mine se traducea acest sentiment prin nevoia de a picta. Imediat. Bineînțeles că nu puteam imediat. Doar a doua, a treia zi. Îmi stătea însă aici, pe creier. Nu o să uit niciodată cum dirija Sergiu Ravel și Debussy. Sunt zei, e adevărat, sunt zei și când auzeam un concert al lui Sergiu, înnebuneam. Toate concertele lui m-au îmbogățit enorm. Eram într-un extaz. Veneam acasă și nu mai vorbeam. Nici Sergiu. Era mut totul. 

C.Ș. Lang spune la un moment dat că Bruckner-ul lui Celibidache nu semăna cu nici o altă interpretare și că ascultând prin 1985 Simfonia a 8-a și-a spus "Celibidache are dreptate și ceilalți se înșală."

I.C. Așa este. Interpretările lui sunt de neegalat. Oamenii mai spălați la cap, mai luminați, cum se spune, au înțeles cine era și ce voia Sergiu. Ți-am povestit de Michel Bouqué, marele actor francez, care într-un interviu, întrebat ce este perfecțiunea, a răspuns “Celibidache!"

C.Ș. La un moment dat, Lang  chiar spune undeva, mi-a plăcut grozav formularea, că interesul lui pentru Celibidache s-a transformat în fascinație. La Celibidache, scrie tot Patrick, "concertele de excepție deveniseră regula". 

 I.C. Concertele lui Sergiu erau toate un eveniment. Toate. Tot ce poate fi mai bun.

C.Ș. Așa și explică Patrick Lang intransigența lui Celibidache, numărul mare de repetiții, refuzul de a accepta o sală unde acustica era proastă - prin dorința lui  de a obține maximum de la orchestră, perfecțiunea. Pentru că vorbeam mai înainte de îngeri, Celibidache spunea că prin 1954, în timpul unui concert la Veneția, a avut senzația netă a unei prezențe fizice pe care nu știa cum să o explice, senzația că erau prezente acolo ființe dintr-o altă lume, care ascultau. Nu le vedea, dar avea certitudinea că sunt acolo. 

I.C. Da, Sergiu vedea tot felul de lucruri pe care și noi poate le vedem, dar nu le acordăm atâta atenție. El era atent la toate. Era mai profund, mai special.

C.Ș. Tot Celibidache spune undeva, răspunde probabil la o întrebare care i s-a pus: "De ce am făcut muzică? Pentru că nu am putut face altfel. De ce respir? Ca să trăiesc. Inițiații în Zen spun că fiecare întrebare are un răspuns, în afară de întrebarea de ce?"

I.C. Cum spunea Eugen Ionescu mereu: Pourquoi? Și mai avea ceva: À quoi bon? La ce bun? Era obsedat de moarte, de ce e dincolo. Sergiu spunea că trebuie să fie ceva foarte interesant. Poate că da. Dar nu mă gândesc. Adică mă gândesc că pot să fie tot felul de lucruri interesante cum spunea Sergiu, dar că e posibil și să nu fie în fond nimic. Poate să nu fie nimic. Nu știu. […] Am avut acum câteva zile un vis. Eram cu Sergiu. Eram așa de fericită că l-am revăzut, că eram cu el. Pe urmă am fost foarte supărată. Supărată că m-am trezit și că realitatea e alta. Dar în vis, era ceva așa feeric. Și parcă a durat toată noaptea. M-am trezit și nu era nimic. Așa că sigur că trăiești o altă viață în vis. Știu eu ce-o mai fi? Că se pare că visele au un mesaj al lor, pe care nu prea știm noi să-l citim. Nu avem cheia.

C.Ș. Pentru că ai vorbit de cheie, mi-am amintit că cineva, nu mai știu cine, spunea că ascultându-l pe Celibidache dirijând aveai sentimentul că era în posesia cheilor lumii, că înțelesese misterele lumii.

I.C. E ceva aici. Pentru că știi, atunci când Sergiu dirija erau toți așa parcă înmărmuriți, ca și cum auzeau armonii dintr-o altă lume, nu din lumea noastră. Adevărat. Sergiu captiva pur și simplu pe toată lumea. 

C.Ș.  Poate că pentru aceste armonii veneau și îngerii să-l asculte.   

https://romanialiterara.com/2022/03/la-concertele-lui-sergiu-celibidache-veneau-si-ingerii/

CRISULA  ȘTEFĂNESCU. Notă biobibliografică .       

  Crisula Ştefănescu s-a născut la 25 iunie 1949. După absolvirea Facultății de filologie a Universității București, 1972, este profesoară de limba franceză și română. În 1982, emigrează în Germania și din 1983 lucrează la postul de radio “Europa Liberă” până la mutarea acestuia la Praga. 

Între 1983-1992 este cercetător-analist în cadrul “Institutului de Cercetare al Europei Libere”, scrie și publică pentru presa occidentală lucrări de analiză și sinteză despre evenimentele și aspectele ideologice ale vieții culturale românești și personalitățile ei. În 1992 trece în Departamentul de Broadcasting al “Europei Libere”, unde, până în 1995, este redactor al emisiunii de cultură “Controverse-Confluenţe Est-Vest”. 

 În prezent, trăiește împreună cu soțul ei, scriitorul Andi Ștefănescu, într-un sat bavarez din apropiere de München. 

  Crisula Ștefănescu a publicat în jur de treizeci de cărți. (crisulastefanescu.com) 

POEZIE

1. VRAJA OREI. Ilustrații, Dragoș Moldoveanu. Editura Jurnalul Literar, 1998. 

2. SEMNE. Editura Albatros, 1999.

3. POARTA CU SĂRUTURI/ THE GATE OF KISSES. Editura Institutului Cultural Român, 2004.

Pentru volumul POARTA CU SĂRUTURI, poeziile au fost traduse de autoare împreună cu Monella Kaplan şi Emily Chalmers, poetă americană. Inta Moruss-Wiest şi Richard Wiest le-au dat forma definitivă. 

4. PLECAREA ȘARPELUI. Editura Galateea, Germania, 2005.

5. DARUL DOMNULUI BORGES. Editura BrumaR, 2010.

6. FALEZE CU DRAGOSTE. Editura VINEA, 2021.

7. REGATUL FETELOR CU PĂRUL LUNG. Editura BrumaR, 2021.

     PIESE  DE  TEATRU 

 1. ANA ȘI SATANA. Piesa a stat la baza scenariului “The Birth of the Vampire”, scris împreună cu Andi Ştefănescu. În anul 2001, “The Birth of the Vampire” a fost prezentat în premieră la Los Angeles ca film de scurt-metraj, realizat de Monella Kaplan. Editura Jurnalul Literar, 1999.  

 2. CERBERUL ȘI DEIANIRA. Editura BrumaR, 2018.

ROMAN  EPISTOLAR

1. CRISULA ȘTEFĂNESCU, MONELLA KAPLAN: CĂLĂTORIE CU LIFTUL - Cronica unei emigrări. Editura Vremea, 2017. 

JURNALE

1. ÎN ȚARA MINUNILOR. Pagini de jurnal american. Cu o postfață de Dan Anghelescu. Editura Aius, 2022.

 CĂRȚI  PENTRU  COPII

1. ȚUȚU. Uimitoarele aventuri ale motanului Țuțu povestite de el însuși. Ilustrații Polina Zinoviev. Editura Sedcomlibris, Iași, 2011.

 2. MITSOU, Les aventures extraordinaires d'un chat végétalien, varianta franceză a romanului pentru copii ȚUȚU. Traducere Iulia Niculescu. Editura L'Age d'Homme, Elveția, 2014.

 

 INTERVIURI

1. ÎNTRE ADMIRAȚIE ȘI IUBIRE. De vorbă cu Alexandru Ciorănescu. Editura Jurnalul Literar, 2000. 

2. TEROAREA ILUZIEI (O convorbire cu romancierul Augustin Buzura). Editura Polirom, 2004. 

3. SERGIU & IOANA CELIBIDACHE. Geheimnisse einer großen Liebe. (Sergiu & Ioana Celibidache, Secretele unei mari iubiri. De vorbă cu Ioana Celibidache.) LangenMüller, München, 2011.

4. ARIANA NEGROPONTES, CRISULA ȘTEFĂNESCU: Dan Er. Grigorescu-Negropontes. EXILUL INTERIOR. (De vorbă cu Ariana Negropontes). Editura Vremea, 2016.

5. ÎNTRE ADMIRAȚIE ȘI IUBIRE. De vorbă cu Alexandru Ciorănescu. Ediția a II-a revăzută și adăugită. Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2021.

6. VALOARE ȘI ADEVĂR: De vorbă cu Nicolae Florescu. Editura Aius, 2021.

TRADUCERI

 Traduce în engleză poeți români contemporani și-i prezintă în cadrul cenaclurilor literare “Together” şi “Apoziţia” din München. 

 1. Ana Blandiana, volumul bilingv POEZII/POEMS.  Împreună cu Inta Moruss-Wiest şi Richard Wiest, buni cunoscători ai limbii române, a tradus 50 de poeme din poezia Anei Blandiana, volum care iese de sub tipar în ziua de 22 decembrie 1989. Traduceri din acest volum au fost ulterior incluse de Ana Blandiana în antologia “Balanţa cu un singur talger”, apărută în 1998 la editura DU Style. 

2. Octavian Paler, POEME/POEMS. A selectat şi a tradus, împreună cu Emily Chalmers, poetă americană, între 1989-1990, douăzeci şi una de poezii. Editura Albatros, 1998.

  OPERA  DE  EDITARE 

1. BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC. Ediție îngrijită de Crisula Ștefănescu și Matei Cazacu. Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002, 337 pg.

2. George Ciorănescu, PAGINI DE JURNAL. PORTRETE. AMINTIRI. Volum alcătuit și îngrijit de Crisula Ștefănescu. Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2003, 180 pg.

3. GEORGE CIORĂNESCU ȘI EXILUL ROMÂNESC. Documente din arhiva FUNDAŢIEI REGALE UNIVERSITARE CAROL I. Ediție îngrijită de Matei Cazacu și Crisula Ștefănescu. Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007, 526 pg.

4. ALEXANDRU BUSUIOCEANU, POEZIE ȘI CUNOAȘTERE. Ediție alcătuită și îngrijită de Crisula Ștefănescu. Editura BrumarR, 2010, 82 pg. 

5. George Ciorănescu, CONFESIUNI ABSURDE. Volum alcătuit și îngrjit de Crisula Ștefănescu. Editura BrumaR, 2010, 94 pg.

6. CORESPONDENȚA Alexandru Ciorănescu-George Ciorănescu, 1946-1964. Volum alcătuit și îngrijit de Crisula Ștefănescu. Editura Bibliotheca, 2011, 275 pg.

7. Dan Er. Grigorescu Negropontes. IMAGINI ȘI CUVINTE. SCRIERI ALESE. Volum alcătuit și îngrijit de Crisula Ștefănescu. Editura Vremea, 2017.

8. EUGEN DRĂGUȚESCU: GENEROZITATEA TALENTULUI. Corespondență cu Alexandru și George Ciorănescu. În vizită la Constantin Brâncuși. Ediție alcătuită și îngrijită de Crisula Ștefănescu. Editura Aius 2021.

9. ALEXANDRU BUSUIOCEANU, POEZIE ȘI CUNOAȘTERE. Ediți a II-a revăzută și adăugită.  Alcătuită și îngrijită de Crisula Ștefănescu. Cu o postfață de Mihaela Albu. Editura Aius, 2021, 109 pg.

Crisula Ștefănescu: DARUL DOMNULUI BORGES.

Am dat BT pentru ediția a II-a, revăzută și adăugită. Mulțumiri editurii AIUS care mi-a făcut din ziua de azi (8 Martie) o zi de dublă sărbătoare.

 

Crisula Ștefănescu: “ÎN ȚARA MINUNILOR: Pagini de jurnal american”.          

               

De pe site-ul editurii AIUS aflu că tocmai a sosit de la tipografie volumul “ÎN ȚARA MINUNILOR: Pagini de jurnal american”.

Editura îmi face surpriza de a prezenta și celelalte cărți ale mele apărute anul trecut la AIUS prin munca dedicată a redactorilor și prin gentilețea celor care s-au aplecat asupra cărților și le-au prezentat în postfețe cuprinzătoare sau succint, dar sesizând, nu mai puțin, ceea ce era esențial.

Caldele mele mulțumiri merg către Nicolae Marinescu, directorul editurii, doamna Mihaela Albu, inițiatoarea colecției “Cărțile exilului”, domnul Dan Anghelescu, care a avut amabilitatea de a semna postfața la “În Țara Minunilor”, domnul Jan Cornelius pentru inspirata prezentare a aceluiași volum, domnul Petrișor Militaru, cel care în repetate rânduri a vorbit la TV despre cărțile apărute la Aius, doamnele Bela Sorina și Mihaela Chiriță, ce au supravegheat îndeaproape întregul parcurs al cărților, precum și fiica mele, Monella Kaplan, autoarea coperților și susținătoare neobosită a proiectelor mele.

Crisula Ștefănescu- Jan CORNELIUS: Al doilea e Chaplin, editura Tracus Arte

O carte care amuză, instruiește, inspiră și care, pe mine una, m-a făcut pe deasupra și nostalgică, readucându-mi în minte întâmplări similare trăite de mine sau de prieteni apropiați, cu mulți ani în urmă, în țara tinereții mele, o țară puțin “paranoia”, cu reacții adesea excesive, greu de înțeles azi de cei care n-au trăit acele vremuri, unde realitatea, viața, bătea imaginația. Cum ar fi întâmplarea din Prolog, cu care începe cartea lui Jan Cornelius. O neanunțată vizită a autorului la un prieten în apropiere de graniță, privită cu suspiciune de un grănicer, are urmări puțin spus neplăcute: prietenul nefiind acasă ca să-i confirme spusele, autorul își petrece ziua închis într-o celulă a poliției; celulă care, printr-o simetrie care ne cam dă de gândit, reapare și în Occident, când suspectat, de data aceasta de autoritățile elvețiene, că n-ar fi posesorul unei vize valabile ca să le străbată teritoriul, va fi dat jos din tren și închis, din nou, într-o celulă.

Mereu atent la faptele, la lucrurile și oamenii din jur, descoperind partea lor absurdă sau amuzantă, inedită sau fascinantă, decupând adesea, după cum și precizează undeva, experiențe strict personale, Jan Cornelius ne aduce în fața ochilor imagini debordând mereu de prospețime.

Bun cunoscător al lumii unde s-a născut și a trăit o bucată bună de viață, autorul descifrează imediat ceea ce unui occidental de multe ori îi scapă. La Havana, într-un magazin imens, pe trei etaje, unde singura marfă constă în 5 șuruburi, Jan Cornelius nu se sperie; a mai văzut cândva undeva așa ceva… și a învățat să identifice magazinele nu după mărfuri, ci după lipsa lor. Astfel, în mijlocul Havanei, într-un magazin unde se găsesc numai cartoane cu ouă, autorul identifică imediat, după cârligele de pe perete, că e vorba de o măcelărie, în care însă în loc de carne se vând ouă, găinile cubaneze, după cum scrie Jan Cornelius cu nedezmințitu-i umor, fiind singurele care, “cu abnegație și hărnicie… își depășiseră planul socialist de producție.”

Formulări scurte și concise capătă valoarea unor aforisme. “În camere mici se scriu operele mari”, spune Jan Carnelius vizitând la “Ambos mundos” camera 501, aproape minusculă, în care a locuit Hemingway în anii ’30, cel care, convins, pe atunci, că “lumea-i un loc minunat pentru care merită să lupți”, avea ulterior să renunțe la ea, nu știm cât de ușor sau de greu, sinucigându-se.

Titlul volumului, Al doilea Chaplin, este dat de o povestire intitulată chiar așa: în anii 20 la Hollywood de caută un imitator al lui Chaplin. Apar nenumărați candidați și, fără ca nimeni să știe, printre ei se strecoară și Chaplin, care își dă toată silința să se imite pe el însuși cât poate el mai bine. În zadar! Nu va ocupa decât locul doi! Originalul a pălit în fața imitației… Trist, nu?

Nici povestea cu casa din Timișoara a lui Johnny Weissmüller nu e mai puțin fascinantă.

Jan Cornelius cotrobăie în “imensa groapă a timpului” și scoate de acolo întâmplări, fapte, personaje care îl fac să-și amintească mereu cu duioșie de vechea patrie, pe care nu o poate uita, care l-a marcat adânc și a devenit un termen aproape permanent de comparație cu lumea de azi, în care se mișcă, nu mai puțin provocatoare.

Călător neobosit, Jan Cornelius poartă cu sine valize pline cu amintiri și aproape fiecărei întâmplări noi îi găsește un echivalent sau un corespondent, o similaritate cu ceva ce a trăit cândva. În fața noastră se naște astfel, se configurează, o rețea deasă de oameni, fapte, întâmplări, personaje, din care ne vom desprinde cu tristețe la sfârșitul cărții. Am vrea să mai stăm acolo, descifrând, dezlegând noduri.

Dar mai bine vă las să citiți singuri, să nu vă stric plăcerea, dezvăluindu-vă secrete ce se cer descoperite de fiecare în parte.

Nu-mi rămâne, deci, decât să-i mulțumesc lui Jan Cornelius pentru excelenta sa carte care mi-a adus câteva fericite ore de viață și să-l felicit din toată inima!

          CRISULA ȘTEFĂNESCU:  IN MEMORIAM George CIORĂNESCU - Ion NEGOIȚESCU

Sâmbătă 6 februarie 1993, la ora 10,30, se stingea din viață la München George Ciorănescu. În aceeași zi, tot la München, încetase din viață, la ora 5 dimineața, Ion Negoițescu.

Două plecări legate printr-o misterioasă și dureroasă coincidență. Amândoi, vârfuri ale spiritualității românești. Ion Negoițescu, prezent în viața culturală din țară timp de peste 40 de ani, cunoscut confraților și cititorilor.

George Ciorănescu, absent, și nu din vina sa, pentru o perioadă de peste 40 de ani, neintegrat în cultura din țară, la fel ca și Vintilă Horia, la fel ca Ștefan Baciu sau Alexandru Busuioceanu.

Amândoi, și Ion Negoițescu și George Ciorănescu, în exil, și-au dedicat o mare parte din activitatea lor scoaterii țării din comunism și impunerii valorilor românești ca autentice valori europene.

În ultimii ani, câte plecări, tot atâtea iremediabile pierderi. Ne părăsesc înțelepții într-un moment în care, prin prezența lor, prin sfatul și cuvântul lor ar fi putut fi de mare folos. Să nu uităm că ei au cunoscut o altă realitate a României, aceea la care Nicolae Steinhardt se referea ca fiind forma paradisiacă a condiției omenești.

(Fragmente din textul de mai sus au fost difuzate în emisiunea Controverse, Confluențe Est-Vest, a Europei Libere în cadrul unui program special din 11 februarie 1993)

Foto: Andi Stefănescu.

În fotografie: Andrei Săvulescu, George Ciorănescu, Crisula Ștefănescu, Aurelio Răuță, Annelie Ute Gabanyi, Elena Siupiur.