Călătorii- cronica dnei Cristina Manole la Călătorie cu liftul.

Autoarele mulțumesc Cristinei Manole ( Bedros Horasangian) pentru entuziasta cronică la Călătorie cu liftul.
Din păcate, numele meu fiind scris în cronică cu H (Hrisula),  recenzia nu poate fi accesată  pe net, unde numele meu apare cu C (Crisula).

OBSERVATOR CULTURAL Nr. 880, 14 07 2017

CĂLĂTORII - Cristina Manole

Un alt tip de călătorie prin timp și spațiu găsim într-un volum semnat de două doamne: Călătorie cu liftul. Cronica unei emigrări. 5 iunie 1980 – 21 iunie 1982 (Editura Vremea, 2017, cu o prefață amical corectă și concis explicativă a istoricului Matei Cazacu, stabilit la rîndul lui de decenii la Paris). Este vorba despre un corpus epistolar: mama, Hrisula Ștefănescu, și fiica, Monella Kaplan, îi scriu de zor (în intervalul amintit în titlul cărții) unui soț și unui tată, Andi Ștefănescu, plecat în Germania (Bundesrepublik, evident, nu DDR-ul Angelei Merkel) şi care urma să-și recupereze, să-și reîntregească familia. Dacă scrisorile tatălui s-au rătăcit din cauza unor conjuncturi, cele ale mamei și ale fiicei s-au păstrat. Şi le putem citi acum. Scrisorile celor două eroine evidenţiază o stare de spirit și radiografiază lumea românească a anilor ’80, cu dorința de a pleca din țară sau de a nu te lăsa călcat în picioare şi învins de mizeriile unui sistem, cu lipsurile inerente unei lumi date peste cap ideologic, economic, sub toate aspectele. Și, cu toate acestea, vedem că se trăiește… Se merge la filme, la teatru, disperarea nu-și arată colții, chiar dacă așteptarea e teribilă și incertitudinile rod zi de zi. Totuşi, tonul scrisorilor e viu și proaspăt, copila crește și e atent îngrijită de o mamă iubitoare (simpatică informația conform căreia micii Monella, în vîrstă de zece ani, i se citește, serile, din Platon!!?). Avem și poze din epocă (e straniu că nu știm chipul acelui cunoscut şi simpatic actor, Andi Ștefănescu, ajuns și crainic la Europa Liberă, ceea ce, evident, produce necazuri la București). Citim surîzînd uneori, sînt consemnate micile tribulații cotidiene ale anilor ’80, cu bucuria provocată de o ciocolată, de achiziţionarea unui ciorap sau a unui pulovăr, de un film sau de o carte, dar și cu inerentele mizerii – înţelegînd prin asta lipsuri de tot felul, contactul contondent-amenințător cu autoritățile (cu amestecul de insinuări și falsă amabilitate, cu propuneri de șantaj și durități la care erau supuși toți cei care urmau să părăsească România), datul afară din serviciu, problemele locative şi financiare. Sînt consemnate, desigur, reacțiile prietenilor, ale familiei, ale vecinilor. Revin în fața ochilor noștri cuvinte precum „formulare“, „anchetă“, „pachet“, „declarație“ sau „Str. Iorga“ – aceasta din urmă, un bine cunoscut loc de penitență pentru toți cei care voiau să plece, locul unde se depuneau actele pentru cei care voiau să emigreze. Cris și Monella visau să ajungă în Statele Unite. Ursita a vrut altfel. Mamă și fată sînt eroinele unei cărți care s-a scris în timp ce ele au trăit-o. Pe 29 aprilie 1982 îşi ridică pașaportul, pe 21 iunie pleacă din țară, pe 4 septembrie 1982 ajung la München. Radio Europa Liberă schimbă destinul unei familii reunite. Cei care se ocupă de istoria recentă a României ar putea să acorde atenție și acestui volum. Epistolar doar în aparență. Am reținut și două bancuri din epocă, pe care, din păcate, nu am spațiul necesar să vi le spun…