Reîntoarcerea în Ithaca

Titu POPESCU - Cronica literară 

Reîntoarcerea în Ithaca 

Jurnalul literar octombrie- decembrie 2016

........

Crisula Ştefănescu

ilustrează celălalt segment al aducerii acasă a literaturii diasporei: cel întreprins de către scriitorii români din exil, care vorbesc din interiorul mişcării literar-culturale produse în afara graniţelor ţării.

  Ea însăşi poetă, Crisula Ştefănescu s-a dedicat propagării unor scriitori din exil, contribuind astfel la mai buna lor cunoaştere prin datele şi operele lor, ignorate cu totul în vremea comunistă a ţării. Lucrînd mai multă vreme la postul de radio Europa liberă, a putut urmări îndeaproape activitatea lui George Ciorănescu şi apoi a o face cunoscută în ţară. Astfel, la editura Brumar au apărut Însemnările zilnice din Parisul anilor 1950, care vin în completarea Paginilor de jurnal, apărute în 2003 la editura I.C.R.

   Tot printre cele mai recente realizări ale Crisulei Ştefănescu se numără volumul Exilul interior al scriitorului, fotografului şi gazetarului Dan Er. Grigorescu-Negropontes  (1917-1990), apărut la editura Vremea din  Bucureşti, în anul 2016.

     O altă apariţie recentă din scriitorii diasporei, îngrijită de Crisula Ştefănescu, este cea intitulată Poezie şi cunoaştere de Alexandru Busuioceanu, precedată de studiul îngrijitoarei ediţiei Al. Busuioceanu în corespondenţa dintre George şi Alexandru Ciorănescu.

      De altfel, lista ediţiilor îngrijite de Crisula Ştefănescu, dată în cuprinsul acestui volum, este de-a dreptul impresionantă. Dar şi poeta este prezentă în vitrinele librăriilor din ţară, cu volumul de poezii Darul domnului Borges, apărută tot la Brumar.

     Autoarea vede în poezie starea de ieşire din prozaismul vieţii de zi cu zi, din angoasele pe care ea le pricinuieşte. Poeta le opune universuri gingaşe, imprevizibile, dar şi speranţa unor fericiri la îndemînă. Ea, rupînd nevăzute lanţuri, aude hohotul vieţii, însă simte totodată o stare de incertitudine care nu poate fi sondată decît poetic (Sau poate nu era al ei.../ Dar dacă nu,/ atunci al cui era?).

     Contemplîndu-şi propriul cadavru, imaginează un dialog controlat de nelinişti existenţiale: ,,Ce faci aici?” l-am întrebat/ cu glasul sugrumat de groază./ Îmi adun puteri pentru drum”/ mi-a răspuns liniştit./ ,,Care drum?” a murmurat/ partea din mine/ care pornise între timp spre cer".

     Ea se simte îngreunată de amintiri/ dintr-o altă ţară,/ dintr-o altă lume,/ dintr-o altă viaţă, căci s-a născut departe, departe/ într-o ţară aparte,/ unde fiecare bărbat/ sacrificînd ce iubeşte,/ tînără soţie,/ înalţă,/ cu inima frîntă,/ o ctitorie.

     Chiar ,,îngrijorarea” poetei se rezolvă prin invocarea credinţei în metempsihoză: Cine-şi va mai aminti de mine,/ care am venit în Eichendorf/ într-un costum strîns pe trup,/ cu părul galben pai,/plină de speranţe şi vise,/ şi voi pleca neştiută într-o zi/ şi neînsoţită de niciun alai?.

    Poeziile Crisulei Ştefănescu sînt feminine prin scurtimea lor, care dau glas unei emoţii de moment, prin sinceritatea lor, care nu ezită să ia în calcul nedovedite credinţe. De fapt, însăşi editarea lor are un înţeles conciliant, fiind aşezată cartea sa de poezii sub semnul poeţi români contemporani. Demersul scurt al poeziilor sale se învecinează cu experienţa directă a poetei şi cu alunecarea ei firească spre fantastic (un ,,dar” al domnului Borges!), ca în ,,convorbirea” cu marele scriitor argentinian  (Cum am găsit amîndoi amuzantă/ o posibilă deghizare a dumitale/ într-un poet cu nume mare,/ am vrea să-ţi facem un dar:/ numele satului care te-a adoptat/ şi de unde, spune Joseph,/ înaintaşii lui s-au strămutat). Cînd însă poezia ia calea narativităţii (ca în Mesteacănul, Caracalenii, Zi de carnaval), autoarea consimte la introducerea unor segmente prozaice, versuri fără relief. Însă, în general, ele izvorăsc dintr-o stare de sinceritate, declarată şi argumentată. Autoarea are harul de a face din ostentaţia sincerităţii starea de graţie care o individualizează; un exemplu de sinceritatea suverană: Sînt invadată de chipurile/ şi de vocile celor pe care i-am cunoscut,/ lumea mea se alcătuieşte din lumile lor/ şi viaţa mea, din vieţile lor,/

sînt îmbibată de ei/ ca fagurele de miere,/ ca buretele de apă.

.... De aceea, ea este bîntuită de incertitudini, se avîntă pe terenuri gingaşe, pe care le aşează egal în pagini. Acum, îşi poate reproduce alergătura fără sens/ dintre neant şi infinitşi trăieşte intens şi sintetic o zi de gîlceavă cu mine, care se dilată la întreaga-i viaţă, fiind născătoare de poezie sinceră şi lucidă, căci viaţa/ pe care o iubesc la nebunie,/ întocmai ca iubirea e o taină/ pe care n-o vom dezlega vreodată.