OBSERVATOR CULTURAL Nr. 880, 14 07 2017
CĂLĂTORII - Cristina Manole
. Un alt tip de
călătorie prin timp și spațiu găsim într-un volum semnat de două doamne: Călătorie
cu liftul. Cronica unei emigrări. 5 iunie 1980 – 21 iunie 1982
(Editura Vremea, 2017, cu o prefață amical corectă și concis explicativă a
istoricului Matei Cazacu, stabilit la rîndul lui de decenii la Paris). Este
vorba despre un corpus epistolar: mama, Crisula Ștefănescu,
și fiica, Monella Kaplan, îi scriu de zor (în intervalul amintit în titlul
cărții) unui soț și unui tată, Andi Ștefănescu, plecat în Germania
(Bundesrepublik, evident, nu DDR-ul Angelei Merkel) şi care urma să-și
recupereze, să-și reîntregească familia. Dacă scrisorile tatălui s-au rătăcit
din cauza unor conjuncturi, cele ale mamei și ale fiicei s-au păstrat. Şi le
putem citi acum. Scrisorile celor două eroine evidenţiază o stare de spirit și
radiografiază lumea românească a anilor ’80, cu dorința de a pleca din țară sau
de a nu te lăsa călcat în picioare şi învins de mizeriile unui sistem, cu
lipsurile inerente unei lumi date peste cap ideologic, economic, sub toate
aspectele. Și, cu toate acestea, vedem că se trăiește… Se merge la filme, la
teatru, disperarea nu-și arată colții, chiar dacă așteptarea e teribilă și
incertitudinile rod zi de zi. Totuşi, tonul scrisorilor e viu și proaspăt,
copila crește și e atent îngrijită de o mamă iubitoare (simpatică informația
conform căreia micii Monella, în vîrstă de zece ani, i se citește, serile, din
Platon!!?). Avem și poze din epocă (e straniu că nu știm chipul acelui cunoscut
şi simpatic actor, Andi Ștefănescu, ajuns și crainic la Europa Liberă, ceea ce,
evident, produce necazuri la București). Citim surîzînd uneori, sînt consemnate
micile tribulații cotidiene ale anilor ’80, cu bucuria provocată de o
ciocolată, de achiziţionarea unui ciorap sau a unui pulovăr, de un film sau de
o carte, dar și cu inerentele mizerii – înţelegînd prin asta lipsuri de tot
felul, contactul contondent-amenințător cu autoritățile (cu amestecul de
insinuări și falsă amabilitate, cu propuneri de șantaj și durități la care erau
supuși toți cei care urmau să părăsească România), datul afară din serviciu,
problemele locative şi financiare. Sînt consemnate, desigur, reacțiile prietenilor,
ale familiei, ale vecinilor. Revin în fața ochilor noștri cuvinte precum
„formulare“, „anchetă“, „pachet“, „declarație“ sau „Str. Iorga“ – aceasta din urmă, un bine cunoscut loc de penitență pentru toți cei
care voiau să plece, locul unde se depuneau actele pentru cei care voiau să
emigreze. Cris și Monella visau să ajungă în Statele Unite. Ursita a vrut
altfel. Mamă și fată sînt eroinele unei cărți care s-a scris în timp ce ele au
trăit-o. Pe 29 aprilie 1982 îşi ridică pașaportul, pe 21 iunie pleacă din țară,
pe 4 septembrie 1982 ajung la München. Radio Europa Liberă schimbă destinul unei familii reunite.
Cei care se ocupă de istoria recentă a României ar putea să acorde atenție și
acestui volum. Epistolar doar în aparență. Am reținut și două bancuri din
epocă, pe care, din păcate, nu am spațiul necesar să vi le spun…
ȘI CÂTEVA FOTOGRAFII DIN CARTE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu