Pregătirea inaugurării Casei Memoriale CIORĂNESCU, Moroeni, Dâmbovița.

     La început de noiembrie 2011, mă aflam în țară să pregătesc deschiderea Casei Memoriale Ciorănescu la Moroeni, Dâmbovița. Nu eram singură, bineînțeles, ci cu Corneliu Lupeș, muzeograf la Muzeul Literaturii Române. 

   Obiectele și cărțile donate de Galatea Ciorănescu, soția lui George Ciorănescu, inventariate și bine împachetate, fuseseră majoritatea expediate de mine din München în mai multe etape, cu autobuzul, încă din vară. Am tremurat în acele săptămâni pentru fiecare transport, îngrijorată la maximum să nu se întâmple ceva și să se piardă iremediabil cărți și obiecte de artă. Au ajuns toate cu bine la București fiind preluate de Corneliu Lupeș și depozitate vreme de câteva luni în Casa Minulescu; asta până în momentul în care sfatul popular din Moroeni, care funcționa la parterul Casei Ciorănescu, urma să se mute într-o clădire nouă. La etaj erau deja amenajate vreo trei încăperi care funcționau ca muzeu. În  iunie 2011 fusesem la Moroeni împreună cu Corneliu Lupeș să vedem în ce stadiu se află clădirea care avea să adăpostească pe viitor primăria și ce lucrări de renovare erau necesare la parterul Casei Ciorănescu. 

Corneliu Lupeș & Crisula Ștefanescu în drum spre Moroeni

Corneliu Lupeș pe terasa Casei Memoriale. Foto Crisula Ștefănescu

Vedere de pe terasa Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Vechea școală din Moroeni, unde au învățat frații Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

    Când m-am întors în Germania, după vizita la Moroeni, am convins-o pe Galatea să doneze și o parte din rafturile bibliotecii lui George Ciorănescu, precum și biroul, computerul, mașina de scris și încă alte câteva obiecte mai voluminoase pe care nu le putusem transporta cu autobuzul. Muzeul Literaturii Române a aranjat transportul cu un camion și, la sfârșitul lui septembrie, când tocmai începuse Oktoberfest, domnul Lupeș, însoțit de fiul său, a venit la München să preia biblioteca. Amabilul meu vecin Klaus Bartel a demontat-o și a ajutat și la transportarea rafturilor în mașină. A doua zi, în zori, camionul a plecat spre țară și a dus transportul direct la Casa Ciorănescu, la Moroeni, unde se repara, se zugrăvea, se spălau podele.

   La începutul lunii noiembrie, am sosit la București. La Muzeul Literaturii Române, m-am întâlnit cu Corneliu Lupeș și cu directorul Muzeului Literaturii Române, Lucian Chișu, cel care a depus mari eforturi pentru ca deschiderea casei memoriale să aibă loc la mijlocul lui noiembrie, ca un omagiu adus lui Alexandru Ciorănescu, de la a cărui naștere se împlineau 100 de ani. 

  După ce s-au discutat unele aspecte organizatorice, împreună cu Corneliu Lupeș am preluat toate lucrurile de la Casa Minulescu și am pornit spre Moroeni. Le-am dus la Casa Memorială, iar noi ne-am întors seara la un hotel în  Târgoviște. Era foarte frig și  încălzirea nu mergea. A  doua zi, după micul dejun, zgribuliți de frig, am pornit din nou spre Moroeni. Acolo sobele erau calde, gazele funcționau, numai că pereții erau încă reci și frigul pătrunzător. Ne-am apucat de muncă. Am stabilit unde așezăm mobilele, cum împărțim obiectele și cărțile și am transportat pachetele, pe care era scris conținutul, în fiecare din încăperile unde urmau să fie expuse. Apoi a fost adusă mobila. Primăria a trimis un om să o monteze, dar când a fost gata montată, era așa de grea încât a trebuit să punem toți umărul și să o fixăm la perete. A fost schimbat geamul unei vitrine montate în zid, unde am pus obiecte mici, precum și geamurile sparte sau crăpate ale ferestrelor. Am dus tablourile, icoanele  și diplomele, care aveau nevoie de rame la un magazin specializat în Târgoviște și le-am înrămat. Pe coli uriașe de carton au fost lipite fotografiile familiei.

 Corneliu Lupeș amenajând Casa Memorială Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Obiecte transportate din Germania cu autobuzul.

În așteptarea geamgiului. 

Desfăcând  pachetele.

   A urmat desfacerea pachetelor, la care am primit o mână de ajutor și de la doamna Virginia Lupeș, care a lucrat alături de noi timp de o săptămână. Ziua eram la Moroeni, iar seara ne întorceam în Târgoviște. Între timp, ne-am mutat la un alt hotel, unde era cald. Numai că, la Moroeni, într-o bună zi, când am ridicat computerul să-l pun pe birou, am auzit o trosnitură în coloana vertebrală și am rămas așa, înțepenită, fără să mă mai pot îndrepta. Hexenschuss, spun nemții unei crize de discopatie lombară, adică, într-o traducere foarte liberă, poziția vrăjitoarei. M-am urcat cu greu în mașină și am mers la Târgoviște la o farmacie, unde le-am implorat pe farmaciste să-mi dea ceva, orice, numai să mă fac, din vrăjitoare, din nou om! Nu știu ce pastile mi-au dat, dar minunea s-a produs. A doua zi, dreaptă ca bradul, m-am dus la școala din sat și am invitat cadrele didactice și elevii la deschiderea Casei Memoriale, apoi am trecut pe la primărie și  bibliotecă, tot pentru a face invitații. Am vorbit și cu preotul să facă o slujbă.

Fixarea bibliotecii la perete

Inaugurarea Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Oaspeți la inaugurarea Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Oaspeți la inaugurarea Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Inaugurarea Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu.

Oaspeți la inaugurarea Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Inaugurarea casei memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu.

Oaspeți la inaugurarea Casei Memoriale Ciorănescu.  Foto Crisula Ștefănescu

Oaspeți la inaugurarea Casei Memoriale Ciorănescu. Foto Crisula Ștefănescu

Făcând ultimele pregătiri înainte de deschiderea Casei Memoriale Ciorănescu.

Virginia Lupeș ajutând la amenajarea Casei Memoriale. Foto Crisula Ștefănescu

    În ziua deschiderii, au apărut mai multe mașini și microbuze aducând oaspeți de la București și de la Târgoviște. Au venit și oameni din sat și din împrejurimi. Curtea și încăperile s-au umplut și cu cei veniți să asiste la inaugurare de la Simpozionul Alexandru Ciorănescu de la Târgoviște. Directorul editurii Bibliotheca, Mihai Stan, mi-a făcut plăcuta surpriză de a aduce 50 de exemplare din Corespondența dintre Alexandru și George Ciorănescu, proaspăt publicată,  pe care le-am oferit celor prezenți.

    Deschiderea Casei Memoriale Ciorănescu a fost și rămâne una din marile mele bucurii. Știam cât de mult își doriseră acest lucru frații Ciorănescu, George și Alexandru, precum și sora lor mai mare, Tota Nenițescu. Știam cât au visat ani de-a rândul să transforme casa ridicată de tatăl lor, și în care copilăriseră cu toții, cel puțin într-o casă memorială. George Ciorănescu visa mai mult; visa un centru cultural, după cum i se destăinuia lui Dan Er. Grigorescu Negropontes într-o scrisoare. Un centru cultural viu, unde cercetătorii să vină să lucreze și care să le adăpostească bibliotecile, corespondența, cărțile scrise de toți membrii familiei, obiectele de artă, icoanele pe sticlă și statuile lui Ion Vlad din grădina din spatele casei. Statui dispărute între timp fără urmă...

    Din păcate, în timp ce eram în țară, în 2009, la Simpozionul dedicat lui Alexandru Ciorănescu, Galatea a fost convinsă, în absența mea, să dea Institutului pentru Exilul Românesc cărțile, manuscrisele și corespondența lui George Ciorănescu. În ceea ce privește corespondența sa, era vorba de toate scrisorile primite și de copiile tuturor scrisorilor trimise. Circa 100 de dosare. Nu spun că arhiva nu ar fi trebuit să ajungă la Institut, deși George Ciorănescu o voia la Casa Memorială, ci doar că preluarea ei s-a făcut fără inventar. Când am aflat, am fost uimită deoarece Galatea îmi dăduse o procură prin care eram îndrituită să mă ocup de arhivă și să o înmânez cui aș fi socotit de cuviință. Discutasem deja cu Matei Cazacu despre cum va trebui predată arhiva - parțial sau total - inventariind-se fiecare dosar, paginat, numerotat, ștampilat și cu un sumar la început. Era vorba de măsurile firești menite să asigure dăinuirea unei arhive; pentru a preveni scoaterea de pagini din dosare, îndepărtarea sau distrugerea lor. Matei Cazacu și cu mine ne gândeam ca, atâta timp cât trăiește Galatea, să mai facem însă câțiva pași pe calea valorificării documentelor, înainte de a le dona undeva; să mai publicăm niște cărți. Din păcate, decizia intempestivă luată de Galatea Ciorănescu a anulat, bineînțeles, procura și, drept urmare, arhiva a fost aruncată de-a valma într-un camion și transportată în țară. De asemenea, cărțile din bibliotecă n-au fost nici ele trecute într-un inventar, așa cum s-a făcut cu toate obiectele donate Muzeului Literaturii Române, instituția care patronează Casa Memorială. De aceea, nu știu nici până astăzi unde au ajuns manuscrisele și cărțile și mă tem să nu se fi adăugat și ele statuilor pierdute. Alexandru Ciorănescu a vrut să-și aducă biblioteca din Insulele Canare în România. Cum acest lucru nu a interesat pe nimeni, a adus singur, cu servieta, câteva tomuri la fiecare venire în țară. Tot ce a reușit să aducă se află acum la Casa Memorială din Moroeni. Cărțile rămase în bibliotecă, au fost achiziționate - cu inventar, desigur - de guvernul local din Canare, unde o stradă îi poartă numele încă de pe vremea când Alexandru Ciorănescu era în viață.

                               Alexandru Ciorănescu pe bulevardul care îi poartă numele. Foto Crisula Ștefănescu