Gheorghe Firică, un artist dăruit cu har.

    L-am cunoscut cu mulți ani în urmă. Atelierul său de pe faleza Constanței era un loc de întâlnire nu numai pentru artiștii plastici, dar și pentru mulți actori ai teatrelor din oraș, soliști ai Operei, instrumentiști și literați care treceau pe la George să mai stea la vorbe. Ușa atelierului era veșnic deschisă, iarnă și vară, fie că  George era acasă sau nu. Puteai să te așezi  și să răsfoiești un album în așteptarea gazdei sau să lași un bilețel că ai trecut în lipsă... Vara veneau prieteni din străinătate sau din țară. Seara se adunau la o șuetă prelungită,  o gustare și un pahar în fața atelierului lui George. 

George Firică și Andi Ștefănescu în atelier. Foto Crisula Ștefănescu

La o șuetă în fața atelierului lui George Firică

    Am cunoscut acolo multă lume din societatea mai boemă a Constanței, dar și oameni care veneau să-i cumpere tablourile pentru a-și oferi o bucurie sau ca investiție. George lucra tot timpul: pictură pe pânză, grafică, bijuterii, icoane pe lemn, mărțișoare, dar și pictură murală de mari dimensiuni. A pictat, printre altele, foaierul teatrului din Constanța, pe cel al Teatrului din Brăila, Cazinoul din Constanța și Biserica din Ovidiu.

   Într-una din zile, însoțită de buna mea prietenă Gabi Voicu și fiica mea, Monella, am cules pe la prânz, în curtea din jurul atelierului, un imens buchet de maci de câmp. L-am dus în atelier și negăsind o vază, l-am pus într-o doză înaltă de metal în care fusese, dacă nu mă înșel, o băutură.  Am plecat la plajă și, când am revenit pe seară, am găsit ușa larg deschisă, iar pe șevalet unul din cele mai încântătoare tablouri pictate de George, Maci, ca o explozie de dragoste, de bucurie și de frumusețe. 

George Firică: Maci. Foto Crisula Ștefănescu

    Despre tabloul cu maci, Alexander Zinoviev, el însuși nu numai scriitor, ci și pictor, spunea că ar putea figura în cele mai mari muzee ale lumii, alături de pânzele oricărei celebrități. Când George ne-a vizitat în Germania la începutul anilor 90, i-am făcut cu toții o vizită lui Alexander care s-a bucurat să-l cunoască.           

 

Alexander Zinoviev, Crisula Ștefănescu, Gheorghe Firică. Foto Andi Ștefănescu

                                      
    Luna aceasta se împlinesc doi ani de când George Firică a plecat pentru totdeauna dintre noi. Rândurile de față se vor un omagiu adus unui artist care, în tăcere, cu o modestie ce nu se mai poartă azi, și-a făcut cinstit, cu seriozitate și pasiune meseria. Până în ultima clipă... O meserie pe care n-ai cum s-o faci cu adevărat decât dacă s-a uitat spre tine Dumnezeu. Așa cum s-a întâmplat cu George, care fusese dăruit  cu har.

                                                                 Crisula Ștefănescu

                                                            

Gheorghe Firică; Arlechin  și columbină