frumoasa cartea lui dan er. grigorescu/bedros

   Primesc de la domnul Bedros Horasangian, prin amabilitatea doamnei Silvia Colfescu, următorul mesaj: "Mereu scoate bune Mme Silvia. Ar fi frumos să ajungă textul meu și la dna Crisula Stefanescu. Cele bune să se adune, Bedros"

Să dea Domnul! Mulțumim!

Cristina Manole (Bedros Horasangian)

Lecturi

Octav Moșescu –Restituiri boeme, Tracus Arte, 2017

Pagini alese din literature rusa a secolului XIX- Corint, 2017

Dan Er.  Grigorescu Negropontes – Imagini și cuvinte, Vremea 2017

Favilli & Cavalo-Povești de seară pentru fete rebele, Litera, 2017

 

             Povești adevărate și inventate

    Dan Er. Grigorescu Negropontes (1917, Bîrlad - 19.II.1990, Paris) este fiul unui faimos general român, Eremia Grigorescu. Care, în momente de răstriște pentru destinul României din Primul Război Mondial a spus neted cotropitorilor de țară, Pe aici nu se trece! Și localități, altfel obscure, din Moldova, precum Mărășești, Mărăști și Oituz au intrat în filele de vitejie ostășească ale românilor. Dan Er. Grigorescu, și Negropontes după mamă, o veche și bogată familie aparținînd aristocrației autohtone, ni se relevă într-o actualitate care-l ignoră, autorul unui volum intitulat, simplu și la concret „Imagini și cuvinte. Scrieri alese” (Editura Vremea, 2017, ediție îngrijită exemplar de jurnalista – fostă la Europa Liberă- și memorialista actuală, Crisula Ștefănescu, care ne oferă și un cuprinzător necesar Cuvînt înainte la prezentul volum). Așa descoperim o personalitate complexă, plină de calități artistice căruia sucelile istoriei i-au marcat destinul. Căci, cel pe care-l știam doar un distins și prețuit artist fotograf – și un constant colaborator al lui Dan Hăulică, care l-a promovat cît a putut, prețuitor fiindu-i și scriitorul-vînător Mihail Sadoveanu, care l-a și ajutat de cîteva ori pe fiul de general cu dosar cu bube, dincolo de faptul că tatăl a devenit între timp și nume de stradă în București, așa au fost vremurile, așa a fost mereu încurcată istoria românilor – se dovedește a fi fost și prozator și publicist și militant anticomunist. După ce în 1974 se stabilește la Paris și poate scrie și spune ce vrea. În țară îi apăruseră, cum necum, cîteva albume – Delta Dunării, Voroneț, Brâncuși, Paris, mult apreciate la vremea lor. Dar libertatea oferită de Occident față de teroarea, temerile și frica din România erau altceva. Textele strînse în aceste volum sunt diverse. Povestiri și articole scrise în Franța și publicate în reviste ale exilului românesc, precum Apoziția de la München sau difuzate de Radio Europa Liberă.

    Prozele denotă spirit de observație și o fină prelucrare a materialului epic - Șapte cai și un mînz este o mică bijuterie - din care nu lipsesc secvențele cu anchete, declarații scrise etc. prin care instaurată de comuniști și suportată cu stoicim și oportunism de un întreg popor sunt devoalate. Articolele, paradoxal, sunt mai culturale-ideatice (mereu apare portretul lui Mihail Sadoveanu, cumva retușat de povestitorul-comentator, fiecare om avînd și slăbiciuni pozitive, cum i s-a întîmplat lui Dan Er. Grigorescu în relația amical-vânătorească cu Ceahlăul literaturii române în perioada în care nu se practica filotimia față de dușmanii poporului).

  Mai avem și fragmente din volumul de debut  Melange – mici eseuri și introspecții pe teme etico-morale - publicat în franțuzește în 1945 la București, o emoționantă scrisoare către Luli Sturza – se va scrie vreodată istoria exilului românesc? Voi comenta cît de curînd Jurnal-ul lui Ion Rațiu - și cîteva inedite care, alături de splendidele  fotografii alb-negru ce însoțesc volumul dau conturul și măsura vieții unui om. A unui artist.  Care și-a trăit destinul frumos, cum a fost și ca un distins și elegant bărbat. Faptul că-i plăcea să stea la taifas secret cu lucrurile, care i se destăinuiau, i se revelau și îi șopteau adevăruri și taine – apud Crisula Ștefănescu-, ni-l pot face un apropiat prin timpul și spațiul care oricum ne-a despărțit.